Inmatricularea masinilor a crescut cu 29,2% in ultimele opt luni
Numarul inmatricularilor de automobile noi din Romania a fost in primele opt luni de 209.138, cu 29,2% mai mult decat in perioada similara a anului trecut. In aceeasi perioada, in Europa au fost inregistrate 10.823.580 de masini noi, in crestere cu 1% fata de perioada ianuarie – august 2006.
In Europa, in perioada respectiva, cele mai multe automobile au fost comercializate de grupul Volkswagen, fiind urmat de PSA Peugeot Citroen, Ford si GM. Grupul Renault, din care face parte si Dacia, se afla pe locul cinci in acest clasament, cu 936.003 de unitati vandute.
Vanzarile Dacia la nivel european s-au majorat cu 20,9%, la 114.487 unitati. Aceasta face ca producatorul roman sa detina o cota de 1,1%, dupa ce in perioada similara a anului trecut cota de piata a constructorului pitestean era de 0,9%.