Intalnire Merkel – Sarkozy, in 16 august, la Paris
- Redactia Hotnews
Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, se va intalni, marti, 16 august la Paris cu cancelarul german Angela Merkel pentru a discuta despre reformele in guvernanta zonei euro, pe fondul crizei datoriilor care a provocat o cadere a burselor internationale, relateaaz AFP.
„Presedintele o va primi pe doamna Angela Merkel, cancelar al Republicii Federale Germania, marti 16/8/2011 la ora 16:00 (1400 GMT), la Palatul Elysee”, anunta intr-un comunicat presedintia franceza.
„La reuniunea sefilor de stat si de guvern din zona euro si a sefilor de institutii UE, din 21 iulie, au fost luate decizii importante pentru a asigura stabilitatea financiara in zona euro in ansamblul sau, dar si a fiecarui stat membru in parte”, se mai arata in comunicatul Presedintiei franceze.
„Asa cum au anuntat dupa intalnire, presedintele si cancelarul Angela Merkel au fost de acord sa faca propuneri comune de reforma in guvernanta zonei euro inainte de sfarsitul verii,” precizeaza comunicatul.
„In afara de propunerile pentru consolidarea guvernarii zonei euro, presedintele si cancelarul vor aborda si principalele probleme internationale, incepand cu situatia din Orientul Mijlociu”, mai spune Presedintia.
Nicolas Sarkozy si-a intrerupt miercuri vacanta pentru a prezida o reuniune de urgenta pe tema crizei economice. la finalul intalnirii a promis ca in 24 august vor fi anuntate masuri concrete pentru reducerea deficitului public. Aceste masuri sunt considerate esentiale pentru a mentine ratingul „AAA”, acordat de catre agentiile de evaluare financiara.
Scaderea ratingului SUA vinerea trecuta a determinat caderi importante ale burselor internationale.