Integrarea europeană în vecinătatea UE: Cu sau fără „de-geopolitizare”?

Guvernarea de la Chișinău condamnă ideea adoptării unei declarații de “reiterare” a ireversibilității vectorului european de către Parlament, sub presiunea opoziției. Președintele moldovean Igor Dodon sugerează că astfel se dorește re-aducerea dilemei geopolitice pe agenda externă și afectarea perspectivelor, de altfel dubioase, ale “politicii externe echilibrate” (Agora, 18 Februarie 2020). La câteva sute de kilometri spre Est, în timpul vizitei sale de la Kiev, prima în Parteneriatul Estic, Comisarul european pentru Extindere, Oliver Varhely a făcut o paralelă, la prima vedere irelevantă, între natura “geopolitică” a noii Comisii Europene, obiectivele sale geopolitice din vecinătate și respectiv transpunerea Acordului de Asociere în Ucraina (Comisia Europeană, 11 Februarie 2020). În realitate, această remarcă este indicativă pentru a deschide sau continua discuțiile despre esența geopolitică a transformărilor ce au început în Moldova, Ucraina și Georgia odată cu negocierea Acordurilor de Asociere, aflat deja în al șaselea an de implementare.

Efectele transfrontaliere ale integrării europene și orientarea geopolitică pro-UE a țărilor din vecinătatea estică constituie un tot întreg. În timpul elaborării Acordurilor de Asociere dintre Moldova, dar și Ucraina și Georgia, cu UE, dreptul suveran al țărilor de a-și alege propriul model de dezvoltare a format miezul discursului politic. Opinia publică din aceste țări înțelegea că decizia de a semna acele acorduri aveau o semnificație și repercusiuni, înainte de toate, de ordin geo-politic. Toate încă în fază activă, agresiunea împotriva Ucrainei și embargourile comerciale instrumentate de Rusia au dovedit sensibilitatea geopolitică ridicată a acesteia la avansarea integrării europene în interiorul spațiului CSI. Totuși, în perioada 2010-2014, UE evita să admită motivații geopolitice la baza negocierii Acordurilor de Asociere, cu scopul de a dezumfla animozitățile cu Rusia. Precauția UE a motivat guvernele moldovean, ucrainean și cel georgian să ceară legitimarea expresă a aspirațiilor europene și chiar recunoașterea perspectivei de aderare.

Observația lui Varhely despre substanța geopolitică a relațiilor de asociere UE- Ucraina și temerile guvernanților moldoveni despre geopolitizarea politicii externe nuanțează două percepții majore despre integrare europeană în Europa de Est. Astfel, fie preferințele geopolitice sunt inerente și ghidează integrarea europeană, fie cea din urmă, nu doar ipotetic, dar și în practică, poate fi “de-geopolitizată”.

Cu geopolitica în inimă

UE nu poate nega și nici banaliza încărcătura geopolitică a integrării europene în țările de dincolo de Balcanii de Vest. În Est – Ucraina, iar în sud – Georgia, sunt contribuitori neți la formarea unor aspirații europene politice și stataliste în regiune. Deocamdată, nici eșecurile bunei guvernanțe și nici presiunile rusești nu sparg supremația predilecției pentru vectorul geopolitic europeano-atlantic, devenit între timp prevedere constituțională în ambele țări.

Partidele politice de orientare pro-europeană sunt majoritare (Ucraina) sau agenda europeană este susținută atât de către partidul puterii cât și de opoziție (Georgia). Următoarele câteva cicluri electorale vor fi dominate de partide pro-europene, care vorbesc într-un limbaj geopolitic atunci când trimit mesaje către Bruxelles.

Ambele țări – Ucraina și Georgia – găsesc în integrarea europeană soluții pentru amenințările existențiale generate de Rusia și agenții influenței sale, printre cei mai periculoși fiind entitățile separatiste. Prin urmare, implementarea Acordurilor de Asociere implică un caracter imperativ, chiar dacă rezistența internă la reforme persistă.

Reforme – da, geopolitică – ba .

Delimitarea integrării europene de identitatea sa geopolitică face parte dintr-un experiment politic meticulos, desfășurat de forțele pro-ruse din Moldova. Acestea prioritizează caracterul tehnic și financiar al integrării europene și nu tolerează exclusivitatea orientării europene a țării.

Din acest punct de vedere, percepțiile față de UE se aseamănă cu cele manifestate față de actori de dezvoltare, precum Banca Mondială. Cu alte cuvinte, relațiile contractuale cu UE se vor respectate, dar descărcate de simbolism și supuse unei abordări preponderent tehnice. Această logică este confirmată de participarea guvernării moldovene, pe linie trilaterală, împreună cu Ucraina și Georgia, la solicitarea de a asigura destule resurse financiare, pentru cele trei țări asociate (MFA.ua, 15 Februarie 2020), în viitorul buget al UE, văduvit serios de Brexit.

Totodată, simulând opoziția anterioară exprimată față de tentativa “constituționalizării” vectorului european (IPN, 22 Octombrie 2018), Socialiștii moldoveni vor să neutralizeze votarea unei declarații pro-europene, echivalată cu un soi de jurământ geopolitic. Pe lângă dorința de a nu indispune partenerii săi naturali de la Moscova, președintele Igor Dodon pune accentul pe integrare europeană tehnică și nu pe una geopolitică. Prin aceasta s-ar subînțelege apropierea de standardele europene, cu bani preferabil europeni, dar nu pentru aderarea ulterioară la UE.

Din acest considerent, anularea Acordului de Asociere dispare ca necesitate, iar valorificarea acestuia poate deveni chiar benefică – pentru necesități pur tehnice și de imagine (Euronews, 20 Februarie 2019). Mai mult ca atât, state europene, precum Ungaria sau țări membre ale Uniunii Economice Euroasiatice ca Armenia, servesc ca sursă de inspirație pentru a înțelege cum pot fi extrase beneficii materiale din relaționarea cu UE, fără a urma obiective geopolitice.

În loc de concluzii…

“De-geopolitizarea” integrării europene se proliferează ca un concept util în instrumentarul politic al guvernanților din vecinătatea estică a UE. Modernizarea economiei și a infrastructurii fizice pe bani europeni nu constituie deloc o problemă etică pentru anumite guverne.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro