Sari direct la conținut

Incident de securitate la Parlamentul European. Apa din sticle ar putea fi contaminată

HotNews.ro
Parlamentul European- Strasbourg, Foto: Parlamentul European
Parlamentul European- Strasbourg, Foto: Parlamentul European

Europarlamentarii au fost avertizați joi să nu consume apă din sticlele aflate în incinta Parlamentului European din Strasbourg.

Conform G4Media, oficialii europeni au primit un comunicat de criză prin care erau înștiințați că există suspiciuni că apa din sticlele distribuite atât în plen, cât și în birourile Președinției forului de la Strasbourg este contaminată.

„Contaminarea apei – Comunicare de criză

Se suspectează contaminarea apei în sticlele de apă distribuite în Hemicycle și în birourile Președinției astăzi, 14/12/2023, la STRASBOURG. Vă rugăm să nu beți din sticlele de apă în incinta Parlamentului European din Strasbourg. În caz de expunere: instrucțiuni detaliate vor fi trimise prin e-mail. În caz de urgență medicală, contactați 85112. Autoritățile Naționale au fost informate. Echipele de siguranță/răspuns la incident sunt în curs de intervenție”, se arată în mesajul primit de europarlamentari.

Europarlamentarul Eugen Tomac, liderul PMP, a confirmat că a primit alerta, dar nu știe mai multe informații despre incidentul de securitate.

„Nu avem mai multe detalii. Pot spune că niciun coleg europarlamentar român nu este expus în momentul de față, să sperăm că acest incident de securitate nu va produce efecte. Sperăm să primim mai multe informații din partea administrației și conducerii Parlamentului European”, a declarat Eugen Tomac la Digi24.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro