Sari direct la conținut

ING Fond de Pensii estimeaza incasari de 84 milioane euro in primul an

HotNews.ro

ING Fond de Pensii estimeaza ca in primul an va incasa contributii de circa 84 milioane euro, in conditiile in care va atrage un milion de participanti, asa cum si-a propus, tinand cont de salariul mediu din economie, de 350 de euro, a declarat vineri, directorul general al ING Asigurari de Viata, Bram Boon, citat de NewsIn.

De la inceperea perioadei de aderare a angajatilor romani la un fond de pensii private obligatorii, compania a atras pana acum 700.000 de clienti.

„Salariul mediu in Romania este de 350 de euro – si daca luam in considerare contributia de 2% vom atrage in medie 84 euro pe contribuabil, care ne va aduce 84 milioane euro in primul an”, a precizat Bram Boon, pentru NewsIn.

Directorul general al companiei a mai mentionat ca peste 35% din activele fondurilor de pensii din Polonia au fost investite in actiuni, estimarea fiind ca se va ajunge la o astfel de pondere si in Romania.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro