Gazele din Marea Neagră urmează să fie extrase de OMV Petrom, la care acționar majoritar este grupul OMV, și compania de stat Romgaz. Unde merg ele e o chestiune de piață, de preț, dar și de opțiune.
Puteți deveni membru al HotNews Premium, dacă doriți să sprijiniți jurnalismul independent și – să nu ne ferim de cuvinte – dacă doriți să susțineți o presă europeană.
Nu «cumpărați» o lună sau un an de abonament, ci contribuiți la un serviciu de vigilență publică de care beneficiem în comunitățile noastre, indiferent de opțiunile politice diverse.
Berislav Gašo, membru al Directoratului OMV Aktiengesellschaft și membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, s-a întâlnit la sfârșitul lunii august cu reprezentanți ai PSD, printre care Sorin Grindeanu și fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan, susține o sursă politică la curent discuțiile. Întâlnirea a fost informală.
La această întâlnire s-ar fi discutat inclusiv despre posibilitatea exportului unor cantități importante de gaze naturale din Marea Neagră în cazul în care PSD ar reveni la conducerea Ministerului Energiei, a declarat sursa citată, care a dorit să-și păstreze anonimatul din cauza sensibilității subiectului.
O nouă întâlnire ar urma să aibă loc în luna octombrie, a spus aceeași sursă.
Sorin Grindeanu și Bogdan Ivan nu au răspuns întrebărilor transmise de HotNews despre întâlnirea cu oficialul OMV.
Ce spune OMV
Grupul OMV nu a confirmat și nici nu a infirmat întâlnirile sau subiectele discutate. OMV a invocat politica sa de a nu comenta reuniunile conducerii. „Politica noastră generală este de a nu dezvălui detalii privind reuniunile conducerii”, a răspuns compania austriacă OMV.
OMV a fost întrebată explicit dacă poate confirma informația potrivit căreia în cadrul întâlnirilor s-ar fi discutat despre exportul unor cantități semnificative de gaze naturale din România în cazul în care PSD ar prelua din nou conducerea Ministerului Energiei.
Cine este Berislav Gašo
Berislav Gašo. Foto: OMV
Berislav Gašo este unul dintre oamenii de conducere ai grupului austriac OMV. Înainte de a ajunge la OMV, Gašo a ocupat mai multe funcții de management în cadrul grupului MOL și a lucrat ca junior partner la McKinsey & Company. Cea mai importantă poziție deținută înainte de OMV a fost cea de vicepreședinte executiv responsabil de divizia de Explorare și Producție a grupului MOL. A lucrat anterior și în cadrul companiei croate INA.
La 1 martie 2023, Gašo a devenit membru al Directoratului OMV Aktiengesellschaft, cu responsabilitate pentru divizia Energy. În același an, pe 17 martie, a fost numit membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom. În aprilie 2025 a fost reales pentru un nou mandat în Consiliul de Supraveghere al companiei românești.
Libertatea relata în mai că Gašo ar fi susținut în interiorul companiei anumite afaceri cu firme din Croația. Potrivit Libertatea, una dintre chestiunile asupra cărora ar fi insistat era vânzarea unor gaze din Marea Neagră către companii asociate omului de afaceri croat Pavao Vujnovac, proprietarul grupului Energia Naturalis și al companiei Prvo Plinarsko Društvo (PPD). Publicația îl descria pe Vujnovac drept un om de afaceri cu afaceri importante în sectorul gazelor din Croația și regiune și relata despre relațiile sale comerciale cu Gazprom. Acestea sunt afirmații și informații publicate de Libertatea, nu poziții exprimate de OMV sau OMV Petrom.
Libertatea mai scria că Gašo ar fi susținut contractarea companiei croate Crosco Integrated Drilling & Well Services pentru operațiuni în Marea Neagră, indicând o valoare de „sute de milioane de euro”. Crosco face parte din grupul INA, controlat de MOL și de statul croat.
Negocieri pentru gazele din Marea Neagră
În acest moment, statul român, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, se află în pline negocieri pentru cumpărarea de la OMV Petrom a unor cantități de gaze care urmează să fie extrase începând de anul viitor din Marea Neagră, perimetrul Neptun Deep. Însă, de aceste gaze este interesată și Ungaria.
Rezervele de Stat au transmis la solicitarea HotNews că aceste cantități reprezintă „echivalentul a circa 4,1% din totalul zăcământului și a aproximativ 66% din totalul ofertelor transmise până în prezent”.
Mai exact, statul român vrea să cumpere aproximativ 49,9 TWh de gaze, echivalentul a circa 5 miliarde de metri cubi, pentru care și-a exercitat dreptul de prioritate.
Negocierile nu sunt încheiate, a transmis Administrația Națională a Rezervelor de Stat.
Gazele din Marea Neagră urmează să fie extrase în cote egale de OMV Petrom, la care acționar majoritar este grupul OMV, și compania de stat Romgaz.
OMV Petrom și Romgaz dețin perimetrul Neptun Deep în proporții egale.
Producția este estimată să înceapă în 2027, iar la atingerea platoului proiectul ar urma să producă aproximativ 8 miliarde de metri cubi de gaze anual.
Din această producție, aproximativ 4 miliarde de metri cubi ar reveni OMV Petrom, proporțional cu participația de 50% în proiect, iar restul Romgaz.
Prin comparație, România produce în prezent aproximativ 10 miliarde de metri cubi de gaze pe an, în condițiile unui consum intern de circa 11-12 miliarde de metri cubi.
Astfel, intrarea Neptun Deep în producție va crește substanțial disponibilitatea de gaze pentru piața românească și regională.
Contractul de circa 2,4 miliarde de euro
HotNews a relatat în iunie că Guvernul României negociază cu OMV Petrom achiziția gazelor din Marea Neagră, în condițiile în care și compania ungară de stat MVM era interesată de aceste gaze. Legea offshore acordă statului român drept de prioritate la cumpărarea unor astfel de cantități.
Oferta pentru cantitatea de 49,9 TWh este la un preț de 48,752 euro/MWh. La cursul de 5,2581 lei/euro, valoarea întregului contract pe șapte ani ar ajunge la aproximativ 2,43 miliarde de euro, respectiv 12,79 miliarde de lei, fără TVA și accize.
Legea offshore prevede că, în scopul protejării siguranței energetice, contractele bilaterale pentru gazele exploatate din perimetrele offshore trebuie notificate ANRE.
Cantitățile trebuie oferite în prealabil, cu prioritate, statului român prin ANRSPS.
MVM, compania ungară interesată de gazele din Neptun Deep
Compania ungară de stat MVM a fost interesată de achiziția unei părți din gazele produse de OMV Petrom în Marea Neagră. În iunie, HotNews relata că, dacă acordul dintre statul român și OMV Petrom nu s-ar fi încheiat, compania austriacă putea vinde gazele către MVM, la un preț care, potrivit legislației, nu putea fi mai mic decât cel oferit statului român.
În prezent, ANRSPS spune că negociază cu OMV Petrom condițiile tehnice, financiare și juridice ale achiziției pentru cele 49,9 TWh.
HotNews a întrebat OMV Petrom dacă a încheiat sau urmează să încheie un acord cu MVM pentru furnizarea de gaze din Marea Neagră și în ce stadiu se află contractele pentru care statul român și-a exercitat dreptul de prioritate.
OMV Petrom nu a confirmat existența unui acord cu MVM și nu a oferit detalii despre contractele de comercializare a gazelor. „Pe măsură ce proiectul Neptun Deep se apropie de etapa de producție a primului gaz, suntem implicați activ în explorarea oportunităților de comercializare în România și în regiune.”
Compania invocă obligațiile în materie de concurență și confidențialitatea pentru a nu divulga strategia de comercializare. „Având în vedere obligațiile legale impuse de legislația aplicabilă în materie de concurență, cât și cele de strictă confidențialitate aplicabile atât companiei cât și membrilor organelor de conducere și angajaților, nu putem oferi detalii suplimentare cu privire la strategia noastră de comercializare a gazelor naturale.”
OMV Petrom precizează că își desfășoară activitatea „în deplină conformitate cu toate principiile de guvernanță corporativă, legile aplicabile și cerințele de reglementare”.