Inecat in baia de multime (de Adrian Ursu)

Presedintele joaca. Joaca in picioare mai toate institutiile fundamentale ale democratiei.

Dupa ce a terminat de terfelit presa – angro si la bucata -, dupa ce a tras pana la rupere de robele procurorilor si judecatorilor – incompetenti, corupti si manipulati politic – si dupa ce a zgaltait Palatul Victoria mai tare decat cutremurul din ’77, Traian Basescu s-ar fi putut odihni, in al treilea an al mandatului sau de terminator.

Cu Biserica si Armata n-avea rost sa se ia la tranta, ca doar are respect pentru uniformele de orice culoare, iar Parlamentul e atat de jos in credibilitate incat risca o recidiva dureroasa aplecandu-se sa-l infunde si mai mult.

Dar nu, seful statului nu poate sa aiba tihna. El lucreaza la discreditarea ultimei institutii ramase, cat de cat, neatinsa: institutia prezidentiala.

Traian Basescu este socotit de multi primul presedinte care a dezinhibat relatia poporului cu alesul lui. Daca Emil Constantinescu s-a laudat in campanie (dupa care a uitat, intrat in mandat) ca primele sale masuri, dupa ce va fi ales, vor fi desfiintarea SPP si demolarea gardului din jurul Palatului Cotroceni, Basescu chiar a sarit gardul, direct in strada, inseland vigilenta SPP.

S-a topit printre oameni. A intrat in carciumi de cartier, a sorbit ciorba cu zgomot, a dansat geamparale plesnind cu palma in podea, s-a urcat la volan dupa ore de nesomn si sprit, a hahait cu capul dat pe spate, s-a luptat cu nodul de la cravata ca orice proletar nevoit sa se imbrace la costum cand il taraste nevasta la o nunta…

„Aproape de oameni, impreuna cu ei”, sloganul pesederist al campaniei lui Ion Iliescu, s-a implinit sub domnia lui Traian Basescu.

Atat de mult s-a dezinhibat poporul, incat a ajuns sa-i puna coarne presedintelui Romaniei pe patinoar (va amintiti secventa din Cismigiu, din ziua de Craciun?), sa il intrebe, la Iasi, cu dragoste intelegatoare, unde-i este Elena Udrea sau sa se traga cu el de curea pe tema biletelelor. Traian Basescu se bucura ca e popular, ca lumea-i zice ca e super, ca e cool.

Lumea il iubeste si da navala peste sepepisti ca sa-l atinga, calcandu-se in picioare cu acelasi fanatism primitiv care-i mana si la racla Sfintei Parascheva sau la agheasma de Boboteaza. Iar Traian Basescu se lafaie in baia de multime, incantat ca nici pe vremea lui „Iliescu apare, soarele rasare” nu se auzeau atatea chiuituri de bucurie.

Intr-adevar, e o diferenta intre felul in care interactioneaza masele cu el si felul in care se raportau la fostul presedinte Superstar. In preajma lui Ion Iliescu, chiar si cei mai inamorati aveau o minima retinere in a sari pragul ultim al familiaritatii.

Pentru cei mai multi dintre fanii sai insa, Iliescu avea deasupra capului nu doar sapca bolsevica, ci si aura de respect pe care i-o dadea statutul sau vesnic de ” tovarasul prim”. Era o prelungire fireasca a formulei „multiubite si – obligatoriu! – stimate”. Si asta pune oarecare distanta in comunicarea, altfel aproape desavarsita a alesului cu alegatorii.

Pe Traian Basescu deocamdata nu-l ingrijoreaza prabusirea acestor bariere dintre el si „oamenii lui”.

Golind insa de orice urma de respectabilitate institutia pe care sta cocotat (si care deja, in sondaje, e cu 10-12 procente sub credibilitatea politicianului Traian Basescu!), va constata ca, intr-o buna zi, oamenii isi vor pierde nu doar respectul, ci si iubirea, pentru unul care a devenit prea de-al lor.

Caci nu poti sa tragi de fata de masa, enervat ca e prea scrobita, si sa fii convins ca paharele raman pe loc.