Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masiv pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă documentul promovat pe unele conturi din online.
Biroul de presă al Guvernului atrage atenția asupra unei știri false care circulă în mediul on-line cu intenția de a genera emoții negative în spațiul public.
„Ținem să precizăm că solicitarea la care face referire postarea care se răspândește în mediul on-line nu înseamnă în niciun fel intrarea țării în vreun conflict, ci este doar o procedură periodică inițiată de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRPS) și autoritățile locale competente”, susține Guvernul.
Mai exact, de 22 de ani România are o lege (nr. 477/2003) care prevede ca odată la patru ani țara noastră să își contureze măsurile de pregătire a economiei și a teritoriului pentru apărare. Demersuri și proceduri similare s-au mai desfășurat în anii 2021, 2017, 2013, 2009, 2005, susține executivul.
„Ultimul ciclu de pregătire s-a încheiat la finalul anului trecut, ceea ce declanșează proceduri firești pentru realizarea unui nou buget privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare. Prin urmare, procedurile începute fac parte dintr-un calendar repetitiv și firesc în baza legislației menționate. Atragem atenția celor care văd aceste postări în on-line că extragerea de concluzii manipulatoare în baza unor informații reale reprezintă un instrument de dezinformare folosit cu rea-credință”, transmite Guvernul.
