Sari direct la conținut

ING si-ar putea vinde divizia de asigurari din Belgia

HotNews.ro

Grupul olandez de servicii financiare ING a anuntat joi ca negociaza vanzarea diviziei belgiene de asigurari catre compania P&V (Prevoyance & Voorzorg), al noualea asigurator din Belgia, potrivit Reuters. Presa belgiana relateaza ca cele doua companii sunt foarte aproape de semnarea unui acord in valoare de 800 de milioane de euro, care ar putea fi finalizat pana la sfarsitul acestei luni.

“Pot confirma ca purtam negocieri cu P&V”, a declarat purtatorul de cuvant al ING, insa a refuzat sa ofere mai multe amanunte.

Potrivit presei belgiene, ING a intrerupt negocierile cu un alt posibil cumparator, KBC.

ING, unul din cei mai mari cinci asiguratori din Europa, a anuntat in luna ianuarie ca intentioneaza sa vanda reteaua de brokeri de asigurari din Belgia. Grupul olandez va comercializa in continuare asigurari de viata si non-viata in Belgia prin intermediul retelei bancare de pe piata locala.

Grupul de servicii financiare incearca sa isi reduca costurile prin consolidarea operatiunilor insa analizeaza si posibilitatea unor achizitii de dimensiuni reduse.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro