INTERVIU Andreea Ionescu, profesoara in Canada: Am realizat foarte rapid ca vestul, in realitate, nu era nici pe departe vestul pe care mi-l pictase mama mea
Andreea Ionescu este profesoara de matematica si chimie in Toronto. A plecat din tara inainte de Revolutie, la varsta de 14 ani, pentru a se lovi, inca de la inceput, de problemele din Canada: continua lipsa de bani, obezitatea oamenilor, poluarea de la masini, lipsa de lume pe strada, mancarea falsa. „M-a frustrat foarte tare faptul ca in Canada sportul sau lectii de arta se plateau si nu erau oferite la o scala la fel de larga sau in complexe special contruite pentru asa ceva”, spune Andreea, vorbind despre diferentele dintre Romania comunista si Canada democrata. „Mama imi facuse o imagine a vestului care era o utopie plina de belsug, dar dupa aceea am realizat ca aceasta imagine fusese create pe baza de zvonuri si nu informatii reale. Comunismul oferea multe avantaje si o viata mult mai lejera decat oferea capitalismul. Gradinita pe gratis, universitatea pe gratis”. „Democratia este un mod de functionare a unui stat, dar nu rezolva problemele omenirii”.
Cosmin Navadaru: Cum ati ajuns sa locuiti in Canada?
Andreea Ionescu: Am emigrat la varsta de 14 ani cu mama in Canada, la data de 27 noiembrie ’89, pentru reunificarea familiei cu tatal meu. Tata lucra la marina si, intr-una din plecarile in interes de serviciu, a cedat la presiunile mamei mele pentru emigrare si a ramas in Turcia. Pe vremea aceea, Canada si Australia acceptau emigranti in mod curent. Si asa am ajuns in Canada. Tata a fost “assigned” de guvernul Canadian in orasul Windsor, chiar la granita cu America, vis-a-vis de orasul Detroit.
Am facut liceul si facultatile in Canada. Am terminat Chimia, dupa care am facut Economia si ultima a fost Pedagogia (un an). Sunt profesoara de matematica si science (chimie sau science general) in Toronto.
C.N.: Cum resimte o persoana, la acea varsta, trecerea de la dictatura la democratie?
A.I.: Trecerea de la o dictatura socialista/comunista la o democratie capitalista a fost foarte brusca si… socanta. Emigratia a fost o experienta cutremuratoare si dureroasa pt mine, o experienta care m-a modelat in adultul in care am devenit.
Din prima zi m-a izbit cat de multe ore pe saptamana lucrau parintii mei si continua lipsa de bani, obezitatea oamenilor, poluarea de la masini si deprimanta lipsa de lume pe strada
Discrepanta dintre Romania (dictatoriala, comunista) si Canada (democratie, capitalista) m-a izbit din prima zi a emigratiei si in fiecare zi care a urmat. Am realizat foarte rapid ca vestul, in realitate, nu era nici pe departe vestul pe care mi-l pictase mama mea. Am vrut sa ii intreb atunci pe parintii mei, dar m-am abtinut, vazand cat de constransi erau: “suntem in vest, dar unde este VESTUL?”
C.N.: Se spune ca indiferent de regimul in care traim, ne vom aminti cu placere de copilarie, pentru ca la varsta respectiva nu suntem chiar constienti de cat de grea e viata. Adica o copilarie, fie ca e traita in comunism, fie ca e traita in democratie, ne va trezi amintiri placute, idealizante. Si totusi, ce amintiri aveti despre perioada petrecuta in comunism si cum ati resimtit trecerea brusca la democratie?
A.I.: Am realizat imediat si cu soc, din experientele noastre si cele ale cunoscutilor nostri, ca lucruri care mi s-au parut normale traind intr-o tara socialista, nu exista in capitalism: sportul/arta/muzica pe gratis pentru copii, universitatea pe gratis, ingrijirea medicala pe gratis (in Canada da, America nu), concedii lungi, iesirea la pensie la 55 de ani, bilete la simfonie sau opera la un „affordable price” etc.
Din prima zi m-a izbit cat de multe ore pe saptamana lucrau parintii mei si continua lipsa de bani, obezitatea oamenilor, poluarea de la masini si deprimanta lipsa de lume pe strada, plus mancarea falsa si fructele/legumele de proportii anormale, fara gust si fara miros de la supermarket. Tata lucra de dimineata pana seara la o fabrica de reciclare, era chemat dupa serviciu inapoi daca se intampla ceva si de multe ori mai era chemat si sambata si duminica. Unul din sloganele de pe vremea lui Ceausescu imi aparea in minte: ”exploatarea omului de catre om”.
Dupa care m-a socat scoala mea care arata cam delapidata, colegii grasi si unii dintre ei astmatici, nivelul extreme de slab la toate materiile inclusiv sport (si cel mai groaznic la matematica), deoarece in sistemul Nord American se obisnuiteste sa fie invatator pana la clasa a 8-a. Prietenii parintilor mei ma rugau sa le pazesc copii (gradinita se platea), iar alti prieteni ai parintilor mei care stateau in America trebuiau sa plateasca vreo 10.000 $ in anii ’90 pentru o pneumonie pe care o avusese copilul lor.
M-a frustrat foarte tare faptul ca in Canada sportul sau lectii de arta se plateau si nu erau oferite la o scala la fel de larga sau in complexe special contruite pentru asa ceva, ca de exemplu Clubul Rapid. Parintii mei nu isi permiteau sa ma inscrie la asa ceva, deci nu am putut sa continui. Cei mai buni la invatatura din liceul meu erau romanii, rusii, chinezi, polonezii si, in general, cei din tarile comuniste.
C.N.: Era Romania, la momentul respectiv, mai ofertanta decat Canada, la capitolul sport, lectii de arta?
Abia la trei ani dupa ce am emigrat, am aflat cu groaza ca in Canada si America universitatea se plateste. Nu mi-a venit sa cred.
A.I.: In Romania eram obisnuita sa fac inot la scoala si baschet de performanta la Rapid, sa ma duc sa imi privesc prietenii care luau lectii de teatru la Ion Creanga, in Amzei, sau altii care faceau scrima, judo, ping pong, sau mergeam la alte concursuri si distractii in Parcul Tineretului etc. Imediat am inceput sa duc lipsa taberelor si cantonamentelor prin tara, care este si felul in care am ajuns sa invat foarte multe lucruri despre Romania in copilarie.
Incepusem, de asemenea, sa duc lipsa lumii de pe strada. Cand am reusit sa ma reintorc intr-o vizita in Romania dupa trei ani (cand au avut parintii mei bani sa ma trimita), am simtit ca si cum toata lumea din cartierul meu vechi era ruda cu mine.
In Bucuresti, din cauza ca pe atunci erau putine masini si lumea mergea pe strada sau cu transportul in comun, cunosteai aproape toata lumea din cartier, iar aerul era mult mai curat. Windsorul, ca si Detroitul, erau/sunt orase industriale si poluarea era foarte neplacuta. De curand, dintr-un documentar, Toxic Trespass, am aflat ca in zona aia a Canadei, rata de cancer este cu 200% mai ridicata decat in restul tarii.
Intr-un sistem capitalist, a avea casa si masina inseamna, pentru majoritatea populatiei, ca le platesti in ani de zile la banca, lucru la care s-a ajuns si in Romania.
In Canada si America era pustiu pe strada, deoarece toata lumea era in masina si multe strazi din suburbie, nici macar nu aveau trotuare. Nu existau copii pe strada care sa se joace in gasca. Taberele scolare din Canada erau foarte rare, de scurta durata (2-3 zile) si foarte scumpe.
Abia la trei ani dupa ce am emigrat, am aflat cu groaza ca in Canada si America universitatea se plateste. Nu mi-a venit sa cred. Parintii mei nu aveau bani. M-am calmat cand am aflat in liceu ca ma pot imprumuta de la banca si pot plati studiile in 10-15 ani dupa ce termin facultatea, din salariu. Chiar si cu burse plus un part-time job, am datorat la banca 30.000 $. In comunism/socialism facultatea e pe gratis.
Tata cumparase o casa tipic nord Americana, adica una cu peretii de carton in care se aude chiar tot, cu slaba izolatie termica si care costa o avere sa o incalzesti. A fost platita in rate timp de 20 de ani. Intr-un sistem capitalist, am realizat atunci, a avea casa si masina inseamna, pentru majoritatea populatiei, ca le platesti in ani de zile la banca, lucru la care s-a ajuns si in Romania. A-ti pierde serviciul inseamna ca risti sa iti pierzi casa si masina.
C.N.: Toate aceste „minusuri” ale traiului in Canada v-au facut sa vedeti cu alti ochi Romania?
A.I.: Inainte sa emigram, mama avea un mare dispret pentru Romania si comunism in special, dispret care pe atunci parea sa fie la moda si printre multe dintre cunostintele ei. Imi aduc aminte criticile de la Europa Libera si Vocea Americii, unde se sublinia foarte mult faptul ca “romanii o duc rau si sunt oprimati”. Mama imi facuse o imagine a vestului care era o utopie plina de belsug, dar dupa aceea am realizat ca aceasta imagine fusese create pe baza de zvonuri si nu informatii reale. Comunismul oferea multe avantaje si o viata mult mai lejera decat oferea capitalismul. Gradinita pe gratis, universitatea pe gratis, sport/muzica/arta pe gratis sau la sume mici, nominal – nu exista asa ceva in Canada sau America. Ingrijirea medicala macar este pe gratis in Canada, dar luxul asta nu exista in America.
Comunismul oferea multe avantaje si o viata mult mai lejera decat oferea capitalismul.
Incepusem sa ma intreb atunci, afland de la prietena mea cubaneza de embargourile Americii asupra Cubei, cate dintre lipsurile din Romania se datorau intr-adevar comunismului si cate din cauza embargourilor din vest. Cand am ajuns sa studiez economia, am gasit la biblioteca univesitatii mele o carte care lista multele sanctiuni economice asupra tarilor din Europa de est pe perioada comunismului. Nu m-a mirat.
Cand am implinit 15 ani (’91), tata mi-a spus ca de la anul va trebui sa imi gasesc si eu serviciu ca ceilalti tineri canadieni. In general, adolescentii lucrau la McDonalds, dar in perioada aia statul Ontario inca isi mai revenea dintr-o recesiune economica (90-93) si nu se gasea de munca nici la McDonalds. Persoanelor care lucrau pentru guvern (profesori, birocrati etc.) li se ceruse atunci sa ia o vacanta neplatita de o saptamana si imi aduc aminte ca iesise cu scandal. Pe mine, care deja eram frustrata pentru ca nu am mai putut continua cu sportul de performanta si celelalte activitati, m-a enervat foarte tare cerinta. Prietena mea cubaneza lucra dupa liceu cateva zile pe saptamana, la o fabrica de plastic, de unde deseori se intorcea cu arsuri pe maini si brate. Imi rasuna in minte sloganul comunist “copiii trebuie sa isi traiasca copilaria”.
C.N.: Totusi, America de Nord avea orase diferite de ceea ce ofereau tarile comuniste, cu blocurile suprapopulate, cu pereti de „hartie”…
Imediat, dupa ce am emigrat, in ’90, ne-a dus tata in Detroit si am ramas oripilata. Blocurile “zgarie nori” din centru, care aratau foarte impresionant de la departare, erau de fapt abandonate, cu geamurile sparte si graffiti peste tot.
A.I.: Precum am mai mentionat, noi stateam in orasul Windsor in Canada, la granita cu Detroit-ul din America. Imediat, dupa ce am emigrat, in ’90, ne-a dus tata in Detroit si am ramas oripilata. Blocurile “zgarie nori” din centru, care aratau foarte impresionant de la departare, erau de fapt abandonate, cu geamurile sparte si graffiti peste tot. Casele vechi (si care se vedea ca pe vremuri ar fi fost frumoase) erau atunci tot abandonate sau semi-abandonate, cu cartoane batute in geamuri, seringi de la drogati pe strada si multi homelessi cu carucioare furate de la supermarket, in care isi tineau ce aveau.
Majoritatea albilor stateau si continua sa stea in suburbiile Detroitului. In Chicago, de asemenea, centrul arata superb, suburbiile erau plicticoase dar frumoase, iar ghetoul era la fel ca in Detroit. In Romania, pe vremea comunismului, nu existau ghetto, drogati si nici oameni care traiau pe strada.
Tarile unde socialismul a luat amploare s-au ridicat ca nivel si s-au modernizat, in contrast cu celelalte tari, unde miscarile comuniste au fost suprimate.
Trebuie sa fac o paralela. In 2000 am vizitat Cuba, care are o populatie foarte mare de negri, dar care sunt educati, civilizati, iar in Cuba nu mi-a fost frica ca imi va da cineva in cap pe strada pentru bani. Cuba sufera in continuare de embargourile Americane. Viata este saraca in bunuri materiale, dar lejera in Cuba. Negrii din Cuba, prin socialism, au avut parte de un nivel de trai si de educatie mult mai bun decat negrii Americani din Detroit, New Orleans, sau America Centrala. Cuba contrasteaza enorm cu saracia si crima din celelalte tari Caraibiene sau din America de sud, unde miscarile comuniste au fost suprimate. Tarile astea nu s-au mai ridicat din saracia de pe vremuri, ba chiar au decazut mai rau. Mie personal mi se pare ca tarile unde socialismul a luat amploare s-au ridicat ca nivel si s-au modernizat, in contrast cu celelalte tari (ex Brazilia, Peru, cele din America Centrala) unde miscarile comuniste au fost suprimate.
C.N.: Care ar fi – din perspectiva celui care a plecat din Romania comunista si care traieste acum intr-o Canada pe care romanii o considera un exemplu de democratie si de stat dezvoltat – lucrurile bune si lucrurile rele din comunism?
A.I.: Un lucru rau care s-a intamplat pe vremea comunismului, dar care nu are legatura cu comunismul in sine, este interzicerea avortului.
De asemenea, comunicarea slaba si ineficienta dintre guvern si populatie. Cred ca populatia nu a inteles sau nu a fost suficient informata de embargouri, sau mai rau, de intentia statului roman de a plati datoria externa a Romaniei intr-un mod rapid si care era beneficiul acestui act. Nu cred ca s-a inteles de ce erau mai putine gaze, carne la magazine, sau de ce se mai oprea curentul din cand in cand.
Ideea de a imparti bunurile in mod egal este foarte nobila, dar aplicarea ei foarte vulnerabila.
Amuzant este ca, ajungand in Canada, aflu ca mancatul carnii in cantitate mica scade riscul de cancer, iar cu elevii mei in Toronto stingem luminile in toata scoala timp de o ora de Earth Day, pentru „global warming prevention”. Le-am spus cum eu cand eram copil aveam “Earth Day” mult mai des si era mai bine pentru planeta (mai putin carbune ars pentru electricitate).
Comunismul cred ca este o idee nobila, dar poate nu complet naturala omului. Omenirea s-a batut milenii la rand pentru resurse, iar animalele fac la fel. Ideea de a imparti bunurile in mod egal este foarte nobila, dar aplicarea ei foarte vulnerabila.
De la sindicatul meu de profesori din Toronto am aflat ca a fost datorita comunismului din Europa de Est de au fost facute mari avansuri in drepturile de munca. Au putut folosi aceste tari ca exemple. Pana la inceputul anilor ’80, barbatii profesori erau platiti mai mult decat femeile profesoare si in alte profesii era la fel. De asemenea, dreptul de a avea un an liber de maternitate a aparut abia in anii ’90. Inainte era sase saptamani sau sase luni. In America, in multe state este inca doar sase saptamani.
C.N.: In Romania post-decembrista, toata lumea acuza comunismul si toti isi afirma cu putere ura fata de regimul trecut. Si totusi, comunismul a reusit sa reziste in Romania vreme de 40 de ani si poate ca ar mai fi rezistat daca nu exista „scanteia” de la Timisoara.
Romanii din ziua de azi au mai multe lipsuri si motive sa iasa in strada decat in ’89.
A.I.: Nu cred in “scanteia” de la Timisoara. In opinia mea, “revolutia” si cam tot ce s-a intamplat a fost inscenat. Stiu ca pana in ’89 foarte multi oameni vroiau o schimbare si erau frustrati de anumite lipsuri. Dar, romanii din ziua de azi au mai multe lipsuri si motive sa iasa in strada decat in ’89. Romania a facut niste imprumuturi enorme de bani din ’90 incoace si de aceste imprumuturi nu s-a vazut mai nimic.
C.N.: Una dintre marile acuze aduse comunismului este existenta informatorilor, a securitatii, a terorii induse. Pârâtul trebuie imputat comunismului?
A.I.: In opinia mea, o dictatura este mult mai vulnerabila la rasturnare decat o democratie. Cand vrei sa te opui unei democratii, fortele de opunere sunt divizate. Cand te opui unei dictaturi, fortele de opunere sunt focalizate pe acelasi lucru. De aceea cred ca existenta informatorilor era necesara statului pe vremea dictaturii comuniste.
C.N.: Informatorii trebuie blamati, sau sunt un rau necesar?
Informatorii sunt necesari in foarte multe sisteme ca sa functioneze societatea precum se cere.
A.I.: Informatorii sunt necesari in foarte multe sisteme ca sa functioneze societatea precum se cere. In Canada esti parat la facultate de colegi daca ai copiat (notele se cer de employers), esti parat daca se stie ca trisezi la taxe etc. Eu am primit o amenda de $400 pentru ca nu mi-am curatat zapada de pe trotoarul din jurul casei (proprietate publica). Ma reclamase un vecin anonim. In scoli, in general, informatorii sunt cautati din cauza problemelor cu droguri, arme si violenta. In Toronto se listeaza in scoli un numar la care poti suna anonim sa “parasti”. Nu mi se pare ceva rau in asta. Ca parinte, vrei sa stii ca copilul tau este in siguranta la scoala.
C.N.: Silviu Brucan, fost nomenclaturist in perioada comunista si membru, imediat dupa ’89, in Consiliul Frontului Salvarii Nationale (FSN), spunea ca romanii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a deprinde sistemul democratic. A fost hulit atunci pentru aceasta declaratie si poreclit „Oracolul din Damaroaia”. De ceva vreme insa, din ce in ce mai multi ii dau dreptate. Dumneavoastra credeti ca romanii erau pregatiti in ’89 pentru democratie?
Democratia este un mod de functionare a unui stat, dar nu rezolva problemele omenirii. Cred ca romanii au “deprins” democratia foarte bine, dar poate multi nu ii inteleg limitele.
A.I.: Nu sunt de acord cu ce a spus Silviu Brucan, ca romanii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a deprinde democratia. Grecii au inventat si practica democratia, dar tot nu o duc mult mai bine decat romanii. Democratia este un mod de functionare a unui stat, dar nu rezolva problemele omenirii. Cred ca romanii au “deprins” democratia foarte bine, dar poate multi nu ii inteleg limitele. Si in Canada, si in Romania, in Parlament, se razboiesc partidele intre ele, isi fac inscenari, se improsca adesea cu noroi, iar schimbarile se fac intr-un ritm extrem de lent, nu rapid ca intr-o dictatura.
Mai rau, interesele economice ale anumitor industrii par cele mai reprezentate in Parlament (lobbying). De exemplu, in Canada, industria energiei nucleare si a carbunelui cere si consuma bani publici, dar se opune subventionarii energiei produse de vant si energiei solare. Membrii de la Greenpeace si alte organizatii sunt mereu arestati pentru ca se opun extragerii excesiv de poluante a petrolului din nisipurile din Alberta. Un alt exemplu este faptul ca organizatiile de mediu au cerut ca mancarea modificata genetic sa fie “labeled”, dar acest lucru a fost blocat.
Cred ca multi oameni confunda dureri cauzate de capitalism cu neimplinirea democratiei.
Poate ca romanii ar trebui sa isi practice dreptul democratic mai mult si sa se grupeze/ vocalizeze in masa dorinta de schimbari urgente.
C.N.: Suntem cumva prea exigenti, prea nemultumiti ca popor? Ne plangem – fara a si face?Iata – nici democratia parca nu stim sa o „aplicam”…
Cred ca multi oameni confunda dureri cauzate de capitalism cu neimplinirea democratiei.
A.I.: Acum romanii au mult mai multe motive pentru o revolutie decat atunci. Atunci cred ca era mai mult o mare plictiseala de un sistem. Dar problemele romanilor de azi exista in foarte multe tari de pe glob. Nu este neaparat vina natiei noastre (romanii isi fac critica mult prea mult), ci cred ca a speciei noastre.
Nu cred ca omul de rand din Romania intelegea inainte de ’89 prea mult despre situatia Romaniei ca tara in lume si nici dupa ’89 nu cred ca s-a inteles ce poate oferi democratia in capitalism si care ar fi limitele ei.
Intr-o dictatura, schimbarile se pot face in mod rapid. Intr-o democratie, schimbarile sunt extrem de incete si extreme de rar majore.
Acum, dupa 20 de ani de la desfiintarea comunismului, oamenii descopera limitele democratiei. Intr-o dictatura, schimbarile se pot face in mod rapid. Intr-o democratie, schimbarile sunt extrem de incete si extreme de rar majore. Romanii erau obisnuiti cu rapiditatea cu care se infiintau lucrurile pe vremea lui Ceausescu. De exemplu, in Bucuresti, metroul a fost construit foarte repede. In Toronto, de cand am ajuns eu in Canada acum 20 de ani, se tot dezbate extinderea metroului in oras si lipsa de bani de la stat este vesnic cauza ne-extinderii. In general, transportul public in Nord America este foarte slab si industria masinilor si a transportului aerian s-au opus la extindere (lobbying – povestea e lunga).
C.N.: Trebuiau omorati sotii Ceausescu?
Executia sotilor Ceausescu a facut o imagine extrem de proasta Romaniei in vest, ca stat inapoiat si barbar.
A.I.: Nu cred ca Ceausestii trebuiau omorati si nici nu meritau. In plus, un proces de mai putin de trei ore este din start clar un tribunal ne-real si indica un “coup d’etat”. Pana si Sadam Hussein a avut o judecata indelungata. A fost oribil faptul ca nici macar nu li s-a dat sansa sa isi vada copiii inainte sa moara. Executia sotilor Ceausescu a facut o imagine extrem de proasta Romaniei in vest, ca stat inapoiat si barbar. Turismul in Romania din partea suedezilor, nemtilor etc. a decedat din cauza acelor imagini. Mama lucrase ca ghid turistic pana in ’89 si lucrul asta a fost clar. In toate cartile pe care le-am citit cand eram copil, condamnatii la moarte aveau o noapte inainte de moarte si dreptul sa isi aleaga ultima masa.
C.N.: A trecut Revolutia, iata-ne traind in capitalism, avand acces la alimente si bauturi la care, pe vremuri, vismu doar. Avem exemplul Americii de Nord si al sistemului sau consumerist. Ce ne asteapta?
A.I.: In ultimii ani observ ca mancarea naturala/biologica, cea pe care omenirea a mancat-o de mii de ani, a ajuns un lux accesibil doar celor bogati. Mancarea falsa este ieftina pentru toata lumea, dar cea naturala a ajuns scumpa. In Nord America, laptele de la vaci care mananca iarba este mai scump decat laptele de la vaci care sunt hranite cu grane amestecate cu antibiotice, hormoni si resturi de pui si porc. Legumele si fructele crescute natural si local sunt mai scumpe decat legumele/fructele date cu erbicide, insecticide, fungicide sau/si iradiate (pentru transport).
Multa lume din vest nici nu cunoaste adevaratul gust si miros al capsunii, salatei etc. Se vede ca si Europa de Est si restul lumii au luat-o pe acelasi drum. Eterna criza dintre bogati si saraci a existat de mii de ani, dar numai din secolul nostru, mancarea care ne-a dat-o Natura a ajuns un lux, deci less affordable pentru saraci. In Romania, unde lumea inca isi mai creste legume/animale la tara, este mai putin vizibila chestia asta.
Nici Karl Marx nu si-ar fi inchipuit ca mancarea data de Natura va ajunge si ea candva un lux.
Dintr-o aberatie a pietei capitaliste, mancarea canadiana gatita in Canada a ajuns prea scumpa pentru copiii canadieni.
La fosta gradinita de stat a fiicei mele, unde plateam 1.500 pe luna (adica 18.000 pe an), costul pe zi pe copil pentru 3 mese era de $ 2.54. Mancarea consta din cartofi fierti din China la conserva, peste gatit si congelat din China, oua prajite congelate etc. De ce? Pentru ca sa angajezi un bucatar in Canada cu pensie si beneficii este mai scump decat sa comanzi mancare semi-preparata de peste ocean pe care sa o incalzeasca cineva. Gradinita mea din Romania, mi-a spus mama, avea trei bucatarese pentru acelasi numar de copii. Deci, dintr-o aberatie a pietei capitaliste, mancarea canadiana gatita in Canada a ajuns prea scumpa pentru copiii canadieni.