India va restricţiona importurile de laptopuri pentru a stimula producţia locală
India ar urma să limiteze importurile de laptopuri, tablete şi computere personale, începând din luna ianuarie 2025, ceea ce ar putea obliga companii precum Apple să crească producţia locală, au declarat pentru Reuters două surse guvernamentale.
Dacă va fi implementat, planul ar putea perturba o industrie cu o valoare cuprinsă între opt şi zece miliarde de dolari şi ar modifica dinamica pieţei de hardware IT din India, care se bazează puternic pe importuri.
Însă un plan similar a fost abandonat anul trecut, ca urmare a criticilor venite de la companii şi din SUA. Între timp, India a monitorizat importurile via un sistem care va expira la finele anului şi a cerut firmelor să solicite noi autorizaţii de importuri pentru anul următor.
Sursele citate de Reuters susţin că, de data aceasta, Guvernul de la New Delhi crede că a dat industriei suficient timp pentru a se adapta. Potrivit unei surse, Guvernul indian va începe, săptămâna următoare, consultările cu toate părţile implicate şi, dacă va fi nevoie, ar putea amâna implementarea datei la care vor intra în vigoare restricţiile, cu câteva luni.
Conform sistemului actual, importatorii de laptopuri sunt liberi să importe cât de multe dispozitive vor, după un proces automat de înregistrare online.
Sursele susţin că Ministerul Tehnologiei Informaţiei de la New Delhi lucrează la un nou sistem de autorizare a importurilor, conform căruia companiile vor trebui să obţină aprobări prealabile pentru importurile lor.
Industria de hardware IT din India este dominată de companii precum HP, Dell, Apple, Lenovo şi Samsung, iar aproximativ două treimi din cererea Indiei este acoperită prin importuri, din care o parte importantă vin din China. Firma de consultanţă Mordor Intelligence estimează că piaţa de hardware IT din India se ridică la aproape 20 de miliarde de dolari, din care cinci miliarde de dolari este producţia locală.
Guvernul de la New Delhi analizează posibilitatea de a introduce standarde minime de calitate conform „regimului obligatoriu de înregistrare” pentru laptopuri, tablete şi computere personale, ca o modalitate pentru a elimina dispozitivele cu o calitate redusă, a spus unul dintre oficialii citaţi de Reuters. „Lucrăm la astfel de restricţii pentru că tratatele globale ne împiedică să impunem tarife la laptopuri şi tablete. Asta ne lasă puţine opţiuni pentru a limita importurile”, a spus un al doilea oficial.
Restricţionarea importurilor ar fi o veste bună pentru producătorii care lucrează pe bază de contract, cum este Dixon Technologies, care au acorduri cu mari firme precum HP şi produc laptopuri şi computere în India. Obiectivul celor de la Dixon este acela de a răspunde la 15% din cererea totală din India.
(Agerpres)