INTERVIU. Cum ajung banii murdari să ne scumpească locuințele. O jurnalistă de investigații descrie mecanismele crimei organizate
Crima organizată, spălarea banilor și manipularea online au efecte directe asupra vieții oamenilor, de la prețul locuințelor până la alegeri. Într-un interviu pentru HotNews, jurnalista de investigație Pavla Holcová, fondatoarea Investigace.cz din Praga și editor regional pentru Europa Centrală în cadrul OCCRP, explică modul în care funcționează rețelele infracționale, transformate în „supercartel”, în Europa și vorbește despre partidele SRL, care fac din politică o afacere.
Pavla Holcová este una dintre jurnalistele de investigație care au documentat, în ultimul deceniu, mecanismele prin care banii, corupția și criminalitatea organizată traversează granițele. Fondatoare a publicației independente Investigace.cz din Praga și editor regional pentru Europa Centrală în cadrul Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), ea a contribuit la investigații internaționale precum Panama Papers, Pandora Papers, Pegasus Project și Russian Laundromat. Pentru contribuția ei la Panama Papers, a făcut parte din echipa distinsă cu Premiul Pulitzer.
Un moment definitoriu al carierei sale a fost colaborarea cu jurnalistul slovac Ján Kuciak. După asasinarea lui, în 2018, Holcová și colegii săi au continuat investigațiile începute de el și au contribuit la dezvăluirea unor rețele de corupție care au zguduit Slovacia. „Dacă noi, ca jurnaliști, am fi tăcut, am fi transmis publicului un mesaj greșit: și anume că, dacă ucizi un singur jurnalist, îi poți reduce pe toți ceilalți la tăcere și toate problemele vor dispărea. Prin urmare, în loc să facem asta, trebuia să ne unim și să ne mobilizăm și mai mult pentru a duce la capăt toate investigațiile jurnalistice pe care el le începuse. Altfel, cei care sunt dispuși să ucidă jurnaliști ar fi văzut că metoda chiar funcționează”, spune ea pentru HotNews.
Holcová a fost prezentă luna trecută în România, unde a ținut un masterclass despre cum poate jurnalismul să recâștige moneda atenției în era digitală a dezinformării și a războiului hibrid. În interviul pentru HotNews ea vorbește despre felul în care grupările infracționale își extind operațiunile în Europa, despre banii murdari care alimentează piața imobiliară și influența politică, dar și despre presiunile asupra presei independente.
„Crima organizată o duce foarte bine”
– Ați investigat crima organizată în foarte multe țări și ați văzut cum funcționează aceste rețele din interior. Cum arată crima organizată în 2026?
– Este ca atunci când vorbești despre vreme, depinde de regiune. În Europa există câteva tendințe în ceea ce privește criminalitatea organizată, cum ar fi asocierile în participațiune, iar acestea creează ceva ce, în lipsa unui termen mai potrivit, se numește „supercartel”. Ce înseamnă asta? Grupuri infracționale organizate care, în mod normal, ar trebui să se omoare între ele cooperează în cadrul transporturilor de droguri, în comerțul cu droguri. Dar asta nu le împiedică să se omoare între ele. Așadar, își pun banii laolaltă într-un fond comun, ceea ce înseamnă că au o putere de negociere mult mai mare, pentru a obține prețuri mai bune în America de Sud, atunci când cumpără cocaină. Apoi, o transportă împreună cu ajutorul navelor către Europa. O altă tendință este că acum descoperă noi porturi prin care să o transporte.
Astfel, avem suspecții obișnuiți, precum Anvers, Rotterdam sau Constanța, dar au descoperit că pot folosi și porturile din Norvegia. Sau, de exemplu, pe cele din Danemarca, deoarece aceste porturi nu s-au confruntat niciodată cu o problemă de o asemenea amploare, cu tone de cocaină, și nu sunt pregătite să gestioneze o astfel de situație. Nu dispun de echipamentele necesare pentru a face față. A treia tendință pe care o observ și care se manifestă este trocul, o metodă care reprezintă un fel de scurtătură. Acum nu mai trebuie să vândă cocaina și să folosească banii pentru a cumpăra arme. În schimb, fac schimb direct de cocaină contra armelor, ceea ce înseamnă că tranzacția nu intră în sistemul financiar și, prin urmare, comerțul este mult mai greu de oprit. Așadar, crima organizată o duce foarte bine.
„Cea mai bună metodă de spălare a banilor: prin intermediul proprietăților imobiliare”
– Ați lucrat la Panama Papers, Pandora Papers, Pegasus, Russian Laundromat. Pentru omul obișnuit, toate aceste nume pot suna foarte departe de viața lui, povești despre miliardari și problemele lor. Cum i-ați explica unui om de rând că toate îl afectează direct?
– Criza locuințelor. Cred că știm cu toții cum stau lucrurile atunci când avem un cont bancar sau vrem să deschidem unul. Trebuie să completăm toate acele formulare prin care declarăm că nu suntem persoane expuse politic, că nu cunoaștem nicio persoană expusă politic și că nu avem astfel de persoane în familie. Milioane de întrebări, care sunt destul de enervante. Ei bine, dacă cineva este suficient de bogat, nu trebuie să treacă prin toate astea, chiar dacă ulterior spală bani. Este probabil cel mai concret efect asupra vieții de zi cu zi. Al doilea aspect ține de cea mai bună metodă de spălare a banilor: prin intermediul proprietăților imobiliare, în țări în care statul de drept este respectat și investițiile sunt protejate. De exemplu, în Regatul Unit, dar și în Europa Centrală și în alte regiuni. Asta se întâmplă, deoarece prețurile proprietăților imobiliare nu vor scădea prea curând. Însă înseamnă și că banii proveniți din activități infracționale ajung în marile orașe, împingând prețurile în sus. Prețurile proprietăților imobiliare cresc, ceea ce înseamnă că noi, oamenii obișnuiți, pur și simplu nu le mai putem cumpăra, nu ne permitem să achiziționăm o locuință, deoarece toți acești bani sunt direcționați către investiții imobiliare. Asta înseamnă că proprietățile rămân goale sau sunt închiriate prin Airbnb, în timp ce noi continuăm să așteptăm. Probabil că așteptăm de vreo 20 de ani ca bula imobiliară să se spargă, dar acest lucru nu se întâmplă, deoarece bugetul grupurilor infracționale organizate este practic nelimitat.
„Partidele SRL” și cazul României
– Ați investigat relația dintre bani, afaceri și politică în mai multe țări din regiune. Când vă uitați la România, care este legătura dintre bani și puterea politică pe care o vedeți cel mai des?
– Colegul meu din Praga a investigat campania lui Călin Georgescu și modurile în care susținătorii lui de pe TikTok au fost plătiți. Și da, doar cineva care are bani, resurse financiare considerabile, poate face acest lucru. Și funcționează. Iar persuasiunea oamenilor să vină la vot devine din ce în ce mai costisitoare. Există o legătură puternică între bani și politică, mai ales că mulți politicieni consideră intrarea în politică o afacere profitabilă. Nu o văd ca pe un serviciu public, ci ca pe o modalitate de a se îmbogăți. De aceea, uneori nu numim partidele politice pur și simplu partide politice. Le numim SRL-uri, urmate de denumirea partidului. Însă, dacă vorbim despre acest subiect, în regiune, nu multe țări au povești atât de bine documentate despre criminalitatea organizată, politică și bani care funcționează împreună, în mod sinergic, precum Serbia. Dacă vrei să vezi cât de departe se poate merge atunci când politica ajunge să fie prea strâns legată de criminalitatea organizată, Serbia este un bun exemplu.

Eliminarea taxei radio-TV, un cadou otrăvit
– Cât de importantă rămâne presa independentă pentru integritatea unei țări și ce se întâmplă când aceasta nu mai este susținută?
– Este o întrebare dificilă. Hai să vorbim mai întâi despre radiodifuzorii publici, pentru că este o problemă majoră în Cehia în momentul de față. Se discută despre modificarea legilor, astfel încât aceștia să nu mai fie finanțați independent de către cetățeni, printr-un anumit tip de taxă, o contribuție obligatorie, un fel de abonament pentru serviciile publice de radio și televiziune. Argumentul politicienilor este ceva de genul: „O să le economisim oamenilor bani și o să finanțăm totul de la bugetul de stat”. Însă acest lucru înseamnă că statul și, implicit, politicienii vor dobândi controlul asupra radiodifuzorilor publici și vor avea puterea de a le acorda sau de a le tăia fondurile. Ca să fiu sinceră, eu nu prea urmăresc televiziunea publică cehă și nici nu ascult radioul public, pentru că atenția mea este îndreptată mai mult spre evenimentele și știrile internaționale. Bine, adevărul este că mă uit la tenis, deci, în afară de tenis, nu prea deschid postul public. Cu toate astea, înțeleg perfect importanța unei astfel de instituții. Este exact tipul de jurnalism și de informație de care oamenii au nevoie, în special cei din comunitățile locale sau din provincie. Îmi doresc ca ei să aibă acces la informații verificate și de calitate. Altfel, dacă slăbim mass-media publică, oamenii se vor îndrepta direct către acele știri „gratuite” de pe internet. Iar radiodifuzorii publici au o cu totul altă misiune în societate decât aceea de a vâna profitul.
„Nu vreau ca teama să mă împiedice să-mi trăiesc viața”
– Ați lucrat cu Ján Kuciak, iar după asasinarea lui ați decis să continuați investigația. Ce v-a determinat să mergeți înainte?
– Era evident că cineva a vrut să-l reducă la tăcere pe Ján, iar ulterior acest lucru s-a confirmat. Dacă noi, ca jurnaliști, am fi tăcut, am fi transmis publicului un mesaj greșit: și anume că, dacă ucizi un singur jurnalist, îi poți reduce pe toți ceilalți la tăcere și toate problemele vor dispărea. Prin urmare, în loc să facem asta, trebuia să ne unim și să ne mobilizăm și mai mult pentru a duce la capăt toate investigațiile jurnalistice pe care el le începuse. Altfel, cei care sunt dispuși să ucidă jurnaliști ar fi văzut că metoda chiar funcționează.
– Aveți o meserie periculoasă. Se schimbă lucrurile când ești femeie într-o astfel de poziție? Vă este frică pentru viața dvs. sau când mergeți singură pe stradă?
– Știți, noi numim asta echilibrul dintre viața profesională și cea personală (râde). Dar trebuie să ne stabilim niște limite, să știm unde tragem linia în ceea ce privește siguranța și până unde suntem dispuse să mergem. Este un echilibru pe care trebuie să-l găsesc în fiecare zi, tot timpul, între a trăi o viață normală și a-mi fi frică. Am decis că nu vreau să trăiesc într-un buncăr securizat, la subsol. Vreau să-mi trăiesc viața. Vreau să pot ieși la plimbare, să-mi fac cumpărăturile și să fac toate lucrurile obișnuite. Sunt conștientă că mă pot afla într-o situație dificilă, dar, în același timp, nu vreau ca teama să pună stăpânire pe mine sau să mă împiedice să-mi trăiesc viața.
– Poate se vorbește prea puțin despre asta în rândul jurnaliștilor de investigație, dar cum aveți grijă de sănătatea dvs. mintală?
– Am renunțat la rețelele sociale. Alerg dimineața și citesc o carte înainte să adorm; sunt trei lucruri care funcționează foarte bine pentru mine.
„Dacă un serviciu este gratuit, atunci tu ești produsul”
– Inteligența artificială schimbă deja foarte multe lucruri. Pentru jurnalismul de investigație, este mai degrabă un ajutor sau o piedică?
– Am început să testez inteligența artificială acum câțiva ani, când am participat la un program de burse la Stanford, unde era un subiect de mare interes. Am ajuns însă la concluzia că nu mă ajută, pentru că poate lucra doar cu informații care au fost deja publicate. Așadar, până acum, are ambele roluri. Este un instrument util, mai ales atunci când trebuie să citesc sute de pagini de documente într-o limbă pe care nu o cunosc. Pe de altă parte, există o problemă legată de rezumatele articolelor noastre generate de inteligența artificială și afișate atunci când oamenii caută informații pe Google. În aceste condiții, nu mai avem nicio modalitate de a afla dacă oamenii ne citesc articolele, știrile și celelalte materiale.
– Toată lumea stă astăzi pe social media, iar investigațiile ne arată că uneori un simplu clic poate duce la divulgarea datelor personale. Mulți pot spune poate că nu au nimic de ascuns. De ce ar trebui să-i preocupe totuși modul în care aceste informații sunt colectate și folosite?
– Există o vorbă: „Dacă un serviciu este gratuit, atunci tu ești produsul”. Și, în mare măsură, exact asta suntem noi. O mulțime de informații despre activitatea noastră pe internet sunt colectate și vândute pentru bani. Cred că suntem cu toții suficient de sceptici, încât să știm că nimic nu este gratuit. Așadar, da, este posibil să existe astfel de riscuri. Faptul că nu am nimic de ascuns nu înseamnă că vreau ca informațiile despre mine să fie expuse public. Mai ales în cazul jurnaliștilor; nici măcar nu trebuie să facem ceva greșit sau să deranjăm pe cineva și, cu toate astea, putem primi amenințări cu moartea din partea unor persoane dubioase, pur și simplu pentru că suntem ținte ușoare. Așadar, nu aș descuraja oamenii să fie activi și implicați în astfel de comunități online, dar, în același timp, argumentul „nu am nimic de ascuns” nu mai este valabil.
„Manipularea devine din ce în ce mai ieftină și mai eficientă”
– Dar ce se întâmplă atunci când rușii controlează aceste date, spre exemplu, le cumpără și le folosesc pentru a manipula masele?
– Este o problemă majoră, iar manipularea devine din ce în ce mai ieftină și mai eficientă, deoarece, cu ajutorul inteligenței artificiale, mesajele pot fi adaptate foarte precis nevoilor fiecărei persoane. Iar această metodă funcționează foarte bine. Dacă nu vrem ca informațiile noastre să fie folosite în mod abuziv în acest fel, trebuie să luăm măsuri. De exemplu, să folosim un VPN sau să plătim pentru anumite servicii, însă nu mulți oameni sunt dispuși să facă asta. De pildă, să folosească Proton Mail și Proton Drive în loc de Gmail și Google Drive, însă ar trebui să plătească aproximativ 20 de dolari pe lună pentru ele.
„Oamenii ar trebui să se obișnuiască să plătească pentru știri”
– Însă oamenii care nu știu astfel de detalii, ei cum se pot proteja împotriva manipulării?
– Prin lectură, și nu doar prin intermediul rețelelor sociale. Nu vreau neapărat să-i îndemn pe oameni să citească ziare în fiecare dimineață și să dezbată alegerile care urmează sau alte subiecte de acest fel, dar cred că este mai important ca niciodată să înțelegem ce se întâmplă în jurul nostru și să realizăm că informația are valoare și că, uneori, un jurnalist își poate pierde viața pentru a o obține și a o face cunoscută. Este o situație complicată. Atunci când noi, jurnaliștii, nu vedem că oamenii sunt interesați de investigațiile noastre, chiar și atunci când ne punem viața în pericol, ajungem să ne întrebăm: de ce să ne mai facem meseria? Dar, dacă renunțăm la această profesie, o întreagă națiune poate fi manipulată foarte ușor, pentru că nu va mai exista nimeni care să verifice informațiile, să contrabalanseze valul de dezinformare sau campaniile și operațiunile de manipulare desfășurate pe ascuns. Asta ar face ca viitorul copiilor noștri să fie extrem de dificil.
– Care credeți că este astăzi cea mai mare problemă pentru jurnalismul de investigație?
– Jurnalismul de investigație se confruntă cu mai multe probleme majore, care, într-un fel, se influențează reciproc. Una dintre ele este lipsa de interes din partea publicului. De obicei, articolele noastre trebuie să reziste verificării faptelor, așa că sunt destul de aride. Pentru mulți oameni, sunt greu de parcurs și de înțeles, pentru că includ detalii plictisitoare, cum ar fi ce companie deține o anumită firmă, cum sunt transferați banii și așa mai departe. Nu putem concura cu o știre despre un incendiu de proporții sau cu videoclipuri cu pisicuțe drăgălașe. În același timp, cred că, atunci când oamenii trebuie să ia decizii importante, vor căuta articolul pe care l-am scris despre o anumită companie și își vor spune: „Bine, de fapt, nu vreau să fac afaceri cu această companie dacă proprietarul ei este corupt”. A doua mare problemă este lipsa finanțării. Lucrurile se schimbă, dar multă vreme, mulți oameni au crezut că informația ar trebui să fie gratuită. Însă și noi, jurnaliștii, trebuie să ne plătim chiria. Încercăm să oferim cât mai mult conținut gratuit, dar, în același timp, producerea unui jurnalism de investigație de înaltă calitate costă bani. Prin urmare, oamenii ar trebui să se obișnuiască să plătească pentru știri.
„Va exista întotdeauna măcar o persoană care va face ceea ce trebuie”
– Și, având în vedere contextul în care trăim astăzi, când vă gândiți la viitor, ce vă dă speranță?
– Am o mamă destul de nebună. Când eram mici, eu și fratele meu călătoream foarte mult cu ea. Făceam autostopul prin Europa. Și, cumva, am învățat în adâncul sufletului că, indiferent în ce situație nasoală aș ajunge, va exista întotdeauna măcar o persoană care va face ceea ce trebuie. De-a lungul copilăriei, și chiar și la maturitate, am întâlnit atât de mulți oameni buni, care m-au ajutat fără să aștepte nimic în schimb, încât am ajuns să cred că omenirea este bună. Așa că, pentru mine, există întotdeauna speranță. Sunt conștientă de toate aceste situații îngrijorătoare și de amenințările tot mai mari, de amenințarea iminentă a unui război cu Rusia, de schimbările climatice, de populism, de naționalism și așa mai departe. Dar, în același timp, încă mai cred că omenirea este bună.