Sari direct la conținut

Institutul National al Magistraturii ii arata usa lui Chiuariu

HotNews.ro

Institutul National al Magistraturii (INM) ii cere oficial ministrului Justitiei, Tudor Chiuariu, sa-si anuleze participarea la o actiune programata alaturi de INM.

Intr-un comunicat postat pe site-ul institutiei se scrie: „Evenimentele de ieri din Sedinta Sectiei de procurori a CSM, explicatiile domnului ministru la diverse posturi de televiziune ne-au determinat sa ii adresam rugamintea de a anula vizita la INM, in asteptarea clarificarii motivului revocarii solicitate”.

Chiuariu urma sa participe la deschiderea Concursului de referate pe teme de jurisprudenta a CEDO.

Potrivit INM, Tudor Chiuariu trebuia sa fie prezent, alaturi de reprezentantii Consiliului Superior al Magistraturii, la ceremonia de deschidere a celei de-a treia editie a Concursului de referate pe teme de jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului.

„Consideram ca in lipsa unei asemenea clarificari mesajul domnului Ministru ar intra in contradictie cu obiectivele Concursului de referate pe teme de jurisprudenta a CEDO si cu valorile promovate de INM”, se mai arata in comunicatul Institutului National al Magistraturii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro