Skip to content
Mircea Miclea, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Video
Actualitate

INTERVIU Cu câteva zile înaintea începerii școlii, Mircea Miclea vorbește despre „frustrarea din cancelarii”

Raluca Ion
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

„Dacă nu avem oameni buni în școli, nu putem să avem școli bune”, afirmă profesorul universitar Mircea Miclea. Într-un interviu pentru publicul HotNews, el atrage atenția că „atractivitatea acestei profesii este din ce în ce mai redusă” din cauza politicilor de subfinanțare a educației. Fostul ministru spune că, din fericire, încă mai sunt profesori foarte buni, iar „dacă vom face din nou atractivă această profesie, atunci putem să relansăm școala”.

  • „Profesorii sunt principalul factor care face o școală de calitate bună sau proastă. Și atunci, ceea ce trebuie făcut este creșterea atractivității acestei profesii, pentru că, dacă avem oameni buni în școli, vom avea școli bune”, spune Miclea.
  • În ciuda tuturor relelor, însă, „profesorii trebuie să aibă o speranță clară”, afirmă fostul ministru al Educației. Pe ce își bazează această afirmație.
  • El face și o propunere de modificare a Evaluării Națională și are un mesaj încurajator pentru părinți și pentru copii: un eșec la acest examen nu e sfârșitul lumii. „Poți în continuare să câștigi cursa”.
  • În septembrie, un profesor primește acces gratuit la HotNews Premium timp de 12 luni, pentru fiecare abonament anual încheiat de cititorii noștri.
  • Selecția profesorilor pe care gestul dvs. îi ajută nu e realizată de HotNews, ci de inițiativa non-guvernamentală MERITO,  care are o expertiză dobândită în 11 ani de când investește în educație.  

Psiholog, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj și coordonator al Școlii Doctorale de Științe Cognitive Aplicate, Mircea Miclea a fost ministru al Educației în perioada 2004-2005. A demisionat din cauza subfinanțării Educației.

„Nu-mi aduc aminte să fi fost atâta tristețe, frustrare în cancelarii cum a fost în acest an”

HotNews: – Sunt voci din domeniul educației care au spus că anul acesta a fost cel mai dezamăgitor pentru profesori și că parcă niciodată această profesie n-a fost mai lipsită de atractivitate. Sunteți de acord cu asta?
Mircea Miclea: – Absolut. Am stat de vorbă cu foarte mulți profesori în acest an, în diverse locuri din țară. Sunt în legătură cu mulți dintre ei. A fost cel mai dezamăgitor sau unul dintre cei mai dezamăgitori ani de după 1990.

Cred că nu-mi aduc aminte să fi fost atâta tristețe, frustrare în cancelarii cum a fost în acest an. Atunci când au fost alegerile, mai ales când a fost turul 2 al alegerilor, oamenilor li s-a spus repetat că trebuie să fim atenți, că educația, cultura sunt esențiale, că altfel vine la putere un segment politic care bulversează cunoașterea, cultura, educația etc. Și atunci, acești oameni s-au mobilizat ca să câștige educația, oamenii educați, și nu oamenii care susțin că apa are memorie sau știu eu ce. Atunci au votat într-o anumită direcție.

Și apoi, exact oamenii care au ajuns la putere și datorită mobilizării cadrelor didactice au fost cei care au luat măsuri de contabil de provincie de doi bani. Care, în loc să gândească strategic, s-au gândit doar la cum să economisească niște mărunțișuri, fără să gândească și care sunt efectele pe termen lung, pe termen mediu, ale acestei situații. Ce efect are dezamăgirea totală a unui segment social masiv asupra calității culturii, educației, libertății, moralei? Nu s-au gândit. S-au gândit să dea bine la calcul.

E o gândire de plesneală, de fentă, nu o gândire strategică. Suntem specialiști în derizoriu.

Despre „o aberație totală” care „ar fi trebuit să-i facă pe mulți oameni să ia o poziție foarte fermă”

– Mă gândeam, când ați spus de mentalitate de contabil, la o altă tentativă de economisire la bugetul de stat: economiile făcute din neacordarea buselor sociale pe perioada vacanței, idee la care ministrul Educației, Mihai Dimian, a renunțat între timp.
 – Da, e absolut oripilant să crezi că națiunea aceasta va fi salvată economisind două luni din bursele sociale ale unor copii săraci, care primesc burse sociale pentru că o duc rău.

Bursele sunt o modalitate indirectă de a le spune: „Statul are grijă de voi. La rândul vostru, va trebui să faceți ceva pentru acest stat. Noi încercăm să avem grijă de voi”.

Tu le comunici: „Nu, nu, nu. Întrucât nu mergeți la școală, noi nu mai avem grijă. Nu mai sunteți săraci pe perioada vacanței. Nu mai aveți nevoie să cumpărați o carte. Nu mai aveți nevoie să vă cumpărați niște rechizite înainte de a începe școala. Nu, nu. Trebuie să stați să înceapă școala. Atunci, eventual vin niște bani cu care voi veți merge la librărie ca să vă cumpărați rechizite”. E absolut aberant.

Se poate întâmpla, dacă gândești miop, dacă gândești la un centimetru înaintea ochilor tăi, să nu gândești în perspectivă. Ceea ce s-a și întâmplat. Și, din păcate, reacția socială mi s-a părut foarte slabă.

Asta ar fi trebuit să-i facă pe mulți oameni să ia o poziție foarte fermă și să spună: „Nu acceptăm așa ceva. Sunt copiii acestei țări. Sunt săraci. Noi trebuie să avem grijă de ei”. Sunt o grămadă de studii care arată că performanțele educaționale se leagă în mare măsură și de statutul socio-economic al familiei de proveniență. Sunt sute de studii pe chestiunea asta.

Prin urmare, avem toată îndreptățirea să spunem că această măsură e aberantă. Dar vedeți, atât de puțină lume a protestat la o aberație totală în care statul comunică următorul mesaj: „Nouă, statului, aparatului de stat, celor care conduc această țară, nouă nu ne pasă de copiii acestei țări”.

Ce să spună copiii acestei țări? „Atunci, nouă ne pasă foarte tare de acest stat?” Nu. Sunt îndreptățiți să spună: „Nici nouă nu ne pasă de acest stat.” Și familiile lor la fel.

Deci, doar trebuie să gândești un pic mai mult, să faci un pas inferențial mai mult decât să bifezi un calcul de doi bani.

Cum susține România analfabetismul funcțional: „Gândim miop”

– Legat de ce ați spus dumneavoastră, în România corelația este și mai puternică. Studiile făcute în urma testelor PISA au arătat că la noi corelația între rezultatele la testarea PISA și statutul socio-economic al părinților era printre cele mai mari din sistemele participante.
– Peste tot este la fel, dar la noi cu atât mai mult. Dacă ești sărac, ai mai puține șanse la educație, la oportunități educaționale etc. Și atunci, din nou, acum câțiva ani – și după aceea inclusiv Guvernul Bolojan a preluat această idee -, s-a considerat că e o problemă de siguranță națională nivelul analfabetismului funcțional. De unde provine analfabetismul funcțional? În primul rând, din mediul rural.

Nu pentru că acei copii sunt mai puțin dotați, ci pentru că au acces la profesori de mai slabă calitate, la mai puține resurse educaționale, la o cultură a învățării care nu este în mediul rural atât de dezvoltată ca în mediul urban etc. Aici este sursa principală a analfabetismului funcțional. Prin măsuri de acest gen, precum creșterea numărului de elevi într-o clasă, mărirea normei didactice care face și mai puțin atractivă profesia de dascăl, mai ales în mediul rural, ce faci? Susții analfabetismul funcțional. Îți vei da seama după vreo doi-trei ani și atunci din nou va apărea un concurs de popularitate în care niște politicieni, ca să arate cât de mult le pasă de națiune, vor încerca să producă niște legi sau niște paragrafe de lege prin care să spună că iată, ce au luptat ei, cât de mult au luptat ei ca să corecteze această situație, când de fapt ea nu trebuie creată sau se poate remedia de acum. Deci, din păcate, din nou: nu gândim strategic, gândim miop.

Legea Educației din 2023: „Fiecăreia dintre părțile interesate i s-a dat un os de ros”

– În ceea ce privește educația, ne-am găsit, înainte de începerea școlii, într-un impas legat de un articol dintr-o lege votată în 2023, dar care intră în vigoare din 2027 și care prevede posibilitatea organizării unei duble admiteri la liceu. Ce este în neregulă cu această admitere, împotriva căreia v-ați pronunțat deja public?
– E clar că reglementarea este aberantă din foarte multe motive. Așa cum este ea, de exemplu, ar însemna că într-una și aceeași clasă ai două categorii de elevi.Unii care au intrat în clasa respectivă doar pe baza Evaluării Naționale, alții care au intrat pe baza Evaluării Naționale și au dat un examen suplimentar. 

Creezi o inegalitate din start în interiorul aceleiași clase. Ca să nu mai vorbesc de faptul că crește efortul pe care îl face elevul, pentru că trebuie să dea mai multe examene în același timp; de faptul că apare o diferență și mai mare între mediul rural și mediul urban, pentru că accesul la meditații este foarte clar diferențiat între mediul rural și mediul urban; de faptul că sunt avantajați copiii care termină gimnaziul la colegiul respectiv etc.

Așadar, aberațiile sunt multiple în acest paragraf de lege. De ce a trecut? Din două motive. Pentru că atunci când s-a prezentat această lege, fiecăreia dintre părțile interesate i s-a dat un os de ros și au spus că legea e bună.

De exemplu, pentru mediul universitar, rectorii pot să aibă două mandate consecutive, indiferent câte alte mandate au avut înainte. Prin urmare, ei au fost mulțumiți și au spus că legea e bună. De ce? Și-au văzut interesele lor satisfăcute.

Iar reprezentanții colegiilor naționale, centenare mai ales, s-au simțit mulțumiți pentru că, iată, au și acum o pârghie prin care pot să-și sporească veniturile, influența etc. Și au zis că legea e bună. Acesta a fost primul pas.

Și apoi a fost al doilea pas, un troc politic. Acum, când legea trebuia să-și facă efectele, și-au dat seama de aberația pe care au votat-o și a început concursul de popularitate ca să modifice articolul respectiv. 

O propunere despre cum ar trebui să arate Evaluarea Națională

– Cum vedeți admiterea la liceu?
– Eu am spus de la început cum văd această situație. Am spus-o din 2011, când a fost cealaltă lege în vigoare. Atunci, am spus că Evaluarea Națională trebuie să aibă în vedere trei probe scrise: 

1. La limba română, cum este acum. 

2. La matematică și științe împreună, o probă transdisciplinară.

3. La o limbă de circulație internațională. Am spus lucrul acesta din 2011. Și PISA merge pe această variantă, puteam fi aliniați din 2011 cu această abordare, dacă gândeam strategic, nu gândeam la plesneală. 

Atunci am spus și că pot fi și două probe practice, dar pe parcursul anului, nu la finalul gimnaziului: o probă de utilizare a calculatorului și o probă de cunoștințe civice și sociale. 

Ce se poate face? Fiecare liceu poate să stabilească dacă numărul de candidați depășește numărul de locuri, ponderări în funcție de specificul secției. De exemplu, conduc un liceu care, la secția de matematică-informatică, are mai mulți candidați decât locuri.

„Cei care ne conduc vor să extragă resurse, nu să rezolve probleme”

Eu pot să spun, cu un an înainte, că ponderea materiei matematică și științe la mine la liceu e mai mare. Așadar, sunt aceleași examene de la Evaluarea Națională, doar că pot să le dau ponderi mai mari sau mai mici. Și, în felul acesta, se satisface această cerință pe care pot să o aibă liceele: „Domn’e, să fie cât mai consonanți elevii care vin la noi cu ce vor face în următorii ani de liceu. Vor face mai degrabă matematică și informatică? Sunt favorizați cei care mai degrabă la matematică și științe au luat notă mai mare, pentru că am ponderat”.

Numai așa se poate rezolva foarte simplu, foarte transparent, fără metodologii paralele, problema. Simplu, clar, în concordanță cu standardele internaționale, cu metricile pe care le utilizează și PISA. 

Aceasta presupune o gândire strategică și o abordare de genul: „Hai să rezolvăm problema”, și nu „să ne maximizăm interesele, să vedem cum putem să extragem niște resurse, să satisfacem niște grupuri care ne dau niște voturi etc”. Asta înseamnă o abordare rezolutivă, nu o abordare extractivă. Abordarea rezolutivă este aceea în care tu te duci și se rezolvă o problemă.

Abordarea extractivă este aceea în care tu te duci ca să obții resurse. Nu mai contează cum dai soluția la problemă: contează să obții resurse. Din păcate, cei care ne conduc acum mai degrabă sunt elite extractive decât elite rezolutive.

O criză care „se va adânci”

– Cum s-ar putea face asta în actuala arhitectură a școlii românești, cu aceste resurse? Cu lipsa profesorilor la multe discipline, în special la științele exacte? Sunt județe în țară unde nu s-a mai angajat un profesor nou de științe exacte de ani de zile.
– Din păcate, criza aceasta se va adânci. Am atras atenția asupra ei, și nu numai eu, de mai multă vreme.

Pentru că profesia didactică devine tot mai puțin atractivă și, dintr-o dată, o să avem o criză tot mai mare de personal. Situația nu e numai la noi.În Germania era, acum vreo doi ani când am urmărit statisticile, o criză de peste 25.000 de profesori. 

Situația se va înrăutăți și mai mult la noi, după decizia care a fost luată anul trecut, aceea de a crește numărul de ore la cadrele didactice și numărul de elevi în clasă. Creșterea normei cu două ore nu înseamnă doar două ore. Să ne gândim la mediul rural, pentru că jumătate dintre copii sunt încă în mediul rural.

Ca să ai o normă întreagă în mediul rural, la un gimnaziu, deci la jumătate din școlile din România, e foarte greu, mai ales la discipline precum fizică, chimie, biologie, geografie etc. Foarte greu. Trebuie, de regulă, să faci naveta în două școli.

Acum, închipuiți-vă: crescând norma, trebuie să faci naveta în încă o școală. Cât de atractivă poate să fie situația în care tu, ca să te duci să predai în mediul rural, trebuie să pierzi o grămadă de vreme pe navetă sau, chiar dacă stai într-un sat, să te duci în alt sat, pentru că nu rezolvi toată problema într-o singură localitate? 

„Dacă nu avem oameni buni în școli, nu putem să avem școli bune”

Atractivitatea acestei profesii este din ce în ce mai redusă, cu sprijinul colosal al clasei politice, care de foarte multă vreme a subfinanțat educația și continuă să subfinanțeze educația.

Suntem singura țară care a redus bugetul la educație, a redus bugetul pe cercetare. Cu sprijinul, așadar, al acestei clase politice, avem o educație din ce în ce mai prost finanțată. Încă, din fericire, mai sunt insule de excelență, mai sunt profesori foarte buni. Dacă vom face din nou atractivă această profesie, atunci putem să relansăm școala.

Într-o organizație cum e școala, majoritatea efectelor sunt produse de capitalul uman, de mintea celor care sunt acolo, de profesori… Ei sunt principalul factor care face o școală de calitate bună sau proastă. Și atunci, ceea ce trebuie făcut este creșterea atractivității acestei profesii, pentru că, dacă avem oameni buni în școli, vom avea școli bune.

Dacă nu avem oameni buni în școli, nu putem să avem școli bune.

 „Încă avem profesori foarte buni”. O propunere de platformă la care să aibă acces toți elevii din țară

– Legat de Evaluarea Națională. Pare că întreaga viață, întreaga copilărie se învârte în jurul acestui examen, care a ajuns să fie o experiență foarte stresantă pentru copii și pentru familii. Nu doar pentru copiii fără posibilități, dar și pentru copiii din familiile cu o stare materială mai bună, pentru care presiunea este uriașă. Cum vedeți dumneavoastră soluțiile la această problemă?
– Nu cred că putem să epuizăm aici toate soluțiile, dar una dintre soluții este evidentă, am repetat-o de mai multe ori. Încă avem profesori foarte buni în țară. Acești profesori foarte buni ar trebui preluați de minister, iar toate lecțiile lor de bună calitate ar trebui înregistrate.

Am putea crea trei variante de lecție: o variantă pentru copii obișnuiți, o variantă pentru copii supradotați, o variantă pentru copii cu cerințe educaționale speciale. Aceeași lecție ar avea trei variante, ținute de cei mai buni profesori pe care încă îi are țara aceasta, înregistrate. La aceste înregistrări s-ar adăuga resurse suplimentare, precum bibliografie suplimentară, exerciții rezolvate, ponturi de rezolvări de probleme, interviuri etc.

Toate aceste lucruri puteau fi făcute deja de multă vreme, au fost mulți bani dați pentru așa ceva, pentru o platformă educațională, cu acces liber pentru toți elevii și toți părinții din toată țara. Asta ce înseamnă? Că eu, elev de la țară, pot să mă uit la lecția celui mai bun profesor din țara aceasta de câte ori vreau eu, până când o înțeleg.

Părintele meu se poate uita împreună cu mine până când și el o înțelege și eventual mă ajută să o înțeleg și mai bine. Profesorul meu, care e la școala de la țară, nu e atât de bun, dar el, știind că există această lecție, el însuși va preda mai bine, pentru că știe că îl compar cu profesorul care predă lecția respectivă. Prin urmare, și pentru profesor ar fi fost un salt calitativ și pentru elevi ar fi fost o modalitate de a reduce din inegalitatea de șanse, pentru că ar fi fost toți expuși la aproximativ aceleași tipuri de profesori.

O soluție prin care s-ar „reduce din presiunea pe familii“

Chiar dacă unii real, unii virtual, dar la aceeași categorie de profesori. Și atunci, am fi putut să reducem din presiunea pe familii, care spun că trebuie să aloce resurse pentru meditații. 

Asta e o soluție care se putea implementa de foarte multă vreme, au fost foarte mulți bani pentru care nu s-a făcut nimic semnificativ. Platforma asta națională de învățare și biblioteca virtuală, am scris pentru ele trei articole de lege distincte în Legea 1/ 2011, ignorate complet. Aceasta ar fi adus o parte din soluționarea problemelor respective.

O altă parte este următoarea: ar trebui ca Evaluarea Națională să nu fie pe note, ca la școală. În condițiile în care învățământul este obligatoriu până la 12 clase, să dai examen la finalul clasei a VIII-a și să ai media 2,42 și totuși să fii forțat să faci școală mai departe, pentru că învățământul e obligatoriu până la 12 clase, e aberant.

Și atunci, dacă îți dau puncte, nu-ți dau note, reduc din stigmatul că tu ești sub t. Ai un punctaj, pentru că evaluarea trebuie să aibă această funcție: iată cât știi din ceea ce ați învățat, raportat la o metrică comună.

Impactul negativ se poate reduce. Cum? În fiecare an dai niște teze naționale. În aceeași oră, toți elevii din România din clasa a V-a dau teza la matematică. Cu același subiect. În aceeași oră, toți elevii din România din clasa a VI-a dau teza la limba și literatura română. Ai o notare unitară. Și faci asta dintr-a V-a, a VI-a, a VII-a. Nu aștepți până într-a VIII-a să vezi cum ești tu în raport cu alții. Ca elev, internalizezi standardele la care tu trebuie să înveți. Profesorul internalizează standardele la care trebuie să predea. Nu fetișizezi examenul de clasa a VIII-a. 

Așadar, o platformă de învățare accesibilă tuturor, cu lecțiile celor mai buni profesori, în trei variante pentru diverse categorii de copii; o modalitate de a face Evaluarea Națională pe bază de puncte, ca la PISA, nu pe bază de admis-respins, mai ales în condițiile în care tu oricum ești forțat să continui să înveți mai departe; o modalitate prin care practic faci evaluări naționale inclusiv din clasa a V-a sunt câteva dintre modalitățile de a rezolva tensiunea, fetișizarea acestei Evaluări Naționale. 

Dar, din nou, aceasta presupune o abordare mai strategică, mai comprehensivă. Nu una la plezneală, nu de fentă. Nu ca la fotbal, în care facem o fentă și din fenta aia poate că marcăm un gol, poate că nu.

De ce spune că un eșec la Evaluarea Națională nu e sfârșitul lumii

– Din perspectiva dumneavoastră, aceea de psiholog, ce înseamnă un eșec la Evaluarea Națională? E chiar sfârșitul lumii dacă ai o notă mai slabă și ajungi la un liceu mai slab?
– Nu, nu cred. Vedeți, viața e o cursă lungă, ca și cariera. E un maraton. Nu e o cursă de 100 de metri. La o cursă de 100 de metri, dacă ai ratat un pas, ai pierdut cursa.

La un maraton, dacă la kilometrul 3 te-ai împiedicat și au trecut alții pe lângă tine și te-au depășit, nu înseamnă nimic. Poți în continuare să câștigi cursa. Pentru că ești doar la începutul unei curse lungi. Așa trebuie gândită și cariera, trebuie gândită și viața. Nu trebuie să considerăm că un eșec la un moment dat, mai ales într-o fază inițială (evaluarea de clasa a VIII-a, la final de gimnaziu, Evaluarea Națională), este sfârșitul lumii.

Depinde de tine ce vei face după aceea. Sigur că la început e mai greu: ai căzut, te-ai rănit la genunchi, trebuie să te ridici, sângerează o vreme, dar poți câștiga. Dacă crezi că e sfârșitul lumii, e ca și cum consideri că viața, valoarea unui om, e dată de cum aleargă la 100 de metri.

Despre noua programă pentru liceu: „O să fie bulversant”

– Pe de altă parte, dacă iei o notă mai slabă, riști să ajungi la un liceu la care să nu poți învăța suficient de bine încât să câștigi următoarea etapă. Pentru că nu toate liceele sunt la fel și există o diferență de calitate și de echitate foarte mare în România.
– Corect. De aceea era atât de mare nevoie de o astfel de platformă de învățare la nivel național, în care eu, să zicem, ajung la liceul de la periferie, în care am profesori slabi, dar eu am acces la lecțiile celui mai bun profesor din țară, ca dumneavoastră, care ați reușit la cel mai bun liceu din oraș. Le am și eu. Le pot accesa, chiar dacă profesorul de specialitate nu este la fel de bun. Dar am aceeași oportunitate de a avea acces la aceleași tipuri de lecții.

– Pentru că vorbim deja despre liceu, care credeți că va fi impactul schimbării programei de liceu asupra generației care intră acum în clasa a IX-a?
– E greu de răspuns. Mai întâi, această programă ar fi trebuit să fie de multă vreme elaborată. Trebuia să fie cunoscută deja de profesorii care predau la liceu cu cel puțin 2 ani înainte. Din păcate, nu s-a întâmplat acest lucru. Cred că o să fie bulversant, mai întâi pentru profesori și apoi pentru elevi.

– Această programă trebuia să fie în vigoare cu o generație în urmă…
– Se știa din 2011 că trebuie să fie o nouă programă la liceu, din cauză că a apărut o nouă lege atunci, care a spus că iată cum trebuie făcută educația de acum încolo. A început cu clasa pregătitoare, cu învățământul primar.

Și învățământul primar are în momentul de față o programă bună. Nu sunt programe perfecte, nu există programe perfecte. Sunt unele programe mai bune decât altele.

„Profesorii trebuie să aibă o speranță clară”

– Unde vedeți dumneavoastră speranța în perioada aceasta, în ceea ce privește educația?
– Cred că fiecare dintre noi trebuie să avem speranță. Profesorii trebuie să aibă o speranță clară. Dacă un elev din fața lor, după ce îi predau lecția, e mai bun datorită faptului că i-au predat, atunci totul are sens. Știți, e ca în acel principiu iudaic care spune: „Dacă salvezi un om, salvezi o lume”. Așa trebuie să ne gândim de fiecare dată când intrăm la clasă.

Dacă măcar unul o duce mai bine datorită modului în care i-am predat, merită să predau cât de bine pot. Asta trebuie să fie speranța noastră: să salvăm măcar un om.

Și dacă avem această speranță, vom face treabă bună. Atunci, cred că fiecare dintre noi trebuie să gândim așa: că trebuie să facem lucrul bun pentru că măcar în felul acesta salvăm un om. 

„Cred că e o chestiune de demnitate personală, de alegere”

Pe de altă parte, trebuie să ne gândim la noi înșine. Pot să spun: „Dacă-s plătit prost, fac muncă de mântuială”.

Dacă eu fac azi un lucru de mântuială și mâine fac un lucru de mântuială și după aceea multă vreme fac lucru de mântuială, chiar și atunci când voi fi bine plătit, eu nu voi mai putea faceun  lucru de bună calitate, pentru că m-am obișnuit așa.

Adică ne degradăm prin modul în care noi ne facem treaba. Și atunci, cred că e o chestiune de demnitate personală, de alegere. Vrei să te degradezi făcând lucru de proastă calitate în fiecare zi? Sau vrei să-ți menții anumite standarde?

Nu contează cum e lumea din jurul tău, nu contează dacă recompensează calitatea muncii tale, nu are legătură cu lumea, are legătură cu tine. Așadar, sunt două speranțe: prima – că dacă măcar un om e salvat datorită modului în care noi facem treaba, atunci treaba merită să ne-o facem cât de bine putem. Și a doua: trebuie să ne menținem anumite standarde, să ne facem treaba cât de bine putem.

A doua parte a interviului cu Mircea Miclea, săptămâna viitoare, pe HotNews.