Sari direct la conținut

InnoTher, un nou pas al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București către medicina personalizată

HotNews.ro
Viorel Jinga, rectorul UMF Carol Davila, Foto: AGERPRES
Viorel Jinga, rectorul UMF Carol Davila, Foto: AGERPRES

​Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București deschide o nouă etapă a cercetării științifice medicale, inaugurând Centrul de Cercetare Dezvoltare de Structuri Terapeutice Inovative (InnoTher). Prin intermediul acestei structuri de cercetare avansată, Universitatea va derula o serie largă de programe și proiecte axate pe cercetare fundamentală, aplicativă, dezvoltare și inovare în domeniul biomedical, cu accent pe dezvoltarea unor sisteme terapeutice noi, personalizate.

Totodată, InnoTher va oferi acces la tehnologie și resurse pentru cadre didactice universitare, cercetători, studenți, masteranzi, doctoranzi, post-doctoranzi și rezidenți din cadrul Universității și va putea găzdui cercetători și studenți de la alte instituții din țară sau din străinătate, care au parteneriate sau proiecte de cercetare comune cu UMFCD. Valoarea investiției în infrastructura de cercetare a InnoTher se ridică la peste 2,5 milioane de euro, incluzând tehnologie de vârf pentru sinteza de sisteme farmaceutice nanoparticulate, pentru evaluarea profilului biofarmaceutic al sistemelor terapeutice convenționale și moderne, precum și o platformă integrativă bazată pe spectrometrie de masă de înaltă rezoluție, unică in sud-estul Europei.

„Misiunea acestui centru de cercetare este de a dezvolta excelența sustenabilă în cercetare și educație pentru că, pe lângă rolul de a derula activități de cercetare fundamentală și aplicativă, de a implementa proiecte specifice de cercetare, de a promova utilizarea tehnologiei avansate, activitatea echipei InnoTher va contribui și la creșterea calității educației și formării profesionale pentru dezvoltarea capitalului uman”, a declarat Rectorul UMFCD, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.

Acesta a adăugat că „InnoTher este mai mult decât o investiție strategică, este o garanție a eforturilor noastre de susținere a excelenței CDI în domeniul Sănătate, precum și a creșterii competitivității la nivel instituțional pentru atingerea statutului de lider regional european ”.

La rândul său, directorul InnoTher, Prof. Univ. Dr. Cristina-Elena Dinu-Pîrvu a subliniat că ” În centrul activității InnoTher se află tehnologii cheie din domenii precum știința biomaterialelor, nanotehnologia, chimia-fizică a medicamentului, biofarmacia, farmacocinetica, biologia moleculară și spectrometria de masă. Acestea nu sunt doar instrumente, ci și punți către viitor, facilitând nașterea unor noi orizonturi în medicina de precizie.

Inaugurarea centrului InnoTher este un angajament ferm către comunitatea noastră academică și către societate, promițând că UMFCD va continua să folosească resursele sale pentru a contribui la progresul în domeniul biomedical și pentru a aduce medicina de precizie mai aproape de comunitate. Centrul va funcționa ca un catalizator pentru dezvoltarea instituțională și va contribui la creșterea vizibilității globale a Universității noastre”.

Despre Centrul de Cercetare pentru Structuri Terapeutice Inovative

Prin cei trei piloni ai săi: (i) nucleul de biomateriale și nanotehnologii; (ii) nucleul de științe omice și (iii) nucleul caracterizare fizico-chimică, biofarmaceutică și farmacologică, Centrul de Cercetare Dezvoltare de Structuri Terapeutice Inovative (InnoTher) permite integrarea activităților CDI în fluxul necesar dezvoltării și evaluării performanțelor in silico, in vitro și in vivo ale unor sisteme farmaceutice noi încărcate cu compuși bioactivi, dispozitive medicale sau suplimente alimentare.

Nucleul de Biomateriale și Nanotehnologii, dotat cu tehnologie de vârf pentru sinteza de sisteme farmaceutice nanoparticulate (lipozomi, nanoparticule, nanofibre, nanotuburi, quantum dots), dispozitive medicale (patch-uri transdermice, aerogeluri, implanturi), materiale biomimetice, hidrogeluri inteligente etc, permițând obținerea de sisteme farmaceutice moderne, funcționalizate specific, controlul calității acestora, precum și optimizarea lor prin instrumente bioinformatice asistate de algoritmi de integrare și corelare bazați pe utilizarea AI.

Echipamentele Nucleului de Caracterizare Fizico-chimică, Biofarmaceutică și Farmacologică permit elucidarea profilului biofarmaceutic al oricărui tip de sistem terapeutic (convențional, vectorizat, monolit sau multiparticulat, sistemic sau local), modelarea și înțelegerea mecanistică a interacției medicament-individ. Pe baza acestui know-how sistemele dezvoltate pot fi optimizate și particularizate nevoilor individuale ale pacientului, dezideratul medicinei personalizate.

Echipamentele reprezentative din acest nucleu sunt cele trei sisteme compendiale pentru studiul cineticii de eliberare a medicamentelor, care acoperă toate tipurile de sisteme terapeutice convenționale sau moderne. Dintre acestea, cel mai versatil este sistemul USP IV, cu celule în flux, care pe lângă studiul formelor convenționale permite și pe cel al implanturilor, nanoparticulelor, pulberilor, granulelor, sistemelor semisolide sau cu vâscozitate înaltă. De asemenea, microscopul confocal Ramann, care furnizează informații complementare microscopiei electronice, informații detaliate despre structura moleculară a eșantioanelor cu aplicații în identificarea și cuantificarea compușilor din formulările farmaceutice, furnizarea de imagini de înaltă rezoluție ale distribuirii medicamentelor în țesuturi sau celule, înțelegerea modului în care medicamentele interacționează cu țintele biologice la nivel molecular, analiza modificărilor în compoziția moleculară a țesuturilor tumorale comparativ cu cele sănătoase.

Nucleul de Științe Omice: aplică și dezvoltă abordări integrative bazate pe spectrometrie de masă de înaltă rezoluție pentru descoperirea de noi markeri diagnostici, de progresie și prognostici, screening complex de eșantioane biologice sau de mediu, precum și monitorizarea terapeutică a medicamentelor. În combinație cu biologia moleculară microarray și RT-PCR, nucleul de cercetare vizează o înțelegere mai bună a proceselor moleculare care guvernează procesele normale și patologice. Ca și element central, nucleul de Științe Omice al InnoTher dispune de un sistem hibrid de spectrometrie de masă de înaltă rezoluție unic în Sud Estul Europei. Aplicațiile HRMS în domeniul medicinei de precizie, proteomicii, lipidomicii și metabolomicii vor aduce contribuții semnificative în diagnosticarea precoce a bolilor, înțelegerea mecanismelor bolilor la nivel molecular, facilitând astfel dezvoltarea unor abordări terapeutice țintite, determinarea modului în care medicamentele sunt absorbite, distribuite, metabolizate și eliminate din organism, informații critice pentru dozarea precisă și personalizată a medicamentelor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro