Instinctul pesedist al responsabilitatii (de Sever Voinescu)

Dl Basescu pare ca a invatat cum se conserva succesul, dupa ce, in ultimii doi ani, a ajuns pe pisc, a cazut si a revenit.

Una dintre cai este aceea de a conserva adversarii pe care stii bine ca ii bati. Altfel nu imi explic graba cu care pune in fata partidelor parlamentare o agenda luxurianta. Astfel, cu multe teme pentru acasa, partidele nu au ragazul de a digera rezultatul din 19 mai si nu au timp sa ia masurile care se impun. Liderii PSD, de pilda, cad voluptuos in aceasta capcana.

Se bucura ca au teme importante de dezbatut (majoritate parlamentara, modificarea Constitutiei, vot uninominal etc.) si pot trece peste umilinta din 19 mai. Ei cred ca e bine asa. Este, desigur, dar pentru dl Basescu, caci o infruntare electorala cu dl Geoana, in 2009, este cea mai buna garantie ca sirul de victorii electorale ale presedintelui va mai continua cu una.

E drept, dl Basescu e ajutat si de genetica PSD. Nu cred ca exista un partid care sa aiba o relatie mai vinovata cu realitatea. Alaturi de cultul propagandei este trasatura esentiala pe care creatorul partidului a imprimat-o genomului creaturii sale, pentru ca, la rindul sau, asa a fost el, creatorul, creat de partidul care l-a zamislit.

Pe filiatia PCR – Ion Iliescu – FSN/PDSR/PSD, reflexul adevarului falsificat in interesul unitatii partidului s-a propagat imbatabil. Dupa ce am asteptat o saptamina si mai bine sa aflam de la PSD cauzele rateului din 19 mai, imi dau seama ca asteptam degeaba. Abili, cu o lunga experienta a fentei, conducatorii partidului evita orice responsabilitate.

Asadar, nu e de mirare ca laboratoarele clujene si bucurestene ale PSD rateaza explicatia corecta a rezultatului din 19 mai. Fel de fel de analize duc la fel de fel de explicatii: ca mobilizarea electoratului PSD a fost deficitara, ca Basescu a manipulat, ca PSD nu a propus alternative, ca partenerii au fost de paie etc.

Iar daca e vorba despre greseli, ele se aduna pausal si nu se distribuie niciodata. In traditia strabunului PCR, explicatia fundamentala, adevarul ultim, nu se aude. Nu are voie sa se auda. Adevarul despre 19 mai e la indemina oricui: dl Basescu a avut dreptate si PSD, strins unit in jurul dlui Geoana, nu, iar scorul a reflectat exact acest lucru.

PSD a pierdut pentru ca a plecat pe un drum gresit, a asumat un scop iluzoriu (demiterea presedintelui) si a livrat argumente total neconvingatoare.

Inventarea vadita a motivelor de suspendare si persistenta in a le sustine chiar si dupa ce Curtea Constitutionala a dat un verdict clar, citirea deliranta a verdictului – repet, clar pentru toata lumea, ca si cum ar fi spus altceva decit ceea ce spunea – aratau ca semnele unei demente politice, specifica unui partid cladit pe minciuna si furie.

Sa nu mi se spuna ca PSD a actionat idealist, din devotiune absoluta fata de democratie. Imaginea unui PSD in postura eroica, rapus pe baricadele democratiei ca ultim aparator de romanii adusi in transa de dictatorul Traian Basescu, este, totusi, ridicola. Liderii PSD chiar au crezut ca il pot demite pe presedinte cu smecherii bine gestionate in Parlament.

Farmecul adevarului este ca te poti intoarce oricind la el. Problema adevarului este ca poti trai mult si bine departe de el. Adevarul e oricind posibil, dar nu e obligatoriu. Trecerea de la minciuna la adevar, ceea ce echivaleaza in politica, in general, cu trecerea de la infringere la victorie (cu toate exceptiile stiute), se face prin momentul de responsabilitate.

Seninatatea cu care PSD accepta mica manevra a echipei dlui Geoana, de a face uitat referendumul din 19 mai, imi arata ca nu este pe drumul spre victoria politica.