Interviu cu profesorul Mircea Flonta. "Nu cred că între religie și știința evoluției ar exista vreo incompatibilitate"

Împotrivirea la teoria evoluției, a lui Darwin, pare a crește in diferite medii culturale și în diferite țări. Zilele trecute, Turcia a eliminat studiul evoluționismului din școli, a doua tară, după Arabia Saudită, care procedează astfel. Și in Occident – în SUA, din ce în ce mai mult și în Europa – creaționismul apare in diferite manuale scolare ca „teorie” alternativa la teoria evolutionista. În România teoria evolutiei a fost practic scoasă din manualele școlare în 2006 – acum se predă puțin la sfarșitul clasei a VIII-a.

Profesorul Mircea Flonta explica in interviul de mai jos cateva dintre confuziile și neînțelegerile frecvente ale problematicii evolutionismului și faptul ca creaționismul nu e o teorie științifică. Printre altele, ar trebui să știm cu toții că Darwin nu spune nicăieri ca omul ar provini din maimuță.

Discutia de mai jos este prilejuita de aparitia in limba romana a cartii ”Autobiografia lui Charles Darwin. Urmată de fragmente din Călătoria unui naturalist în jurul lumii” – traducere de Ioana Miruna Voiculescu, Andrei Bontaş şi Ancuţa Bontaş. Studiu introductiv de Mircea Flonta.

MIRCEA FLONTA (născut în anul 1932) este profesor consultant la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti. Între domeniile sale de preocupări se numără epistemologia clasică şi analitică, teoria cunoaşterii ştiinţifice, precum şi filozofia lui Immanuel Kant şi a lui Ludwig Wittgenstein. A tradus, în colaborare, din operele filozofice ale lui David Hume, Immanuel Kant, Albert Einstein, Moritz Schlick, Karl Popper şi Ludwig Wittgenstein. A publicat, de asemenea, în ţară şi străinătate, numeroase studii şi articole în aria sa tematică de interes.

Opere: Adevăruri necesare? Studiu monografic asupra analicităţii (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1975); Perspectivă filosofică şi raţiune ştiinţifică. Presupoziţii filosofice în ştiinţa exactă (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985); Filozoful-rege. Filozofie, morală şi viaţă publică (editor, Humanitas, 1992); Cognitio. Introducere critică în problema cunoaşterii (ALL, 1994); Imagini ale ştiinţei (Editura Academiei Române, 1994); Cum recunoaştem Pasărea Minervei. Reflecţii asupra percepţiei filosofiei în cultura românească (Fundaţia Culturală Română, 1998); Gânditorul singuratic. Critica şi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein (Humanitas, 2008).

Puteti cumpara volumul Autobiografia lui Charles Darwin de pe GiftBooks.ro

*

Aș dori să plecăm de la circumstanțele în care a apărut Originea Speciilor a lui Charles Darwin, așa cum sunt ele reflectate în Autobiografia sa. Cât de mult se temea Darwin că ideile sale nu vor fi acceptate în epocă? De ce compară Darwin prezentarea teoriei sale cu asumarea unei crime?

Trebuie spus că în prima ediție a Autobiografiei au fost cenzurate de către familie unele pasaje. Darwin avea o teamă de a nu fi înțeles teama care, până la urmă, nu s-a dovedit chiar justificată, lucrarea lui s-a vândut foarte bine, oamenii n-au fost chiar atât de șocați la acea vreme de ideile conținute în lucrare.

Mircea Flonta: Nu putem să știm de ce lucrarea lui s-a vândut așa de bine. Poate tocmai datorită faptului că se răspândiseră în societatea instruită britanică a vremii anumite informații cu privire la conținutul acestei lucrări și oamenii voiau, din prima sursă, să afle lucrurile astea. Probabil că era o societate instruită, oarecum de mai bună calitate, în sensul că oamenii își formau părerile după ce citeau lucrarea, și nu după câteva rezumate sau comentarii șamd. Și atunci mulți au fost foarte curioși pentru că se știa, probabil, că ea conține câteva idei care erau considerate revoluționare în mai multe sensuri. O dată că era schimbată complet înțelegerea asupra lumii vii. Exista o înțelegere creaționistă tradițională, larg împărtășită de establishment-ul academic englez al epocii, adică de naturaliștii din acea vreme. Darwin spunea că cercetătorii pe care el îi stima cel mai mult erau fixiști, adică creaționiști. Unul dintre ei, cel care a fost mentorul lui, este Henslow, un profesor de botanică de la Cambridge. Despre el povestește Darwin în Autobiografie că, odată ce Darwin a ajuns student la teologie la Cambridge, Henslow a fost cel ce i-a cultivat interesul pentru științele naturii și i-a dezvoltat aspirația, spunea Darwin – care nu credea atunci prea mult în viitorul lui ca cercetător al naturii – să aducă o contribuție cât de mică și el la cunoașterea naturii.

Eu aș vrea însă să subliniez următorul lucru: pentru publicul larg, Darwin este privit în primul rând din punctul de vedere al impactului ideilor lui asupra imaginii, asupra omului, asupra locului omului în Univers. E vorba în primul rând de ideea aceaceasta că omul este o verigă în lanțul evoluției vieții. Și nu numai această idee. Mai e o idee, legată de ea, care e mai puțin subliniată și înțeleasă, și anume că procesul evoluției nu are o direcție predeterminată. Iar faptul că a dus la apariția unei ființe inteligente este un lucru absolut întâmplător.

Se crede de multe ori că ideea evoluției este convergentă cu ideea progresului. Cu alte cuvinte, se pornește de la forme elementare de viață și se ajunge la această creație supremă care este mintea omenească, omul, societatea omenească, cu toate caracteristicile care o deosebesc atât de net de lumea animală. Toată lumea a crezut, de când există gândire omenească mai bine articulată și reflecție generală că există pe de o parte lumea gândirii omenești și pe de altă parte realitatea naturală, două lucruri de naturi fundamental diferite. Și nu este vorba de o dezvoltare care leagă între ele aceste realități. Or, potrivit lui Darwin este o întâmplare că la un moment dat adaptarea este favorizată de dezvoltarea unor capacități cum sunt capacitățile mintale ale omului. Sau că adaptarea este favorizată de apariția unor ființe cum sunt mamiferele superioare. Mamiferele superioare n-ar fi apărut de altfel – potrivit înțelegerii actuale a istoriei vieții – dacă n-ar fi dispărut marile reptile. Pentru că existau doar mamifere nocturne mici și mamiferele diurne mari, mamiferele superioare nu s-ar fi putut dezvolta decât odată cu dispariția reptilelor. Aceasta s-a întâmplat acum 50-60 de milioane de ani, potrivit aprecierilor actuale. Explicația dată este cea a unui mare cataclism care a creat posibilitatea apariției unei ființe inteligente cum este omul. Această idee a șocat în epocă foarte mult.

Și, de obicei, modul în care publicul a luat legătura cu teoria este acesta: că omul provine din maimuță, Aceaceasta este o simplificare și o denaturare, pentru că ceea ce sugerează el – și e un fapt științific astăzi – este că oamenii, hominizii în general, inclusiv homo sapiens, au un strămoș comun cu maimuțele ce trăiesc astăzi. Ceea ce este cu totul altceva.

Dar interesul lui Darwin și străduința lui au fost de altă natură. El, pur și simplu, s-a străduit să găsească o explicație a istoriei vieții, așa cum se prezenta pe vremea aceea, în lumina tuturor datelor disponibile. Când a pornit în călătoria de pe Beagle, în 1831, Darwin era foarte tânăr. Se născuse în 1809, până atunci făcuse doar câteva studii de medicină la Edinburgh și apoi câteva studii de teologie la Cambridge. Și cultivase în particular câteva interese de cercetare a naturii. Când a pornit în călătorie probabil că era un fixist convins – vorbește despre acest lucru în amintirile lui – și nu avea niciun fel de îndoieli cu privire la aceaceasta. Ceea ce își propunea el era să descopere o serie de fapte noi să întregească cunoștințele care existau despre lumea vegetală și animală în acea perioadă. Numai că el a descoperit unele fapte care i s-au părut că nu sunt explicabile nici acceptând creația tuturor formelor de viață, nici acceptând teoriile evoluționiste care existau până atunci. O teorie cum este cea a lui Lamarck spunea că organismele evoluează sub presiunea anumitor condiții de mediu care favorizează apariția și dezvoltarea anumitor funcții. Iar funcțiile creează organele respective și-n felul acesta se realizează evoluția, care merge progresiv de la inferior la superior, de la simplu la complex.

Darwin a ajuns – în amintirile lui de călătorie insistă mult asupra acestui lucru – la un moment dat, cu vasul Beagle în insulele Galapagos. E un arhipelag la o distanță de câteva sute de mile de coaceasta Americii de Sud, sunt câteva insule stâncoase, aflate la câteva zeci de mile unele de altele, despărțite între ele de curenți puternici. Acolo a constatat următorul lucru: exista o varietate de specii de păsări, de reptile, de insecte și alte viețuitoare și plante. Multe dintre ele sunt diferite de la o insulă la alta. De pildă, păsările cinteze, care apar foarte des și sunt reprezentate și pe coperta volumului acesta, de la editura Humanitas. Cum se poate explica acest lucru? Să vedem. Aceste insule au aceeași compoziție a solului. Au același relief și aceeași climă. Cum se explică atunci varietatea? Dacă noi considerăm că ele au fost create, ce sens ar fi avut o ființă înțeleaptă și prevăzătoare să creeze, exact în aceleași condiții, varietăți și specii diferite? N-are nicio logică. După Lamarck, dacă mediul favorizează anumite funcții și dacă funcția creează organul, ele ar fi trebuit să fie asemenea.

Darwin a găsit că toate aceste explicații sunt nesatisfăcătoare. S-a întors din călătorie cu multe fapte care îi dădeau de gândit pentru că ele nu puteau fi explicate nici prin teoriile fixiste creaționiste, nici prin teoriile evoluționiste formulate atunci. Și atunci, el a insistat asupra explicării acestor fapte. A început să citească foarte mult, tot ce s-a scris semnificativ despre aceste lucruri. A început să fie foarte atent la practica crescătorilor de plante și animale. Iar acesta l-a dus la următoarea idee: putem să modificăm caracteristicile unor organisme dacă luăm în considerare anumite însușiri pe care vrem să le accentuăm, din motive economice, din motive estetice sau altele. Și cum facem aceasta? Favorizând anumite încrucișări. Aceasta se numește selecție artificială.

Puteti cumpara volumul Autobiografia lui Charles Darwin de pe GiftBooks.ro

Pe de altă parte, Darwin a fost foarte atent, încă din călătorie, la următorul lucru: în natură există suprapopulație. Și și-a pus întrebarea: cum se explică faptul că un număr important de noi ființe nu supraviețuiesc și foarte puține ajung să aibă urmași. Dacă condițiile de hrană n-ar fi limitate și dacă numărul dușmanilor n-ar fi mare, o specie ar putea într-un timp foarte scurt să ocupe toată suprafața pământului. Există, deci, o suprapopulație. Ce rezultă de aici? Că există în cadrul uneia și aceleași varietăți, o luptă pentru existență. Cine are șanse să supraviețuiască și să lase urmași? Cel mai bine adaptat. Aceasta înseamnă că durerea, suferința și moartea reprezintă o sursă fundamentală a perfecționării. Și, într-un număr mare de generații, în lupta pentru existență în care lucrează această sită a selecției, care-l favorizează pe cel mai bine adaptat, iau naștere varietăți noi și, prin accentuarea lor, specii noi. Pe aceste elemente s-a constituit ideea lui: variabilitate, luptă pentru existență, selecție naturală.

Lucrurile s-au întâmplat destul de repede. Darwin a început în ’37 – după ce s-a întors din călătorie în 1836 – să scrie note despre această problemă a originii speciilor, așa cum a numit-o. În ’42 a scris un text de vreo 35 de pagini. În ’44 scrisese deja o lucrare, două sute și ceva de pagini. Acest fapt e foarte semnificativ, pentru că înainte de a publica el, în ’59, un alt cercetător, Wallace, a ajuns la idei asemănătoare. Cei care cunoșteau manuscrisele lui Darwin au putut spune, încă din ’44, deci cu 15 ani înainte, ideile lui fuseseră deja bine conturate. De ce n-a publicat? Pentru că el și-a dat seama de noutatea extraordinară a ideii, de restructurările, de revizuirile pe care le determină în toate domeniile științei biologice și, ca un om interesat de cunoașterea adevărului, și-a dat seama că o asemenea idee nu poate fi lansată fără cele mai mari precauții. ȘI atunci a insistat tot timpul să examineze noi și noi fapte, în lumina ideilor lui. Căutând ce? Nu confirmări, așa cum caută procurorul sau avocatul care are o teză, sau, să zicem, politicianul care vrea să-și convingă auditoriul. Ce caută politicianul? Numai faptele care-i servesc cauza. Toate faptele care nu se armonizează, nu se acomodează bine, le lasă sub tăcere. Cercetătorul adevărat procedează exact invers, pentru că pe el îl interesează adevărul. Și anume, caută tocmai acele fapte care par să-i contrazică ideile.

Aici mai fac o observație. Originea speciilor a apărut în 1859. E foarte adevărat ceea ce ați spus la început, cred că au fost 1200 de exemplare și s-au epuizat în prima zi. Pentru că , în anumite cercuri, se vorbise mult înainte despre ce urmează să publice Darwin. După aceea au fost un număr de ediții succesive, a cincea ediție, din ’71 sau ’72, este ultima pregătită de Darwin. În perioada aceasta volumul lucrării aproape s-a dublat. De ce? Pentru că Darwin a introdus o serie întreagă de noi paragrafe în care discută criticile ce i s-au adus de către naturaliști serioși – nu de ideologi, de propagandiști, de clerici, de cei care au fost deranjați de unele dintre concluziile lui. El caută să-și critice propriile idei examinând o serie întreagă de fapte a căror armonizare cu ideile lui este discutabilă. Și atunci preocuparea lui este de fapt aceata: să-și testeze într-un mod cât mai sever teoria pentru că, zice el, numai din punctul acesta de vedere poate să contribuie într-adevăr la progresul cunoașterii. Cu alte cuvinte pe Darwin aceasta l-a interesat. Nu l-a interesat să propage lumii o nouă viziune asupra omului sau să intre în conflict cu biserica. Toate lucrurile astea lui i-au fost foarte penibile. Între altele, știți de ce? Pentru că el era un om bolnav, nu iubea agitația, nu avea nici capacități retorice deosebite. El n-a participat la polemicile acestea publice. Avea un prieten naturalist, Thomas Huxley, numit pe vremea aceea și “buldogul lui Darwin”, care ducea aceste discuții.

Mai avea și un alt motiv foarte important. Soția lui, la care ținea foarte mult, era o persoană convențională, religioasă, ea este cea care a recomandat, așa cum ați observat înainte, ca unele pasaje din amintirile lui să fie suprimate. Pentru că în amintirile lui, aceasta pentru ascultătorii interesați, există un capitol întreg, vreo 12 pagini, în care discută despre credința religioasă și arată cum au evoluat ideile lui. Și este foarte interesant să nu asculți ce spune unul sau altul despre semnificația teoriilor lui Darwin în raport cu credința religioasă, ci să vezi cum a înțeles el lucrurile.

Faptul că el vorbește de ‘asumarea unei crime’ are legătură cu devenirea lui în ceea ce privește relația cu Dumnezeu, credința religioasă? La început voia să se facă preot, credea teoriile creaționiste, ale lui William Paleyde pildă, și treptat, în timp, s-a tot desprins de credința creștină și a ajuns la un fel de agnosticism. ‘Asumarea crimei’ ce înseamnă? Introducerea unor factori în evoluțieprecum: durerea, moartea?

Mircea Flonta: Asumarea unei crime înseamnă următorul lucru: el considera că unele dintre concluziile teoriei lui, apariția omului este întâmplătoare, omul este o verigă în lanțul evoluției, evoluția n-are un sens prestabilit, nu există o forță care să asigure armonia și binele în univers, evoluția se produce în general prin luptă, suferință, moarte șamd, toate astea i se păreau că vor fi percepute nu numai drept incompatibile cu înțelegerea tradițională, consacrată a religiei, dar și cu morala tradițională și cu fundamentele – acele convingeri care susțin fudamentele edificiului social – ale lumii în care trăia, Darwin însuși fiind membru al acestei clase suprapuse și un om care nu numai că era un gentleman în relații cu lumea aceasta, dar era și un om foarte bogat. De la tatăl său avusese avere și această avere a crescut foarte mult prin căsătorie și apoi prin câteva investiții fericite pe care le-a făcut Darwin. Printre altele, știți în ce a investit Darwin? În căile ferate, ceea ce a fost o idee foarte bună. Din punctul acesta de vedere a fost foarte bine sfătuit, a fost și o minte foarte practică.

El făcea parte din această lume, înalta societate, era un gentleman, era un membru al Societății Regale de știință. Vreau să vă spun că a fost propus și pentru înnobilare. Lordul Palmerston, care era prim-ministru înainte de apariția Originii speciilor, l-a propus pentru înnobilare, dar după aceea, datorita opoziției unui cercuri s-a renunțat la aceasta. Și chiar dacă i s-a dat onoarea supremă de a fi înmormântat la Westminster, Darwin n-a fost înnobilat spre deosebire de mulți alți mari oameni de știință ai Angliei, tocmai datorită faptului că s-a considerat că este greu să conciliezi acea imagine despre lume care rezultă în mod inevitabil din rezultatele cercetărilor lui științifice, cu imaginea despre lume care stătea la baza statului și societății din vremea lui.

Spuneți undeva în studiul dvs. introductiv la Autobiografia lui Darwin că “La mai mult de un secol și jumătate de la prima ei prezentare, teoria lui Darwin rămâne puțin înțeleasă în cercurile mai largi ale oamenilor instruiți “. Aș vrea să detaliați puțin, în ce constă această neînțelegere, cum se manifestă.

Mircea Flonta: Unul dintre ele este chestiunea aceasta, că omul derivă din maimuță, o înțelegere inadecvată a acestor lucruri în general, și foarte răspândită de atunci, de la apariția Originii speciilor până astăzi. Și-n cartea aceasta sunt reproduse câteva caricaturi. Erau multe caricaturi în ziarele și publicațiile vremii în care Darwin era prezentat în frac, cu hoch Zylinder, dar cu o coadă de maimuță. Cât de răspândite sunt ideile astea rezultă din faptul că nu puțini oameni care luau legătură cu teoria lui Darwin înțelegeau lucrurile în sensul unei asemenea descendențe și ziceau, e greu să fi dispărut coada într-o perioadă așa scurtă de timp, de la maimuța aceasta până la el.

Cealaltă idee era aceea că evoluția este direcționată. În realitate, Darwin consideră că întâmplarea are un rol foarte mare pentru că organismele se pot adapta foarte bine și prin simplificare. Parazitismul este un exemplu în sensul ăsta. Sau, să zicem, în apele adânci, în mări există câteva organisme care trăiesc acolo, n-au dușmani, sunt foarte bine adaptate pentru mediul acela și, atât timp cât mediul nu se schimbă, pot să dăinuiască sute și sute de milioane de ani, perioade foarte lungi de timp. Ideea aceasta nu înseamnă că ar exista un fel de impuls intern spre dezvoltare. Uneori ambianța – prin ambianță înțelegând condițiile naturale și toate celelalte elemente ale mediului vegetal și animal, dușmanii, condițiile de hrană pot avantaja o dată o evoluție prin complicare și prin dezvoltarea unei funcții superioare, inclusiv a inteligenței la mamifere, alteori, dimpotrivă, prin simplificare. Si totul este întâmplător, cum vă spuneam.

Am citit o carte, mai recent, a unui naturalist, care studia tocmai chestiunea aceasta. El spune că este aproape o minune că acești hominizi, din diferite epoci, de la australopiteci, homo erectus, omul de Neanderthal au supraviețuit, pentru că au fost multe perioade în care condițiile au fost foarte potrivnice. Puteau să dispară. Nu este ceva predeterminat și prescris, să apară ființe înzestrate cu inteligență superioară. De fapt, însuși Darwin care examina toate obiecțiile împotriva teoriei lui, a zis următorul lucru: nu putem să ne explicăm bine de ce la multe ființe dezvoltarea facultăților mintale este atât de redusă dat fiind că în multe cazuri creșterea inteligenței e un avantaj adaptativ. Arborele vieții este extrem de ramificat. Ce vreau să vă spun, există trei miliarde și ceva de ani de când există viață pe pământ – ființele vii care trăiesc astăzi reprezintă un procent nesemnificativ din totalitatea ființelor care au trăit pe acestă planetă în trecut. Nu rezultă câtuși de puțin, că tot ce știm despre această istorie a vieții poate fi explicat foarte bine prin teoria lui Darwin. Dar încă nu s-au pus în evidență fapte indiscutabile care să fie, în principiu, refractare.

Teoria lui Darwin ce este de fapt? Cea mai bună explicație: este o teorie de alt tip decât teoriile științifice standard de fizică și chimie. Acelea sunt bazate pe legi. Aceasta nu e bazată pe legi. Aceasta este inferența spre cea mai bună explicație. Și atunci cea mai bună explicație este prin introducerea unor concepte cum ar fi: variabilitate, suprapopulație, luptă pentru existență, selecție șamd. Drumul cercetării este mai departe deschis. Dar influența lui Darwin asupra dezvoltării științelor biologice a fost covârșitoare.

Există un biolog evoluționist care a avut o viață foarte lungă și care a fost în a doua jumătate a secolului XX cel mai important cercetător al evoluției vieții. Este un american de origine germană al cărui nume este Ernst Mayr. Mayr a trăit 101 ani. S-a născut în 1904 și a publicat în 2004, deci la 100 de ani, ultima lui carte intitulată Ce face biologia unică, în care a făcut un bilanț al întregii lui activități, al tuturor argumentelor în favoarea teoriei lui Darwin și a scris așa: în afară de Biblie, nicio carte n-a exercitat o asemenea influență asupra modului cum gândesc oamenii, cum a exercitat evoluția speciilor. Iar un paleontolog cunoscut din secolul XX, George Simpson, a spus că după Darwin, toate răspunsurile pe care le-au dat filozofii, teologii și alți gânditori de-a lungul secolelor la întrebarea ce este omul, toate aceste răspunsuri trebuie să fie reexaminate și revizuite. Aceasta arată în ce constă însemnătatea acestei cărți, a acestei personalități, un om de altfel excepțional de modest. Dar aceasta nu înseamnă că aceasta este un cadru imuabil pentru dezvoltarea tuturor ideilor noastre cu privire la istoria vieții pe pământ, care trebuie neapărat să se armonizeze cu toate descoperirile care se mai pot face în această privință. Pentru că, o să ziceți, istoria vieții e trecutul. Dar cercetarea istoriei vieții este viitorul. În sensul că, pe măsură ce avem instrumente tot mai sofisticate și se investește tot mai mult în cercetare, se descoperă tot mai multe vestigii ale trecutului. Și atunci ideile darwiniene sunt supuse tot timpul unor teste. Teste care pot fi tot mai severe. E foarte posibile ca unele dintre principiile darwiniene trebuie să fie îmbogățite cu principii noi, iar altele revizuite. Dar, oricum s-ar desfășura lucrurile, Darwin rămâne un moment de cotitură în această istorie a evoluției cercetării asupra istoriei vieții pe pământ.

Teoria evoluției este astăzi foarte puțin prezentă în manualele școlare românești. Practic, evoluționismul lipsește în ciclul primar și în cel liceal, se studiază ca atare doar la sfârșitul clasei a opta. În același timp, orele de religie sunt destul de accentuate în programa școlară. Nu e un dezechilibru?

Mircea Flonta: Mai întâi vreau să fac o precizare preliminară. Eu nu cred, așa cum se crede în general – par să creadă acest lucru de multe ori politicienii, oameni cu răspundere în administrația învățământului și unii oameni ai bisericii – că între religie și știința evoluției ar exista o incompatibilitate. Depinde de înțelegerea religiei. Admit că poate exista o incompatibilitate, dacă se consideră că un element central în credința religioasă îl constituie ceea ce am numi cosmologia religioasă. Adică punctul de vedere după care lumea a fost creată la un moment dat de către o ființă atotputernică și bine intenționată, pentru că, evident, ceea ce știm astăzi, despre istoria vieții nu se armonizează cu asemenea reprezentări asupra universului. Dar, în privința aceasta, lucrurile pot să stea foarte diferit. Unii pot să fie atașați inclusiv bisericii, autorități religioase în mod dogmatic acestei credințe religioase, alte mari instituții religioase pot să își schimbe poziția. Vreau să vă dau un exemplu. Referindu-se la ceea ce se spune în Biblie despre creația universului, a vieții, Papa Ioan Paul a spus că aceasta e modul în care oamenii din vremea aia și-au închipuit că stau lucrurile. N-a considerat că acesta este cuvântul lui D-zeu. A considerat că astea sunt reprezentările oamenilor. Aceasta schimbă cu totul lucrurile. După părerea mea centrul religiei nu e cosmologia și creaționismul. Religia nu e ceva impersonal. Și nu este o învățătură teoretică, ceva care poate să intre în concurență cu cercetarea naturii. Religia ne spune cum trebuie să trăim. Ea nu este o cunoaștere impersonală. Este ceva la persoana întâi. Ea ține de lumea trăirilor, sentimentelor oamenilor șamd. De modul cum se raportează pe baza propriilor experiențe la existență. Bineînțeles, o să spuneți, nu e așa în totalitatea cazurilor. Pur și simplu e vorba de o tradiție. Dar dacă această tradiție, nu are nicio răsfrângere interioară, în lumea trăirilor, convingerilor, emoțiilor, în comportarea morală a oamenilor, atunci dați-mi voie să vă spun că nici aceaceasta nu este religie ci este doar o adaptare la o formă tradițională de viață, un cadru pentru viață, în care există botez, există cununie, există înmormântare, există momente festive în viața omului.

În primul rând știința este foarte diversificată, dar are o anumită identitate, este cunoaștere testabilă. În știință lucrurile stau în următorul fel, nu așa cum crede lumea că se argumentează în favoarea unui adevăr științific. Un adevăr științific este ceva controlabil. Există o mare varietate de perceperi ale religiei. Eu cred că religia, în multe înțelesuri pe care i le-au dat oamenii nobili și instruiți, care au fost religioși, este desprinsă, detașată de asemenea învățături cu caracter cosmologic care se găsesc în scrierile religioase tradiționale.

Acum ajungem la întrebarea dvs propriu-zisă, că aceasta ne interesează. Vedeți, după părerea mea, școala trebuie să dea copiilor o înțelegere adecvată a tuturor aspectelor culturii umane. Și religia este un aspect fundamental în privința aceasta. Învățământul religios în școală ar trebui să fie orientat în direcția aceasta și, după părerea mea, ar fi bine dacă ar fi neutru din punct de vedere confesional. Pe de altă parte, învățământul științific, trebuie să fie clar distins de religie. E foarte clar că este vorba de o confuzie, poate neintenționată, dar probabil intenționată, atunci când Ministerul Invățământului aprobă, după știința mea, manuale creaționiste. Aceasta nu înseamnă că sunt recomandate de Ministerul Învățământului. Înseamnă că pot fi folosite în școală și un profesor sau altul le poate recomanda elevilor. Eu îmi aduc aminte că dl. Cernea, care a fost studentul nostru, acum câțiva ani de zile, odată când l-am întâlnit la facultate, mi-a arătat un manual de felul ăsta. Acum vreo zece ani. Nu sunt exact la curent cu lucrurile astea, dar cred că există. Pe de altă parte, ceea ce spuneți dvs. în legătură cu faptul că există încercarea de a reduce cât mai mult predarea biologiei evoluționiste în școală, este o greșeală bazată pe această logică de gândire, că biologia evoluționistă intră în contact cu religia, în orice înțelegere a ei. Dacă lucrurile ar sta așa, atunci bineînțeles că ar trebui să spunem, știința este cunoaștere obiectivă și pentru că noi vrem să dăm o educație rațională oamenilor, aceasta se bazează pe cunoaștere obiectivă. Și atunci va trebui, dacă știința intră în conflict cu religia, în școală va trebui să privilegiem știința.

Eu nu cred că lucrurile stau neapărat în sensul acesta daca este vorba de o înțelegere mai evoluată și mai nuanțată a ceea ce este mesajul religiilor. În condițiile astea, în orice caz, lucrurile astea ar putea să intre în învățământul religios, dar nu la ora de biologie. Aceasta este după părerea mea absolut inacceptabil și ar trebui să se pună capăt repede chestiunii asteia. Pentru că aceasta nu e știință.

În Statele Unite a fost un incident celebru. Într-o școală dintr-un orășel de provincie, prin 2005, consiliul școlii a zis, pornind de la viziunea liberală, trebuie să dăm elevilor acces la puncte de vedere alternative, nu să-i îndoctrinăm. Pornind de la considerații de felul ăsta, au zis că ar fi în competiție în ceea ce privește istoria vieții pe pământ două viziuni: viziunea științei evoluției și viziunea așa numituluiintelligent design, adică a proiectului inteligent – așa se numește o variantă a creaționismului, care este susținută în Statele Unite cu foarte multă vehemență și insistență de câteva grupări neoprotestante, care beneficiază de fonduri importante și sunt foarte active. După hotărârea consiliului școlii, o serie de părinți a dat în judecată consiliul școlii și a fost un proces. Procesul acesta a atras atenția, s-a bucurat de foarte mare publicitate, judecătorul era considerat un om conservator și mulți se gândeau că ar putea să dea dreptate creaționiștilor, era un om cu convingeri republicane, membru al Partidului Republican, mergea regulat la biserică. Judecătorul a rezolvat lucrurile foarte simplu, a dat o decizie în fața multor televiziuni și a multor reporteri, într-una din zilele dinaintea Crăciunului 2005, în acest orășel care se numește Dover, ca și cel din Anglia. Și a zis următorul lucru judecătorul: acest proiect inteligent este religie.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro