Skip to content
Articol susținut de Bucharest Business School

INDE MBA: dubla diplomă care accelerează cariere și formează lideri la Academia de Studii Economice, BBS

Smile Media
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Într-o economie în care mobilitatea, adaptabilitatea și înțelegerea contextului global devin tot mai importante, un MBA cu profil internațional poate face diferența. Nu doar pentru că adaugă o linie puternică în CV, ci pentru că oferă un cadru în care participanții pot înțelege mai bine cum se iau deciziile, cum se construiesc strategiile și cum se gestionează oportunitățile într-un mediu de business aflat într-o continuă schimbare.

Miza unui astfel de program nu este doar academică. Pentru cei care vor să schimbe direcția carierei, să avanseze sau să își consolideze poziția în organizație, INDE MBA poate deveni un spațiu de clarificare și repoziționare. Într-o perioadă în care piața cere profesioniști capabili să gândească strategic și să lucreze într-un context multicultural, acest tip de pregătire devine mai relevant decât oricând.

INDE MBA – peste 35 de ani de tradiție în educația managerială internațională

INDE MBA (Romanian-French MBA) este alegerea profesioniștilor care își doresc mai mult decât o diplomă: o experiență transformațională, o perspectivă internațională asupra afacerilor și acces la o comunitate de lideri care influențează mediul de business din România și din întreaga lume.

Lansat în 1991, INDE MBA este cel mai longeviv și unul dintre cele mai prestigioase programe MBA internaționale din România. Dezvoltat prin parteneriatul dintre Academia de Studii Economice din București și Le Conservatoire national des arts et métiers (CNAM) Paris, una dintre cele mai vechi și respectate instituții de învățământ superior din Franța, programul beneficiază de peste 35 de ani de tradiție în formarea liderilor, managerilor și antreprenorilor care generează schimbare și creează valoare în organizațiile pe care le conduc.

„Alegerea unui program MBA cu o tradiție de peste 35 de ani, acreditat internațional AMBA și oferit în parteneriat de două instituții de prestigiu – Academia de Studii Economice din București și CNAM Paris – reprezintă o investiție strategică în dezvoltarea profesională. Un astfel de program vă oferă nu doar cunoștințe și competențe manageriale avansate, ci și un avantaj competitiv care poate accelera evoluția în carieră și consolida reziliența într-un mediu de afaceri tot mai dinamic și mai complex. În același timp, oportunitățile de upskilling și networking cu profesioniști și lideri din diverse industrii pot avea un impact decisiv asupra parcursului dumneavoastră profesional. Vă invităm să faceți parte din comunitatea INDE MBA și să investiți în viitorul dumneavoastră.” (Prof. univ. dr. Dorel Mihai Paraschiv, Prorector, Academia de Studii Economice din București)

Prof. univ. dr. Dorel Mihai Paraschiv

Predat integral în limba engleză și construit pe standarde academice internaționale, INDE MBA oferă participanților instrumentele necesare pentru a înțelege, a dezvolta și a conduce afaceri într-o economie globală. Curriculumul îmbină fundamente solide de management, leadership, strategie, finanțe și marketing cu aplicații practice, studii de caz și experiențe de învățare relevante pentru provocările actuale ale mediului de afaceri.

Un avantaj distinctiv al programului îl reprezintă dubla diplomă româno-franceză, acordată de ASE București și de CNAM Paris, care oferă absolvenților recunoaștere academică și profesională atât la nivel național, cât și internațional. 

O comunitate care continuă și după absolvire

Mai mult decât un program de studii, INDE MBA este o comunitate de excelență. Cu peste 1.600 de alumni, programul reunește manageri, antreprenori, consultanți și lideri care ocupă poziții de top în companii locale și internaționale. Pentru participanți, această rețea reprezintă o sursă valoroasă de networking, mentorat, oportunități profesionale și colaborări pe termen lung.

INDE MBA se adresează profesioniștilor cu experiență care își propun să avanseze către poziții de leadership, să își extindă responsabilitățile manageriale, să își dezvolte propriile afaceri sau să își accelereze evoluția profesională într-un context internațional. Programul oferă cadrul ideal pentru dezvoltarea competențelor necesare pentru a performa într-un mediu de afaceri din ce în ce mai competitiv, digitalizat și globalizat.

Valentin Ionescu, Președinte al Institutului de Studii Financiare (ISF)

„Am urmat programul INDE MBA în perioada 2002–2004, într-un moment în care simțeam nevoia să îmi completez experiența profesională cu o înțelegere mai aprofundată a managementului și a mecanismelor care stau la baza deciziilor strategice. Privind retrospectiv, a fost una dintre cele mai inspirate alegeri pe care le-am făcut. Dincolo de cunoștințele acumulate, ceea ce a făcut diferența a fost modul în care programul m-a ajutat să privesc organizațiile și mediul economic într-o manieră mai amplă și mai structurată. Am avut ocazia să învăț de la profesori remarcabili și să interacționez cu colegi din domenii foarte diferite, experiență care mi-a oferit perspective valoroase și care mi-a rămas relevantă până astăzi. Multe dintre principiile și abordările pe care le-am descoperit în cadrul INDE MBA mi-au fost utile de-a lungul carierei, atât în sectorul financiar, cât și în funcțiile de conducere pe care le-am ocupat. Pentru mine, INDE MBA nu a fost doar un program academic, ci o experiență care a contribuit la dezvoltarea modului în care gândesc, analizez și iau decizii. Recomand acest program celor care își doresc mai mult decât o diplomă: o experiență de învățare care îi provoacă să își lărgească perspectiva și să evolueze profesional și personal.” (Valentin Ionescu, Președinte al Institutului de Studii Financiare (ISF), Director Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), INDE MBA Alumni)

„Participarea la cursurile din cadrul programului INDE MBA a fost una dintre cele mai valoroase investiții în dezvoltarea mea profesională și personală. Experiența de învățare este cu adevărat unică, datorită profesorilor cu un know-how solid și o vastă experiență internațională, care aduc în sala de curs perspective aplicabile imediat în business. În același timp, comunitatea de colegi și oportunitățile de networking creează un mediu inspirațional, în care se leagă parteneriate și prietenii de lungă durată.  Recomand cu încredere acest program tuturor celor care își doresc să își dezvolte competențele de leadership și să facă parte dintr-o rețea de profesioniști de elită.” (Gheorghe Marian, Co-Founder and Board Member, Asociația pentru Agricultura de Precizie (APAP), INDE MBA Alumni)

Gheorghe Marian, Co-Founder and Board Member

”Pentru mine, experiența programului INDE MBA a fost una foarte utilă, plăcută și aplicată, în care am avut ocazia să învăț concepte noi, să intru în contact cu oameni cu expertize diferite și bogate. De asemenea, am avut ocazia să beneficiez de experiența profesională atât a profesorilor din cadrul ASE, cât și de cea a profesorilor din cadrul CNAM, care a adus valoare întregului program. Am recomandat INDE MBA și altor colegi care au s-au înscris în program în anii următori.” (Ștefan Stavrositu, Chief Executive Officer at BCR Asigurări de Viață- Vienna Insurance Group, INDE MBA Alumni)

Ștefan Stavrositu, Chief Executive Officer at BCR Asigurări de Viață- Vienna Insurance Group, INDE MBA Alumni

One Day INDE MBA Experience: o invitație la descoperirea experienței INDE MBA

În data de 16 iulie 2026, între orele 18:00-19:30, Bucharest Business School (Academia de Studii Economice din București) organizează evenimentul „One Day INDE MBA Experience at a Glance!”, o sesiune dedicată profesioniștilor care își doresc să descopere, într-un format interactiv, ceea ce înseamnă experiența INDE MBA.

Evenimentul va avea loc la sediul Bucharest Business School, din Piața Romană nr. 7, sala 404 și le va oferi participanților ocazia de a experimenta atmosfera unui curs din cadrul programului INDE MBA, de a interacționa studenți și absolvenți ai programului și de a afla, din perspective diferite, cum contribuie un MBA la dezvoltarea profesională și personală.

Pentru înscrierea la evenimentul „One Day INDE MBA Experience at a Glance!”, linkul de înregistrare este: https://forms.gle/NoUvLsGgf7R2AYFx8

Invitat special este Sorin Anagnoste, profesor în cadrul Bucharest Business School, recunoscut pentru expertiza sa în antreprenoriat, strategie și inovare. În cadrul sesiunii, acesta va susține un curs demonstrativ, oferind participanților o imagine autentică asupra metodologiei de predare și a abordării practice care definesc programul INDE MBA.

”Dacă în trecut Operations Management era despre procese, capacitate și eficiență, astăzi este și despre întrebările corecte pe care liderii trebuie să le pună într-o lume schimbată de AI, platforme și tehnologie. Ce automatizăm și ce păstrăm uman? Unde creează AI valoare reală și unde doar multe blocajele? Cum schimbă platformele modul în care organizăm munca, coordonăm resursele și livrăm către client? Și, mai ales, cum transformăm strategia dintr-o idee frumoasă într-un sistem care funcționează zi de zi? În acest workshop din cadrul INDE MBA, participanții observă cum managementul poate face față schimbărilor din piață, reprezentate de oameni, date, tehnologie, constrângeri și decizii operaționale. Un demo excelent pentru cei care vor să înțeleagă cum se gândește, se discută și se învață într-un MBA relevant pentru lumea care vine.” (Prof.univ.dr. Sorin Anagnoste, Prodecan al Facultății de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ), Profesor în cadrul programului INDE MBA

Prof.univ.dr. Sorin Anagnoste, Prodecan al Facultății de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ), Profesor în cadrul programului INDE MBA

Alături de acesta vor fi prezenți dl. Radu Chirodea, absolvent al programului INDE MBA, care va împărtăși experiența sa și impactul pe care studiile MBA l-au avut asupra parcursului profesional, precum și dna Mihaela Răcașan, studentă în anul al II-lea, care va vorbi despre provocările și beneficiile de a urma programul în paralel cu o carieră activă, dar și despre valoarea comunității INDE MBA.

”Evenimentul „One Day INDE MBA Experience at a Glance!” din data de 16 iulie, începând cu ora 18h00, se adresează managerilor, antreprenorilor și profesioniștilor care iau în considerare următorul pas în dezvoltarea lor și doresc să înțeleagă concret ce presupune un program MBA. Participanții vor avea ocazia să adreseze întrebări, să interacționeze cu membrii comunității INDE MBA și să descopere beneficiile unui program construit în jurul leadershipului, a gândirii strategice și a învățării aplicate. Dacă sunteți în căutarea unui MBA care vă poate transforma perspectiva asupra businessului, vă poate extinde rețeaua profesională și vă poate accelera dezvoltarea către următorul nivel al carierei, INDE MBA reprezintă una dintre cele mai valoroase investiții pe care le puteți face în viitorul dumneavoastră profesional.” (Prof.univ.dr. Mădălina MEGHIȘAN-TOMA, Prodecan al Facultății Bucharest Business School, INDE MBA Program Director)

Prof.univ.dr. Mădălina MEGHIȘAN-TOMA, Prodecan al Facultății Bucharest Business School, INDE MBA Program Director

Prin această inițiativă, Bucharest Business School își propune să ofere o experiență autentică și relevantă celor interesați să facă parte din comunitatea INDE MBA și să înțeleagă impactul pe care un astfel de program îl poate avea asupra evoluției lor profesionale. 

Admiterea pentru promoția 2026 este deschisă. 

Pentru mai multe informații, vizitați https://bbs.ase.ro/programs/mba-and-executive-mba-programs/inde-mba/ sau contactați echipa programului la INDE@bbs.ase.ro .

Bucharest Business School, ASE București, derulează, în anul 2026, șase programe MBA:

Programul ROCA Executive MBA (MBA Româno – Canadian), organizat în colaborare cu Université Quebeque a Montreal (UQAM) din Canada, este un program cu dublă diplomă și se adresează managerilor seniori și liderilor aflați în poziții de decizie, care doresc să își consolideze viziunea strategică și capacitatea de leadership. Conceput ca o experiență transformațională, programul dezvoltă competențe avansate de management, strategie și inovație, cu accent pe leadership responsabil și sustenabilitate. Participanții beneficiază de un format flexibil, adaptat profesioniștilor activi, precum și de o rețea extinsă de lideri la nivel național și internațional și de o diplomă dublă româno-canadiană. ROCA Executive MBA este singurul program Executive MBA din Europa de Sud-Est inclus în clasamentul QS Executive MBA Rankings, categoria Joint Programmes. Pentru mai multe detalii te așteptăm pe www.bbs.ase.ro sau pe email la ROCA@bbs.ase.ro.

Programul INDE MBA (Romanian-French MBA) organizat în colaborare cu Conservatoire National des Arts et Métiers (CNAM), Paris, Franța, este destinat managerilor aflați la început sau la mijloc de carieră, antreprenorilor și profesioniștilor care își doresc o perspectivă internațională asupra businessului. Predat integral în limba engleză și acreditat internațional, programul oferă o combinație solidă între fundamentul teoretic și aplicațiile practice, facilitând accelerarea carierei și dezvoltarea competențelor necesare pentru a performa într-un mediu global. Pentru mai multe detalii te așteptăm pe www.bbs.ase.ro sau pe email la INDE@bbs.ase.ro

Programul Energy MBA se adresează profesioniștilor din sectorul energetic sau celor care vizează o carieră în acest domeniu strategic. Acesta oferă o înțelegere integrată a industriei energiei, combinând concepte de business cu cunoștințe specifice despre piețe energetice, politici publice și tranziția către sustenabilitate. Beneficiul major constă în capacitatea absolvenților de a gestiona proiecte complexe și de a lua decizii informate într-un sector aflat în continuă transformare. Pentru mai multe detalii te așteptăm pe www.bbs.ase.ro sau pe email la ENERGY@bbs.ase.ro.

Programul Business Intelligence MBA este conceput pentru profesioniștii care doresc să își dezvolte competențele analitice și să utilizeze datele în procesul decizional. Fiind un program unic acreditat în regiune, acesta îmbină cunoștințele de business cu instrumente avansate de analiză a datelor, pregătind participanții să devină lideri capabili să transforme informațiile în avantaje competitive și să susțină decizii strategice bazate pe date. Pentru mai multe detalii te așteptăm pe www.bbs.ase.ro sau pe email la INTELLIGENCE@bbs.ase.ro.

Programul Creative MBA este dedicat profesioniștilor din industriile creative și culturale, precum și celor care doresc să dezvolte afaceri în aceste domenii. Acesta combină creativitatea cu rigoarea managementului, oferind competențe de leadership, antreprenoriat și dezvoltare de modele de business adaptate economiei creative. Absolvenții sunt pregătiți să dezvolte proiecte culturale și să răspundă provocărilor specifice acestor industrii dinamice. Pentru mai multe detalii te așteptăm pe www.bbs.ase.ro sau pe email la CREATIVE@bbs.ase.ro.

Programul Education MBA se adresează profesioniștilor din sectorul educațional – manageri de instituții, cadre didactice sau antreprenori în educație – care doresc să contribuie la modernizarea sistemului. Acesta integrează leadershipul, managementul și designul de politici educaționale, oferind instrumente pentru a răspunde provocărilor contemporane din educație și pentru a genera impact real în organizațiile și comunitățile din care participanții fac parte. Pentru mai multe detalii te așteptăm pe www.bbs.ase.ro sau pe email la EDUCATION@bbs.ase.ro.  

Articol susținut de Bucharest Business School