Sari direct la conținut

INTERVIU „Anul 2026 va fi anul proiectării unei autostrăzi istorice pentru România” / Urmează atribuirea unui contract-cheie

HotNews.ro
INTERVIU „Anul 2026 va fi anul proiectării unei autostrăzi istorice pentru România” / Urmează atribuirea unui contract-cheie
Autostradă în zona de munte / Sursa: Anton Potemin | Dreamstime.com

În materie de infrastructură, România are multe restanțe, care au devenit „mituri ale neputinței”. Dar dintre autostrăzi, una este, spune Gabriel Budescu, directorul Companiei de Investiții Rutiere, așteptată din punct de vedere economic și simbolic. Este vorba despre autostrada „Unirii” A8, care leagă Transilvania de Moldova. 

Autostrada A8 este planificată să aibă în total circa 300 de kilometri și a fost împărțită în 13 tronsoane, în diferite stadii de implementare și gestionate de două companii diferite ale statului. Traseul complet al acesteia va fi Târgu Mureș – Iași – Ungheni (R. Moldova). 

Patru tronsoane deja contractate sunt gestionate de Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar restul sunt gestionate de către recent înființata Companie de Investiții Rutiere (CNIR). 

Autostrada care trece munții din Transilvania în Moldova: „Anul 2026 va fi anul proiectării lucrărilor”

Până acum CNIR a reușit să scoată la licitație toate tronsoanele sale și să contracteze toate loturile montane. În urmă cu o săptămână, CNIR a dat și ordinul de începere pe cel mai dificil dintre loturile care vor străbate Carpații Orientali, un tronson pentru care statul român va plăti cel mai scump preț pe kilometru – 38 milioane de euro. 

Lucrările, inițial cele de proiectare, vor începe în martie 2026. 

„L-am dat abia de la anul pentru că e deja târziu acum. Este înainte de sărbători, intrăm în perioada iarnă, nu prea avea constructorul ce să mai facă. Ei trebuie să înceapă cu studiile geotehnice acolo, ceva ce nu poate fi făcut pe frig, pe îngheț. Și atunci am preferat să-i dăm și constructorului un termen mai lung să mobilizeze, să-și gândească o strategie să înceapă lucrările de proiectare imediat”, explică, într-un interviu pentru HotNews, Gabriel Budescu, directorul general al CNIR.

Budescu spune că anul 2026 „va fi anul proiectării A8 montan”, anul în care autostrada Unirii care traversează Carpații și unește Transilvania cu Moldova va fi proiectată din punct de vedere tehnic – de la zeci de tuneluri și viaducte, sute la poduri, pasaje, ziduri de sprijin și consolidări de versanți. 

„Și pentru următoarele loturi montane pe care le contractăm acum vom da ordinul de începere pentru primăvara următoare. Acum practic am închis licitațiile pe zona de munte, ne putem concentra pe lucrări și va exista o proiecție clară când și cum poate fi gata A8 pe zona montană”, spune Budescu. 

Tronsonul atipic care se intersectează cu Autostrada „Moldovei” A7

Mai departe, însă, peste Carpați în Moldova, autostrada A8 spre Iași și Republica Moldova a fost și ea scoasă la licitație pe bucăți, însă unele proceduri s-au lovit de blocaje.

Unul dintre tronsoane este necesar pentru a lega A8 de Autostrada „Moldovei” A7 care străbate regiunea de la Nord la Sud și care în 2026 ar putea ajunge să fie deschisă până la Pașcani. 

„Pe tronsonul de la Târgu Neamț la Târgu Frumos am declarat un câștigător (n.r. Danlin XXL). Din nefericire a fost depusă o contestație (n.r. de către UMB)”, spune Budescu. 

Tronsonul Târgu Neamț – Târgu Frumos este unul atipic – are o lungime de 27 de kilometri, dar este „întrerupt” la mijloc de șantierul unui nod turbion (de mare viteză) dintre A8 și autostrada „Moldovei” A7, construit în prezent de către UMB. 

Practic, tronsonul A8 în cauză pornește de la Moțca și intersecția cu DN2 și continuă pentru circa 5,5 km. Urmează apoi zona nodului turbion pe circa 10 km în apropiere de Pașcani, iar apoi tronsonul A8 se reia până la Tg. Frumos pe restul de 21,5 km.

„La acest lot am avut punctaj suplimentar acordat celui care va face cel mai repede legătura între zona de munte și turbionul de la A7. Adică practic să avem cât mai repede legătura de la Moțca de Pașcani, practic, ca să punem în valoare și acel turbion și să se poată circula și să fie făcut efectul de coridor”, explică directorul CNIR. 

Urmează atribuirea unui contract-cheie: un drum pentru ocolirea aglomerației de la Podul Iloaiei

Mai departe pe A8 spre Iași, sectorul de la Târgu Frumos la Lețcani, la vest de Iași, este în licitație și va fi atribuit unui câștigător curând, spune șeful de la CNIR. La Lețcani există inclus în contract și un drum de aproape 5 km spre Iași. 

„Cred că în vreo două, trei săptămâni vom da și aici câștigătorul. Am prevăzut pentru zona Podul Iloaiei un punctaj suplimentar, deoarece acolo e o mare problemă, se face un mare ambuteiaj și am identificat o bucată de 4,5 km care poate funcționa ca variantă ocolitoare. Am dat punctaj suplimentar antreprenorului care va realiza prioritar acea bucată de autostradă și să o dea în funcțiune, asta ar fi prioritatea zero, să zic așa”, explică Budescu. 

El amintește că anul următor ar trebui ca și Autostrada A7 să fie gata până la Pașcani, astfel că traficul spre Iași ar urma să cunoască noi creșteri de valori care vor pune presiune pe zona problematică de la Podu Iloaiei, pe DN28. 

„O să devină o problemă deoarece și proiectarea noastră să va termina tot cam la anul după cum se preconizează. Și va fi gata A7 care va aduce trafic către Iași și se va suprapune și cu traficul de șantier. Noi am prevăzut și proiectarea mai scurtă și constructorii și-au asumat chestia asta. Eu zic că proiectarea pentru bucata asta ar putea fi gata între o lună și câteva luni. Astfel, anul 2027 e fezabil să dăm în circulației acea porțiune care ocolește Podul Iloaiei”, spune Budescu.

Cel mai scump contract din România pentru ocolirea Iașiului: 55 milioane euro pe kilometru

Mai departe, de la Lecțani, urmează probabil cea mai scumpă autostradă din România de până acum – un tronson de doar 18 km, dar care la licitație are o valoare estimată de 5,29 miliarde de lei, adică peste 1 miliard de euro. Calculat defalcat înseamnă un cost de 55 de milioane de euro per kilometru. 

„Pentru acest lot s-au depus oferte le avem 12 oferte, este o competiție foarte mare”, spune Budescu. 

El explică valoarea foarte mare a tronsonului prin prisma lucrărilor necesare ca autostrada să străbată relieful deluros din nord-vestul Iașiului. 

Tronsonul, deși are doar 17,7 km lungime, va avea de-a lungul său nu mai puțin de 6 tuneluri și 18 poduri, precum și două noduri rutiere. 

„Aici vom avea tuneluri și cu trei benzi, cu bandă pentru vehicule grele, ceea ce duce la costuri mai mari. Vor fi cele mai late tuneluri de autostrăzi din România. Costurile pentru o autostradă acum sunt destul de mari, prețurile au tot crescut în ultimii ani. Trebuie văzut și cu cât se va atribui contractul până la urmă. Pe tronsonul 1, de exemplu, s-a atribuit contractul la aproape 80% din valoarea de la licitație”, explică directorul CNIR pentru publicul HotNews. 

Două licitații vor fi anulate și reluate de la zero 

Mai departe, din zona de nord a Municipiului Iași și până la granița cu Republica Moldova, până la viitorul pod peste Prut de la Ungheni, mai sunt două loturi. 

Tronsonul 4 are 12,7 km de la DN24 la nodul rutier Golăiești, iar Tronsonul 5 are 2,77 km și ajunge până la viitorul pod de la Ungheni. Pentru cele două loturi CNIR a lansat licitații, dar procedurile au fost contestate. 

Acum, șeful de la CNIR anunță că cele două licitații vor fi anulate și vor fi reluate, incluzând o serie de cerințe care să permită includerea tronsoanelor în finanțarea SAFE. 

„Ultimele tronsoane sunt cele care au fost contestate. La Tronsonul 3 noi am câștigat, la tronsoanele 4 și 5 am pierdut. Pregătim în acest moment reluarea licitațiilor de la zero”, spune Budescu. 

„Au apărut diverse discuții și pentru partea de finanțare SAFE, condiții care trebuiesc îndeplinite și pregătim refacerea licitațiilor. Proiectele trebuie să respecte inclusiv un așa zis efect transfrontalier, cumva investiția trebuie să aibă efect și dincolo de graniță. Și au fost întâlniri ale noastre la Ungheni cu cei din Republica Moldova. Trebuie să intre o parte din investiție și în zona de graniță. Analizăm mai multe variante în momentul de față, dar nu vă pot da detalii încă”, spune Budescu. 

Stadiul tuturor tronsoanelor de pe Autostrada „Unirii” A8

Autostrada A8 este planificată să aibă în total circa 300 de kilometri și a fost împărțită în 13 tronsoane, în diferite stadii de implementare și gestionate de două companii diferite ale statului.

  1. Tg.Mureș – Miercurea Nirajului (1A) – 22 km, în execuție – Contractat cu Nurol, 2,4 mld lei (gestionat de CNAIR)
  2. Miercurea Nirajului – Sărățeni (1B) – 23,4 km, în proiectare – Contractat cu Ozaltin, 2,98 mld lei (gestionat de CNAIR)
  3. Sărățeni – Joseni (1C) – 32,4 km – Contractat cu UMB, 4,94 mld lei (gestionat de CNIR)
  4. Joseni – Ditrău (1D) – 14,4 km – Contractat cu Danlin XXL (Lider) – Groma Hold-Intertranscom Impex,  0,82 mld lei (gestionat de CNIR)
  5. Ditrău – Grințieș (2A) – 38 km, în proiectare – Contractat cu UMB, 6,14 mld lei (gestionat de CNIR)
  6. Grințieș – Pipirig (2B) – 31,5 km, ordin de începere martie 2026 – Contractat cu UMB, 5,97 mld lei (gestionat de CNIR)
  7. Pipirig – Leghin (2C) – 19,3 km, în proiectare  – Contractat cu UMB, 2,69 mld lei (gestionat de CNAIR)
  8. Leghin – Tg. Neamț (Moțca/DN2) – 29,91 km, în execuție – Contractat cu UMB, 1,56 mld lei (gestionat de CNAIR)
  9. Moțca – Tg. Frumos (Tronson 1) – 27 km – Atribuit către Danlin XXL (Lider) – Groma Hold-Intertranscom Impex,  4,76 mld lei (gestionat de CNIR)
  10. Tg Frumos – Lețcani (Tronson 2) – 28,6 km – În licitație, 6 oferte depuse, valoare estimată la 6,5 mld lei (gestionat de CNIR)
  11. Lețcani – Iași Nord (DN24) (Tronson 3) – 17,7 km – În licitație, 12 oferte depuse , valoare estimată la 6,24 mld lei (gestionat de CNIR)
  12. Iași Nord (DN24) – Golăiești (Tronson 4) – 12,7 km – Licitația va fi reluată, valoare estimată la 4,86 mld lei (gestionat de CNIR)
  13. Golăiești – Ungheni (Pod peste Prut) (Tronson 5) – 2,77 km – Licitația va reluată, valoare estimată la 0,32 mld lei (gestionat de CNIR)

Autostrada „Unirii” A8, Foto: Hotnews

INTERVIURILE HotNews.ro