Insuficiența cardiacă afectează 4,7% dintre românii de peste 35 de ani. Cum recunoaștem boala și ce putem face pentru a ne proteja inima

Boala se instalează lent, adesea în tăcere, iar primele semne sunt ușor de ignorat. Prof. Dana Pop, cardiolog la UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, explică ce este insuficiența cardiacă, care sunt factorii de risc și ce putem face pentru a o ține sub control.

Insuficienţa cardiacă nu este un diagnostic patologic unic, ci reprezintă o complicație de nedorit a unei boli cardiovasculare (infarct miocardic, valvulopatii, cardiomiopatii etc). În ţările occidentale boala coronariană şi hipertensiunea arterială sunt bolile predominante. Astfel, identificarea etiologiei bolii cardiace de bază este obligatorie pentru diagnosticul insuficienței cardiace, deoarece patologia specifică poate determina tratamentul ulterior. Este important să cunoaştem factorii de risc implicați în apariția acestei afecțiuni: cardiopatia ischemică, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, obezitatea, boala renală cronică, cardiotoxicitatea unor medicamente în special oncologice, factori genetici.

În ţările dezvoltate, din cauza îmbătrânirii populației, incidenţa generală a insuficienței cardiace este în creştere. În Europa prevalenţa insuficienței cardiace este de aproximativ 1-2% din adulţi. Se estimează că 4.7% din populația de peste 35 de ani a României suferă de insuficiență cardiacă. Îmbătrânirea populației, aproape un sfert din populația României fiind peste 60 de ani, va determina cresterea prevalenței insuficienței cardiace. Rata de mortalitate este extrem de  20% dintre pacienți decedând la un an de la diagnostic și 53% la 5 ani. 30% dintre pacienți ajung la spital în stadii agravate ale bolii. 

Practic, în insuficiența cardiacă, inima nu mai poate pompa suficient sânge spre diverse organe pentru a susține funcționarea şi aprovizionarea cu oxigen a acestora. Totodată, în stadiile mai avansate ale insuficienței cardiace, există şi o afectare renală. De fapt, insuficiența cardiacă şi boala renală cronică reprezintă două patologii care se intercondiționează şi se agravează unele pe altele.

Cum recunoaștem insuficiența cardiacă 

Cele mai importante manifestări ale insuficienței cardiace sunt reprezentate de  dispnee (lipsa de aer), edeme ale membrelor inferioare, oboseală. Totodată bolnavii se plâng de  scăderea activității fizice şi de dificultăți în desfășurarea uneia sau mai multor activități zilnice. Mulți pacienți, în special cei cu vârste de peste 60 de ani, prezintă simptome asociate depresiei. De fapt, insuficiența cardiacă nu apare “peste noapte”. Ea se instalează lent, adesea în tăcere, iar primele semne sunt ușor de ignorat. Tocmai de aceea, mulți pacienți ajung să își dea seama de gravitatea bolii abia atunci când viața de zi cu zi devine brusc dificilă: când urcatul câtorva trepte îi obosește, când respirația devine dificilă, când lucrurile simple nu mai sunt simple. Nu este niciodată prea devreme să avem grijă de inimă, dar poate deveni prea târziu dacă amânăm aceste lucruri. Fiecare simptom ignorat, fiecare control amânat, fiecare tratament întrerupt înseamnă timp pierdut – iar în insuficiența cardiacă, timpul contează.

Stilul de viață, prima linie de tratament

Odată instituită, insuficiența cardiacă trebuie tratată. Obiectivele tratamentului se ating concomitent prin implementarea măsurilor de stil de viaţă, aplicarea unei terapii medicamentoase sau instituirea în anumite situaţii a unor tratamente speciale. 

Stilul de viaţă se referă la alimentație şi la evitarea unor factori agravanţi ai bolii de bază sau ai insuficienţei cardiace. Dieta trebuie să respecte principiile de bază privind consumul de sare, lichide şi alcool. Dieta hiposodată, săracă în sare, este absolut obligatorie, recomandându-se reducerea consumului de clorură de sodiu sub 5 g/zi prin evitarea alimentelor cu conţinut ridicat de clorură de sodiu şi neadăugarea de sare pe parcursul preparării hranei. În anumite situaţii speciale restricţia este mai severă utilizându-se alimente speciale cu conţinut redus în sodiu (pâine desodată etc.). Bolnavii vor fi sfătuiţi să evite mesele abundente care necesită un mare efort digestiv şi debit intestinal crescut (mese aniversare etc.), să aibă mesele fracţionate, iar masa de seară să fie în cantitate redusă pentru a evita fenomenele de insuficienţă ventriculară stângă nocturne. 

Înainte de a recomanda un anumit tip de activitate fizică pacienților cu insuficiență cardiacă, trebuie evaluată capacitatea lor de efort. Un program de activitate fizică va include în special exerciții aerobice, precum și exerciții pentru îmbunătățirea respirației. Toate acestea trebuie efectuate în mod regulat. Se va evita efortul fizic excesiv, prelungit, în atmosferă rece sau în căldură, efortul fizic brusc. Pe de altă parte, activitatea fizică este benefică pentru că menţine efectul de antrenament fizic atunci când este prestată în limita capacităţii hemodinamice cardiace. 

Desigur, fumatul va fi interzis, având în vedere şi etiologia frecvent ischemică a insuficienței cardiace, dar şi efectul de stimulare simpatică şi proaritmogen pe care acesta îl deţine. 

De asemenea, consumul de alcool  şi consumul substanțe recreaționale sunt interzise. 

Toți pacienții cu insuficiență cardiacă trebuie investigați pentru prezența factorilor psihosociali care pot agrava boala: statut social precar, stresul la locul de muncă și în viața de familie, anxietatea și în special depresia. Prezența depresiei contribuie la agravarea bolii prin scăderea complianței și aderenței la tratament. De aceea, acești pacienți ar trebui să beneficieze ori de câte ori este necesar de sprijin familial, precum și de suport psihologic specializat. 

Tratamentul medicamentos trebuie urmat toată viața

Tratamentul medicamentos trebuie urmat toată viața. În ciuda recomandărilor din ghiduri și a dovezilor privind beneficiile, există un decalaj mare în utilizarea și titrarea dozei tratamentelor pentru această afecțiune. Din păcate doar 1 din 5 pacienți beneficiază de terapia indicată de ghiduri. Obiectivele tratamentului sunt reprezentate de creşterea supraviețuirii, scăderea numărului de spitalizări, şi nu în ultimul rând de îmbunătățirea calității vieții.  În anumite condiții pot exista factori precipitanți, care în ciuda tratamentului pe care bolnavul îl urmează, determină agravarea afecțiunii. Cel mai adesea ei sunt reprezentați de infecții respiratorii intercurente, dar şi de apariția unei anemii, crizei de angină pectorală, hipertiroidismului, dezechilibrelor hidroelectrolitice, hipertensiunii arteriale necontrolate. Aceşti factori trebuie identificați rapid pentru a-i trata. În lipsa identificării şi tratamentului lor corect, evoluția insuficienței cardiace va fi una nefavorabilă.

Ce trebuie să știe și să facă fiecare pacient

Pacienții trebuie informați despre boala lor de bază, despre factorii precipitanți (infecții respiratorii, anemie, hipertiroidism etc.) pentru dezvoltarea insuficienței cardiace şi despre  primele simptome și semne ale insuficienței cardiace pentru o prezentare rapidă la serviciile medicale specializate. Bolnavii cu insuficiență cardiacă trebuie să își monitorizeze zilnic greutatea. În cazul unei creșteri în greutate mai mari de 2 kg în 3 zile, însoțită de dispnee și edeme la membrele inferioare, li se va recomanda creșterea dozei de diuretice și/sau consultarea urgentă a medicului.  

În timpul activităților de agrement, pacienții sunt sfătuiți să ia cu strictețe medicația prescrisă, să își monitorizeze și să își adapteze aportul de lichide (în special în timpul zborurilor sau în regiunile cu climă caldă). Expunerea la altitudini foarte mari poate avea efecte negative asupra oxigenării.

Respectarea tratamentului și prevenția secundară medicamentoasă joacă un rol esențial în cazul pacienților cu insuficiență cardiacă. Așa cum s-a arătat anterior aceștia trebuie să fie conștienți de rolul fiecărui medicament în prevenirea decompensării cardiace. În afară de diuretice, tratamentul medicamentos constă în administrarea de combinația sacubitril-valsartan sau inhibitori ai enzimei de conversie, beta-blocante, antialdosteronice și inhibitori SGTL2. 

Agravarea insuficienței cardiace și spitalizările frecvente afectează calitatea vieții pacienților cu insuficiență cardiacă. De aceea este foarte importantă aderența şi complianța la tratament şi la măsurile de schimbare a stilui de viață. Aderența scăzută se întâlneşte cel mai frecvent la pacienții vârstnici, la cei care au multe medicamente în planul terapeutic şi din cauza unor boli asociate, dar şi la bolnavii cu depresie sau anxietate. 

În final, subliniem faptul că inima lucrează neobosită. Rareori îî simțim efortul atunci când este sănătoasă, dar resimțim dureros slăbiciunea atunci când ea se îmbolnăveşte. A avea grijă de ea nu înseamnă doar a prelungi viața, ci a păstra ceea ce dă sens vieții: mobilitatea, independența, capacitatea de a fi alături de cei dragi. 

Prof. Dana Pop, profesor universitar la Catedra de Cardiologie UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, medic primar în medicină internă și cardiologie, Fellow al Societății Europene de Cardiologie (FESC), director al Școlii Doctorale.

Articol susținut de Boehringer Ingelheim