Sari direct la conținut

Incepe Congresul Romanilor din Spania

HotNews.ro

In Spania incepe, luni, cea de-a doua editie a Congresului Romanilor din aceasta tara. Lucrarile congresului, care se va desfasura la Torrejon de Ardoz, se vor concentra asupra conditiilor de rezidenta si de munca ale romanilor care traiesc in aceasta tara. Peste 200 de persoane reprezentand 100 de asociatii ale comunitatilor romanesti din Spania vor participa la congres.

Accentul se va pune pe discutarea prevederilor legislative referitoare la rezidenta si accesul romanilor pe piata muncii din Spania si masurile pentru imbunatatirea modului de aplicare a acestora, anunta agentia Rador. Romanii vor ca, incepand cu anul 2008, sa poata fi angajati mai usor in Spania.

In plus, vor fi prezentate programele derulate de catre Spania si Romania pentru sustinerea integrarii in societatea spaniola si pastrarea identitatii culturale si lingvistice a romanilor din Spania.

Un moment important il va constitui dezbaterea privind fondurile alocate asociatiilor de romani in cadrul programelor de imigratie la nivel national si regional in Madrid si Valencia, avand in vedere faptul ca cele mai multe comunitati de romani traiesc in aceste doua regiuni.

Mai multe ateliere paralele vor dezbate subiecte de interes specific pentru romanii din Spania, cum ar fi: asistenta consulara, educatia in limba romana, sprijinirea lacaselor de cult sau rolul comunitatii romanesti in promovarea relatiilor economice bilaterale.

Dupa-amiaza este programat un atelier de discutii despre imaginea romanilor in Spania, la care sunt invitati sa participe jurnalisti spanioli si romani.

La congres romanilor din Spania vor participa si oficiali de la Bucuresti – ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, si secretarul de stat in Ministerul roman de Externe, Mihai Gheorghiu, si-au anuntat prezenta la acest eveniment.

Potrivit statisticilor, in Spania muncesc legal 517.000 de romani si aproximativ 400.000 ilegal.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro