INTERVIU. „Cum să le dai să citească „Ciocoii vechi și noi” în clasa a X-a?” De ce crede un artist cunoscut din România că tinerii nu mai sunt atrași de lectură

„Singura soluție pe care o văd ar fi să renunțăm la a le mai preda tinerilor literatură complet nepotrivită vârstei lor”, crede Dan Byron, solistul trupei rock byron, într-un interviu pentru publicul HotNews. Artistul a vorbit foarte des despre importanța lecturii pentru oameni și a înființat chiar un club de carte. „Am fi mult mai sălbatici și mai săraci fără lectură”, spune Byron. 

• La 20 de ani de la înființare, trupa byron una dintre cele mai longevive trupe din peisajul muzical autohton, a lansat piesa „De ce să fie simplu dacă poate fi complicat?”, un single care aduce în discuție contextul social și politic contemporan. Piese conține versuri precum „doar mie mi se pare că liderii lumii sunt niște moși/ ce tot insistă a-și măsura demența și impotența ostentativ” sau „fi-i-ar ea de istorie/ că nu vrea ea să ne învețe nimic.”

Melodia îndeamnă ascultătorii să privească cu atenție și luciditate realitatea în care trăim, și deși poate părea pesimistă, are o energie care nu te apasă, ci chiar te poate determina să faci ceva. „Sunt anumite subiecte care mă tot afectează și la un moment dat tind să se transforme în cântece”, spune Dan Byron pentru HotNews. 

Piesa a fost scrisă în urmă cu doi ani, în Sicilia, după o discuție despre gunoi și reciclare, după cum descrie artistul în interviul de mai jos. „Am crezut că e o chestie de moment și că n-o să mai fie relevantă mai târziu, dar mi se pare că se potrivește din ce în ce mai bine cu ce se întâmplă acum”, explică el. 

Finalul piesei include publicul în structura ei, deoarece putem să auzim un cor format din vocile publicului prezent la spectacolul byron „Minunata lume nouă” de la Sala Palatului, care a avut loc în noiembrie 2025.

„România lui 2026 e ceva mai bine decât România lui 1990”

– Cum a apărut piesa „De ce să fie simplu dacă poate fi complicat?” și cu ce intenție ați decis să o lansați acum, la începutul acestui an?
– Dan Byron: „De ce să fie simplu dacă poate fi complicat?” s-a născut acum doi ani în Sicilia, în urma unei discuții și a unei petreceri, transformate ulterior într-o meditație despre trecuturile care colorează în continuare toate prezenturile noastre. 

Știu că sună ciudat, dar discuția a avut ca punct central gunoiul și reciclarea. Mi se pare că e demonstrația perfectă că inspirația e peste tot în jurul nostru, trebuie doar să vrei și să știi cum să o culegi. Absolut întâmplător, am lansat-o în ultima zi a Forului Economic de la Davos din ianuarie. Everything in its right place („Fiecare lucru la locul lui”). 

„Reziduurile trecutului încă ne afectează, atât mentalitatea, cât și apucăturile”

– Cum vedeți responsabilitatea unui artist de a semnala problemele importante ale societății? V-ați dori să existe mai multe voci din zona artistică care să vorbească deschis despre aceste teme?
– Nu cred că artiștii trebuie neapărat să aibă vreo responsabilitate de genul ăsta, până la urmă fiecare dintre noi vorbește despre ce se simte confortabil să vorbească. E drept că mie îmi plac cei care devin un fel de reflexie a realității lor, dar asta nu înseamnă că cei care optează pentru alte teme nu sunt la fel de valoroși. 

– Noua piesă vorbește despre lideri, despre istorie, despre incapacitatea de a învăța din greșeli. Cum vedeți România anului 2026 și cum îi vedeți pe români în acest context?
– România lui 2026 e ceva mai bine decât România lui 1990, dar reziduurile trecutului încă ne afectează atât mentalitatea, cât și apucăturile, și mai mult ca sigur o vor mai face pentru o vreme. Acum depinde foarte mult și de ce ni se mai întâmplă, că nu ține doar de noi.

– În ultimii ani, nostalgia a împins o parte a societății spre discursuri și politicieni care pun sub semnul întrebării democrația, pe ideea că „înainte era mai bine”. Cum vedeți această nostalgie și cum credeți că ar trebui să ne raportăm la ea?
– Cine spune că înainte era mai bine ori n-a trăit vremurile respective, ori e răuvoitor. Nu pot să nu mă gândesc la bunicii mei, cărora partidul comunist le-a confiscat casa și i-a mutat într-un apartament la bloc sau la mama, care era singura din biroul ei care muncea. A, da, probabil fostele ei colege sunt nostalgice, că acum tendința e să fii pus la muncă pentru salariul pe care îl primești.

– Ați spus că istoria pare să nu ne învețe nimic. Ce v-ar plăcea, concret, ca românii să înțeleagă din propria lor istorie?
– În primul rând, să-mi fie cu iertare, dar noi nu prea ne cunoaștem istoria. Cum naiba să-l elogiezi pe criminalul de Zelea Codreanu sau să spui că Ceaușescu era patriot? Ca să nu mai vorbim de toți dacopații care citesc și răscitesc aberația aia de Dacie preistorică și cred că noi am inventat apa caldă.

„România nu prea are birou de export pentru artiști”

– Ați afirmat că albumele „Nouă” și „Efemeride” vă reprezintă mai mult decât materialele mai vechi. În pragul a 20 de ani de byron, ce înseamnă pentru dumneavoastră muzica care vă reprezintă în prezent?
– Toată muzica pe care am lansat-o de-a lungul celor 20 de ani ne reprezintă, dar să zicem că „Nouă” și „Efemeride” sunt mai reprezentative și pentru că sunt mai recente și pentru că nu ne-am mai grăbit. În prima parte a carierei lansam câte un produs pe an, fie el album sau concert filmat. Pentru fiecare dintre cele două amintite mai sus am lucrat în jur de patru ani. Partea haioasă e că sunt unii care au impresia că „Nouă” e primul nostru album.

– Cum s-a schimbat byron în acești 20 de ani?
– În primii ani am cam mers pe sârmă — veniturile erau mici, drept urmare componența era foarte instabilă și fiecare nou pas era o corvoadă. Cu primele albume nu prea am reușit să avem aderență, mai ales că eu mă încăpățânam să scriu în engleză, sperând că o să reușim să cântăm și prin alte țări. 

Sunt mulți artiști noi din România care fac aceeași greșeală. E un cerc vicios — visezi să cânți pentru scena de afară, dar în timpul ăsta îți ignori propria comunitate, care, drept urmare, te ignoră la rândul ei, în timp ce scena de afară e suprasaturată cu artiști internaționali și locali, dintre care, culmea, tu nu faci parte. 

În plus, România nu prea are birou de export pentru artiști, că deh, atât se poate. În momentul în care am schimbat foaia și ne-am adresat propriei noastre comunități, cântând despre și în limba ei, cariera noastră a făcut și ea o întoarcere de 180 de grade. Și am putut să fim mai profunzi pentru că am început să vorbim în limba noastră despre propria noastră lume, pe care o mai înțelegem cât de cât.

– Ce înseamnă, în 2026, să fii muzician cu o carieră de durată în România? Care sunt lucrurile care s-au îmbunătățit în industria muzicală și ce credeți că încă lipsește sau ar trebui schimbat?
– Încă sunt mari probleme cu infrastructura, nu există destule săli de spectacole cu capacități diverse, așa că până și trupele mari se bazează în continuare pe circuitul de cluburi. Bine, acum 20 de ani nu era nici măcar circuitul ăsta. În schimb, vara au loc o mulțime de festivaluri open air, mult mai multe ca atunci când am început noi, iar unele sunt organizate din ce în ce mai bine de la an la an.

– „Minunata lume nouă” a fost cel mai amplu spectacol byron de până acum. Există șanse să fie reluat la București sau pregătiți alte formate speciale în contextul noului album?
– Mai mult ca sigur nu vom face din nou „Minunata lume nouă” în București, la cât de complicat și de costisitor a fost să organizezi așa ceva, însă vor mai exista reprezentații prin țară, pe la mai multe filarmonici. Spre exemplu, în martie avem două reprezentații la Filarmonica Brașov — prima a fost sold-out în patru zile, iar pentru cea de-a doua mai sunt câteva locuri. Pentru viitorul album încă n-am gândit un spectacol special, dar mai e timp, pentru că avem în plan să-l lansăm în 2027. În toamna asta o să facem un turneu aniversar, că o dată face trupa 20 de ani!

– Finalul piesei „De ce să fie simplu dacă poate fi complicat?” include vocile publicului. Ce a însemnat pentru dumneavoastră acest gest?
– Vocile sunt înregistrate la finalul spectacolului „Minunata lume nouă” de la Sala Palatului, spectacol care a început cu mine urcând pe scenă din mijlocul publicului și s-a terminat cu toată sala preluând cântecul de final și ducându-l în gând către casă, gesturi care au fost mai mult decât simbolice.

„Cum naiba să le dai să citească „Ciocoii vechi și noi” în clasa a X-a?”

– Ați avut, de-a lungul timpului, un club de carte și ați vorbit des despre importanța lecturii. Mai există acest proiect astăzi? Ce citiți în prezent și ce tip de lecturi vă interesează acum?
– Clubul există în continuare, tocmai am citit „Ulise” de James Joyce. De obicei mă interesează literatura de ficțiune și non-ficțiune, dar nu mă dau înapoi de la o bandă desenată faină și din când în când mai citesc și cărți de istorie sau psihologie. Lectura a fost dintotdeauna importantă pentru că limbajul și gândirea rațională ne fac cu adevărat oameni. Fără ele am fi mult mai sălbatici și mult mai săraci.

– Cum vedeți relația românilor cu lectura astăzi și ce credeți că s-ar putea face, la nivel de familie și de stat, pentru a-i apropia pe tineri de cărți? Vedeți vreo soluție realistă?
– Singura soluție pe care o văd ar fi să renunțăm la a le mai preda literatură complet nepotrivită vârstei lor. Cum naiba să le dai să citească „Ciocoii vechi și noi” în clasa a X-a? Cum să le placă așa ceva la vârsta aia? Cartea n-are nicio vină, am recitit-o acum câțiva ani și m-a rupt, dar în clasa a X-a aș fi aruncat-o pe geam. Cred că interesul e să le predăm ceva ce ar putea înțelege, să-i absoarbă, să înceapă să citească de plăcere, nu forțați de o programă din alt secol. Dacă vor citi de plăcere, vor ajunge singuri la cărțile care merită citite.

– Ați spus la un moment dat că una dintre cele mai mari nefericiri ar fi ca „țara asta să se ducă pe râpă și noi să nu reușim să facem nimic”, și că vă doriți să rămâneți aici. Ce vă aduce speranță astăzi și cum vedeți viitorul în România lui 2026? Mai credeți în schimbare?
– Sigur că mai cred, mi se pare că România avansează, chiar dacă încă destul de încet. După cum spuneam și mai devreme, suntem departe de situația în care ne aflam în 1990 și, dacă nimic grav nu ni se întâmplă, în zece ani vom fi și mai departe. Iar plecatul nu mi se mai pare o soluție, dacă o fi fost vreodată. Sunt probleme peste tot în lume, nu doar aici.