Incendiul de la Spitalul din Roman: Doi pacienţi ai secţiei Psihiatrie, principalii suspecţi
Doi pacienţi ai secţiei Psihiatrie din Spitalul Roman sunt principalii suspecţi ai incendiului care a izbucnit, în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, în unitatea sanitară, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, inspectorul şef al IJP Neamţ, comisarul şef Paul Tablan, transmite Agerpres.
Potrivit sursei citate, poliţiştii au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere ale unităţii sanitare şi au identificat şi audiat cei doi suspecţi.
„A fost înregistrat un dosar penal pentru infracţiunea de distrugere din culpă. Există două persoane bănuite, doi pacienţi ai secţiei Psihiatrie. (…) În funcţie de starea medicală a persoanelor bănuite vom şti dacă răspund sau nu penal pentru fapta comisă. Prejudiciul este de circa 10.000 lei”, a declarat inspectorul şef al IJP Neamţ.
Incendiul de la Spitalul Roman a avut loc în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, în jurul orei 03.00.
Iniţial a fost anunţat ca un incendiu la tomberoane, dar s-a constatat că era la o amenajare din exteriorul clădirii, destinată evacuării lenjeriei.
„Incendiul a generat o cantitate foarte mare de fum care a condus la inundarea cu fum a etajului unu, fiind necesară evacuarea pacienţilor. Secţia avea autorizaţie de securitate la incendiu iar instalaţia de semnalizare a incendiilor a fost declanşată automat, iar personalul a fost alertat. Personalul a evacuat 7 pacienţi până la sosirea pompierilor Detaşamentului Roman şi a utilizat stingătoarele. Pompierii au evacuat alţi 7 pacienţi. În total, un medic, un infirmier şi 2 pacienţi au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe cu o uşoară intoxicaţie cu fum”, a declarat, în aceiaşi conferinţă de presă, inspectorul şef al ISU Neamţ, colonelul Mihai Ciprian Mitrea.
Autorităţile au declanşat Planul roşu de intervenţie pentru că se punea în discuţie evacuarea şi transportul unui număr necunoscut de pacienţi din secţia Psihiatrie, şi era nevoie de un număr mare de ambulanţe.
În final, la Spitalul de Psihiatrie au fost transportaţi 7 pacienţi.
„Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise”, a precizat inspectorul şef al ISU Neamţ.
Aproape 50 de pompieri au intervenit cu 16 autospeciale pentru stingerea incendiului şi evacuarea pacienţilor.