Sari direct la conținut

Încrederea germanilor în economie se prăbușește pe final de an

HotNews.ro
Încrederea germanilor în economie se prăbușește pe final de an
La fel ca alte orașe germane, Dortmund și-a deschis deja târgul de Crăciun, însă consumatorii sunt mai atenți la cheltuieli pe fondul incertitudinilor economice, FOTO: AA / Abaca Press / Profimedia Images

Percepția consumatorilor germani asupra economiei va scădea puternic în ultima lună a anului, pe măsură ce gospodăriile, confruntate cu informații despre disponibilizări, devin mai pesimiste în privința perspectivelor lor financiare, a arătat un sondaj publicat miercuri și citat de Reuters.

Indicele percepției consumatorilor, publicat de compania de cercetare a pieței GfK și Institutul din Nürnberg pentru Decizii de Piață (NIM), a scăzut semnificativ mai mult decât estimările anterioare pentru luna decembrie, ajungând la -23,3 puncte, față de -18,4 puncte în luna precedentă.

Cifra din decembrie marchează cel mai scăzut nivel al sentimentului consumatorilor după luna mai, când a fost de -24 de puncte, și este similară cu nivelul comparativ scăzut înregistrat la sfârșitul anului trecut.

„Ultimele săptămâni ale anului se încheie cu un regres semnificativ în încrederea consumatorilor”, a declarat analistul Rolf Buerkl de la NIM pentru Reuters.

„Motivele pentru aceasta sunt, fără îndoială, disponibilizările anunțate de industrie și relocarea producției în străinătate. În plus, numărul falimentelor a crescut recent”, a adăugat el.

„Pe scurt, încrederea consumatorilor rămâne la un nivel minim”, a subliniat analistul.

Germania se pregătește pentru al doilea an consecutiv de contracție economică

Companii de renume, precum Volkswagen, Bayer și Thyssenkrupp, au anunțat disponibilizări în ultimele luni în contextul în care cea mai mare economie din Europa a întâmpinat dificultăți în procesul de redresare după pandemia de COVID-19.

Speranțele inițiale ale consumatorilor germani pentru o redresare economică s-au diminuat treptat pe parcursul anului, indicele privind așteptările pentru următoarele 12 luni scăzând la rândul său pentru a patra lună consecutiv, până la cel mai scăzut nivel după luna februarie.

Scăderea vine în contextul în care guvernul german se așteaptă la o contracție economică de 0,2% în 2024, marcând al doilea an consecutiv de declin și consolidând poziția nedorită a Germaniei de codașă la acest capitol în rândul economiilor din Zona Euro.

Creșterea costurilor energiei a lovit puternic și industria germană bazată pe segmente foarte consumatoare de energie, cum ar fi automobilele și produsele chimice. Prețurile au crescut puternic în țară, foarte dependentă de importurile de gaze rusești de la abandonarea energiei nucleare sub conducerea Angelei Merkel.

Printre probleme se numără și o penurie de forță de muncă, pe fondul ratei natalității în scădere și al îmbătrânirii populației. Companiile germane mai spun de asemenea că nu beneficiază de atâtea subvenții ca și concurenții lor americani.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro