Intelesul lui 2/11

Din punct de vedere geografic pe 2.11.2004 in SUA centrul a prevalat asupra periferiei. Din punct de vedere cultural (ori a ceea ce ne place sa numim modernitate), periferia a invins centrul. Din perspectiva nationalismului american emergent, America profunda – unilateralista si izolationista – a ingenuncheat America cosmopolita – multilateralista si universalista.

Din perspectiva europeana, Rocco Buttiglione – comisarul care a pierdut la Bruxelles – a triumfat in SUA. Aceste enunturi contureaza dezvoltarea unui imperialism american animat de logica excluderii si bazat pe un set de valori respins in Europa.

Osama ben Laden se poate mandri cu un dublu succes. Pe de o parte, el a reusit sa divizeze SUA de-a lungul unei linii de demarcatie care ii separa pe marii campioni ai libertatii de marii preoti ai securitati, pe adeptii lui Jefferson de fidelii lui McCarthy.

Pe de alta parte, el a impins o America rationalista si pragmatica inapoi catre originile sale puritane, determinand-o sa apuce calea nationalismului (armat) si clericalismului (militant).

Discursul se deplaseaza, astfel, de pe terenul politic pe cel religios, acolo unde nu argumentul conteaza, ci credinta, unde maniheismul anuleaza nuanta, excluderea ia locul tolerantei si sacrificiul devine mai important decat viata. Or, cand ratiunea politica face loc patosului mistic, arta compromisului dispare, iar unde nu este compromis este moarte.

Fundamentalismul islamic nu-si poate dori un adversar mai bun decat fundamentalismul crestin.

Noua Administratie Bush se vede astfel dupa acest 2/11 in fata unei duble sfidari: sa refaca unitatea natiunii americane si sa-l invinga pe ben Laden din sufletele americanilor. Victoria impotriva terorismului este incerta daca in urmatorii patru ani Administratia Bush nu va atinge cele doua tinte evidentiate de rezultatul alegerilor din 2004. Sarcina este herculeana.

Spre a o indeplini, Presedintele Bush va trebui sa utilizeze singurul argument al reconfirmarii sale – respectiv propria sa personalitate, George W. Bush insusi – spre a forma largi coalitii inauntrul si in afara SUA. O asemenea opera va cere intreaga sa determinare, fie ea si simplificatoare, precum si intreaga sa onestitate, fie ea si unidimensionala.

In caz de nereusita America va intra deopotriva intr-o criza identitara si o criza geo-politica (de securitate) fara precedent si, poate, fara iesire.

Divizarea SUA ar parea sa fie pentru Europa vestea buna care compenseaza vestea rea privind largirea riftului transatlantic pe terenul valorilor fundamentale.

Europenii isi pot spune ca si daca victoria in alegerile americane a fost decisa de cei ce au o alta viziune axiologica asupra lumii decat a lor, totusi aproape jumatate din societatea americana ramane legata de radacinile culturale europene.

Dialogul privilegiat cu aceasta jumatate, bazat pe o identitate de valori permitand echilibrul intre inaltimea viziunii si inaltimea tehnologiei, s-ar impune, asadar. Intelegerea exacta a mesajului lui 2/11 reclama insa adancirea analizei. Paradoxal, majoritatea celor care sustin interventia in Irak au votat cu John Kerry.

Asta intrucat dezbaterea despre Irak a fost doar in aparenta una pro sau contra interventie. In realitate ambii candidati au vorbit despre cum poate fi asigurat succesul interventiei. Retorica ambilor a exaltat nu doar maretia natiunii americane, ci si perspectivele luminoase ale misiunii sale civilizatoare universale legitimata de superioritatea valorilor ei.

Temele valorilor si razboiului puse in centrul dezbaterii electorale si lasand in umbra problemele economiei si ale asistentei sociale probeaza caracterul imperial al campaniei si al abordarii tuturor principalilor protagonisti. Mai mult, alegatorii preocupati, totusi, de starea economiei au optat tot in favoarea candidatului democrat socotindu-l, desigur, mai competent.

Proiectul socio-economic al lui John Kerry implica insa o serie de masuri protectioniste care in nici un caz nu ar putea fi pe placul UE. Asadar, fractura transatlantica este mai grava decat au crezut-o unii. Cu cat mai bine vor intelege acest lucru europenii, cu atat mai mult ar trebui sa accelereze procesul integrarii lor, al edificarii Europei politice.

O atare conduita este singura apta nu doar a promova modelul european in lume, ci si a preveni schisma americana ca si alunecarea Americii spre statutul de imperiu reactionar. Europa unita este cel mai bun aliat al celei de a doua Administratii George W.

Bush in misunea sa de reconciliere a Americii cu sine insasi, in timp ce o Administratie americana constienta de imperativul vindecarii fracturilor interne poate fi interlocutorul UE in refacerea legaturilor transatlantice si a tandemului euro-american ca forta motrice a unei ordinii internationale mai bune.

Ce trebuie sa inteleaga democratii din SUA dar si din intreaga lume de la 2/11? Cinicii se consoleaza cu observatia ca alegatorii americani au avut de optat intre un incompetent (Bush) si un incoerent (Kerry). Li se poate raspunde ca in politica incompetenta coerenta este preferata si chiar preferabila competentei incoerente. Cea dintai este cel putin predictibila.

Cea din urma este cel mult generatoare de sperante confuze. Or, speranta fara o relatie masurabila cu valorile (materiale si morale) este doar sursa de nervozitate si deci, destructiva. intre incompetenta si incoerenta factorul basculant este autenticitatea.

Daca vor sa isi promoveze si sa isi apere valorile oamenii politici ca si partidele, trebuie sa afirme ceea ce ei cred ca este just, iar nu ceea ce cred ca electoratul crede ca este just; ei trebuie sa se arate lumii asa cum sunt, iar nu asa cum cred ca i-ar placea electoratului sa fie. Un original imperfect este mai vandabil decat o copie perfecta.

Decizia politica trebuie luata in functie de raspunsul la patru intrebari: Este just? Este fezabil? Este prudent? Este durabil? Cine decide sau formuleaza mesaje exclusiv pe baza raspunsului la cea de a doua intrebare este condamnat la esec. Se aude si la Bucuresti?