INTERVIU. Omul care a adunat pe un stadion 30.000 sau 40.000 de oameni ca să danseze pe muzică clasică combinată cu tehno vine la București: „Sigur că nu e ceva ce aș face în fiecare săptămână”

Alain Altinoglu nu e doar unul dintre cei mai influenți dirijori ai momentului, ci și o prezență care reconfigurează relația publicului cu marile opere ale repertoriului clasic. La Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles, unde este director muzical din 2015, și-a asumat misiunea nu doar de a interpreta, ci și de a face înțeleasă – cu pasiune, claritate și un strop de umor – muzica lui Richard Wagner. Într-un moment în care muzica clasică caută noi forme de dialog cu publicul, Altinoglu propune exact asta, un spațiu în care accesibilitatea și excelența nu se exclud. Hotnews a vorbit cu Altinoglu înainte de spectacolele sale din cadrul Festivalului Enescu.

• Altinoglu vine la București, în cadrul Festivalului Enescu, unde va dirija, alături de Orchestra Simfonică Radio din Frankfurt, Concertul pentru vioară în re minor op. 47 de Jean Sibelius și Simfonia nr. 8 în do minor op. 65 de Dmitri Șostakovici, pe data de 8 septembrie, de la ora 20:00, la Sala Palatului, cât și Suita nr. 2 în do major pentru orchestră op. 20 de George Enescu, Concertul în mi minor pentru violoncel și orchestră op. 85 de Edward Elgar și Simfonia nr. 9 în mi minor op. 95, Din lumea nouă de Antonín Dvořák pe 9 septembrie, tot la Sala Palatului, de la 20:00.
• Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu are loc în perioada 24 august – 21 septembrie, iar tema evenimentului de anul ăsta va fi „Aniversări / Celebrations” – un omagiu adus marilor muzicieni și momentelor de referință din istoria unor ansambluri de prestigiu. Ediția marchează 70 de ani de la moartea lui George Enescu și evocă memoria altor creatori emblematici ai secolului XX: 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, 100 de ani de la cea a lui Pierre Boulez sau 50 de ani de la moartea lui Dmitri Șostakovici.
• În București, timp de 29 de zile, vor fi prezenți peste 4000 de artiști din 28 de țări, în peste 95 de concerte găzduite de Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Auditorium a MNAR, Sala Radio, Teatrul Odeon, MINA – Muzeul Artei Noi Imersive, precum și de Opera Națională București și Teatrul Național „I.L. Caragiale”.

Alain Altinoglu s-a născut la Paris în 1975, într-o familie cu rădăcini armene și turcești, și este unul dintre cei mai versatili și influenți dirijori ai scenei clasice contemporane. Format la Conservatoire National Supérieur de Musique de Paris – instituție unde actualmente conduce clasa de dirijat, muzicianul și-a construit o carieră strălucitoare atât în domeniul simfonic, cât și în cel liric, și este recunoscut pentru rafinamentul interpretativ și viziunea artistică coerentă, profund contemporană.

Încă din 2015, Altinoglu este director muzical la Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles, iar celebra publicație Le Figaro i-a lăudat impactul asupra instituției și a notat: „cu Alain Altinoglu, La Monnaie și-a găsit Mesia.” Începând cu stagiunea 2021–2022, Altinoglu este și dirijor șef al hr-Sinfonieorchester Frankfurt (Germania), o orchestră cu tradiție puternică, pe care o conduce în proiecte de anvergură pe scenele din Japonia și Europa. Totodată, din 2023 este director artistic al Festivalului Internațional de la Colmar (Franța).

Foarte deschis, energic și entuziast, dirijorul a povestit pentru Hotnews cum muzica clasică este pentru toată lumea, motiv pentru care are interacțiuni constante cu publicul, pentru a facilita înțelegerea anumitor compoziții.

„Muzica clasică nu este doar pentru o elită, pentru oameni bogați sau pentru o anumită clasă socială, e pentru toată lumea. Pentru asta, poți face introduceri în muzică. De exemplu, la Frankfurt, la fiecare concert, cu o oră înainte, avem o introducere pentru cei care vor să afle câteva chei despre ce vor asculta”, explică el. În spiritul acestei inițiative, în stagiunea 2024-2025, a continuat aclamata producție a operei „Der Ring des Nibelungen” –  „Inelul Nibelungilor” de Richard Wagner la La Monnaie, în regia lui Pierre Audi. 

Wagner a lucrat peste 25 de ani la ceea ce este considerat cel mai amplu și ambițios proiect liric din istoria operei, iar Altinoglu a creat o serie de serate, în cadrul teatrului, unde a explicat publicului, într-un limbaj accesibil și nu lipsit de umor, despre ce este vorba în operă.

Altinoglu este deschis experimentelor în domeniu și este printre puținii dirijori care au combinat muzica techno cu cea clasică, printr-o colaborare unică cu Jeff Mills, unul dintre cei mai faimoși DJ din Detroit. „Pentru noi, muzicienii clasici, a fost foarte impresionant să avem în spatele nostru 30.000 sau 40.000 de oameni dansând și sărind toată noaptea pe această muzică”, adaugă artistul.

Alain Altinoglu dirijează cu regularitate orchestre distinse precum Berliner Philharmoniker, Orchestra Simfonică din Londra, Orchestra Simfonică din Chicago, Orchestra din Cleveland, Orchestra Simfonică din Boston, Orchestra Națională a Rusiei sau Royal Stockholm Philharmonic Orchestra și este un oaspete frecvent al celor mai importante case de operă din lume, cum ar fi Metropolitan Opera New York, Royal Opera House London Covent Garden, Teatro alla Scala, Teatro Colón din Buenos Aires sau Opera Germană din Berlin.

Departe de a se limita la podiumul dirijoral, Altinoglu păstrează o relație apropiată cu repertoriul vocal de cameră, susținând recitaluri la pian alături de soția sa, mezzosoprana Nora Gubisch. 

Hotnews a vorbit cu dirijorul francez despre cum aduci muzica clasică aproape de publicul larg, despre rolul dirijorului și firește, despre „aproape francezul” George Enescu.

„Pentru mine, muzica este un limbaj internațional”

Hotnews: – Știu că ați crescut într-o familie de origine armeană. V-ați născut la Paris, iar numele dvs. spune deja o întreagă poveste. Cum v-au influențat rădăcinile culturale multiple – franceze, armenești, turcești – modul în care simțiți și înțelegeți muzica?
Alain Altinoglu: – Ce întrebare interesantă. De fapt, prima dată când am învățat muzică a fost cu mama mea. Aveam poate patru sau cinci ani când am început să cânt la pian. Mama mea – părinții mei sunt armeni – s-a născut la Istanbul, dar a învățat muzica de la o profesoară germano-austriacă care venise din Viena la Istanbul și fusese elevă a lui Franz Liszt. Așa că e foarte ciudat, pentru că în același timp sunt francez, am rădăcini armenești, dar am învățat muzică clasică după tradiția germană. Și, desigur, acasă am crescut cu ambele culturi – franceză, pentru că trăiam în Franța, dar și cu cea armenească. Cântam și la biserică, la orgă, iar tatăl meu dirija corul. Deci e un amestec din toate acestea. Și de aceea, pentru mine, muzica este un limbaj internațional. Muzica este foarte universală. Așadar, da, e o combinație a tuturor acestor culturi.

– Dirijorul are unul dintre cele mai vizibile roluri din muzică, deși reprezintă și una dintre cele mai puțin înțelese meserii. Ce face, de fapt, un dirijor?
– Dacă ar fi să răspund foarte simplu, aș spune că sunt două roluri. Unul dintre ele e mai degrabă ca un polițist în intersecție care spune mașinilor să meargă la stânga sau la dreapta, pentru că fiecare muzician are în față partitura lui. Și fiecare trebuie să-și cânte partea, dar cu toții trebuie să meargă împreună. Așa că primul rol al dirijorului este să îi facă pe toți să cânte împreună. Dar aș spune că acesta este cel mai ușor lucru în meseria de dirijor. Lucrul mai complex este interpretarea – cum îi aduci pe toți împreună, dar și cum exprimi muzica și emoțiile din muzică, cu toții împreună. Și sunt atâtea moduri de a spune același lucru. Poți să spui „te iubesc” în feluri diferite. Și atunci îți arăți propria versiune a modului în care vrei să o spui, în timp ce trebuie să convingi muzicienii că acela e cel mai bun mod de a o spune, în acel moment.

„E important să ai o legătură cu publicul, să nu-l lași pe dinafară”

– Ați spus cândva că muzica clasică nu ar trebui tratată ca un muzeu. Ca dirijor, cum păstrați această artă vie într-un prezent care pare mereu pe fugă?
– Adevărat. Cred că e important să ai o legătură cu publicul, să nu-l lași pe dinafară – și asta din mai multe motive. În primul rând, ca să explicăm că muzica clasică nu este doar pentru o elită, pentru oameni bogați sau pentru o anumită clasă socială – e pentru toată lumea. Pentru asta, poți face introduceri în muzică. De exemplu, la Frankfurt, la fiecare concert, cu o oră înainte, avem o introducere pentru cei care vor să afle câteva chei despre ce vor asculta. Invit foarte des tineri să asiste la repetiții, iar apoi îmi pun întrebări. Cred că e vorba de educație și de conexiunea pe care o faci cu publicul tău. Și, desigur, suntem foarte norocoși la Frankfurt să avem acest canal de YouTube – transmitem concertele și primim mesaje din toată lumea. Așa că simți că oamenii, datorită tehnologiei, pot călători oriunde instantaneu. E un alt mod de a te conecta cu publicul.

– Ați fost și unul dintre primii dirijori care au colaborat cu artiști de muzică electronică, cum e DJ-ul Jeff Mills. De unde vine curajul de a combina genuri aparent opuse?
– Cred că face parte din personalitatea mea, faptul că sunt interesat de multe lucruri diferite. Desigur, când mi s-a propus să cânt cu muzică techno – Jeff Mills, care este unul dintre cei mai faimoși DJ din Detroit – am vrut să încerc experiența. Sigur că nu e ceva ce aș face în fiecare săptămână sau în fiecare zi. Dar pentru noi, muzicienii clasici, a fost foarte impresionant să avem în spatele nostru 30.000 sau 40.000 de oameni dansând și sărind toată noaptea pe această muzică. A fost, da, o experiență foarte interesantă. Și cred că în muzică nu există limite. Desigur, spunem „muzică jazz”, „muzică clasică”, „muzică pop”. Pentru mine există doar muzică bună și muzică proastă. Asta e tot. Desigur, meseria mea e muzica clasică, nu sunt jazzman sau muzician pop, dar da, e timpul să încetăm să credem că doar muzica clasică este „muzica bună”. Nu cred asta, există calitate peste tot.

– Credeți că muzica clasică ar trebui să fie mai deschisă către experiment?
– Da, desigur. Și este, într-un anumit sens. Mulți compozitori din noile generații încearcă lucruri noi. Și, bineînțeles, multe lucruri au fost deja încercate. Iar cu tehnologia de azi, mulți compozitori folosesc calculatoare, software-uri. Și sunt sigur că, odată cu apariția inteligenței artificiale, vor veni multe lucruri noi și în muzica clasică.

„De ani de zile asculți muzică clasică, doar că nu știi”

– Muzica clasică este adesea percepută ca elitistă sau dificilă. Cum credeți că putem sparge aceste bariere în rândul tinerilor?
– Cred că totul ține de educație. Educație nu în sensul de „mergi la școală să înveți”, ci și altfel. Eu fac multe concerte de acest gen, când tinerii vin și le explic piesa pe care urmează să o interpretăm. Și cred că e important să lași și puțin timp pentru întrebări la final, pentru că uităm adesea că acești tineri chiar au întrebări – și uneori sunt întrebări foarte interesante. E bine când e un schimb, nu doar să se uite la noi pe scenă ca la ceva de neatins. Și, puțin câte puțin, se reîntorc. Dar în același timp pot înțelege că, după două-trei experiențe, poate nu le place. Nu ești obligat să-ți placă tot. Dar măcar trebuie să încercăm să-i aducem acolo – iar apoi ei decid dacă vor să continue sau nu. Sunt atâția tineri care nici măcar nu au avut șansa, pentru că nimeni nu i-a dus vreodată la un concert de muzică clasică.

– Ce i-ați spune unui adolescent care nu a fost niciodată la un concert simfonic?
– Vino! Primul lucru este să-i spui să vină. „Poți veni, este și pentru tine!” E foarte simplu, pentru că uneori ei simt că nu e pentru ei, pentru că nu au auzit niciodată acasă muzică clasică, nimeni nu le-a pus. Și, bineînțeles, cred că trebuie să alegi bine, dacă e chiar prima dată. Nu aș trimite un adolescent foarte tânăr, care nu a auzit niciodată muzică clasică, la un concert cu Schoenberg, Berg sau Webern, fără niciun fel de explicație, pentru că ar crede că am înnebunit: „Ce-i asta?” Poate e mai bine ceva diferit. Dacă iei, de exemplu, opera – ca Flautul fermecat, cu costume, cu soliști – e ca un spectacol. Poate e mai ușor așa. Sau în muzica simfonică, ai piese care sunt foarte folosite și în filme. Deci deja există o conexiune, chiar dacă ei cred că nu au auzit niciodată muzică clasică. Dar la televizor, în reclame, în cinema o aud mereu, doar că nu știu că este muzică clasică. Și asta le-aș spune: „De ani de zile asculți muzică clasică, doar că nu știi.”

„La final, noi suntem doar interpreți ai marilor compozitori”

–  Care sunt cele mai provocatoare părți dintr-un sezon de lucru cu o orchestră?
– Ce e cel mai provocator? Desigur, muzicienii clasici nu au de ce să se plângă, pentru că sunt atâția oameni în lume care au locuri de muncă foarte grele – când trebuie să te trezești în fiecare dimineață la cinci, să mergi la fabrică și să faci același lucru, zi de zi. Desigur, să fii muzician e un lucru minunat. Dar, ca în orice meserie, sunt și părți bune, și părți mai dificile. Să fii într-o orchestră poate fi foarte provocator în multe feluri. De exemplu, în repetiții stai pe scaun trei ore fără să te miști, pentru că dacă faci un zgomot mic, toată lumea se uită la tine. Și uneori trebuie să stai lângă aceiași colegi timp de 35 de ani. Imaginează-ți dacă nu-ți plac cei de lângă tine – poate fi foarte greu. Sunt multe lucruri în orchestră pe care nu le poți imagina. Și uneori trebuie să cânți aceeași piesă an după an, iar un dirijor tânăr vine și spune: „Nu trebuie să o cântați așa, ci așa.” Sunt multe provocări de genul acesta. Unul dintre rolurile dirijorului este să spargă această monotonie din viața de orchestră și, în timpul repetițiilor, să aducă idei noi, proaspete – și să-i facă fericiți că sunt acolo, împreună, în timp ce fac muzică. Pentru că muzicienii clasici, ca oricine, ajung într-un punct în care poate fi greu. Asta este, desigur, una dintre provocări.

– Și care e unul dintre acele momente când spuneți: „A meritat totul”?
– Când performăm simțim atât de multe emoții extraordinare. Și simt că există o conexiune cu publicul. Când vine cineva din public și spune: „Am plâns atât de mult”, „Am fost atât de emoționat” – atunci spui: „A meritat.” Și ești mândru și când simți că ai ajuns foarte aproape de ceea ce a vrut compozitorul. Pentru că, la final, noi suntem doar interpreți ai marilor compozitori. Și când ai o idee despre o piesă și simți că ai ajuns aproape de ce crezi că și-a dorit compozitorul, atunci ești fericit.

„Nu mă pot plânge, pentru că sunt foarte norocos să trăiesc din pasiunea mea”

– Sunteți și pianist, și dirijor și profesor. Cum le gestionați pe toate?
– Nu e ușor. Lucrez mult în trenuri, în avioane, în hoteluri, peste tot. Predatul, desigur, e o activitate în care oferi mult, dar primești și mult de la studenți. Simt că e datoria mea. Am fost student la Conservatorul din Paris – profesorii profesorilor mei au fost Ravel, Fauré, Debussy. Am învățat această tradiție și, bineînțeles, e datoria mea să o dau mai departe generațiilor viitoare. Să ofer și toată experiența mea cu orchestra, din perspectiva dirijorului. Și da, e multă organizare. Am și o familie, care e foarte importantă. Nu e ușor. Dar nu mă pot plânge, pentru că sunt foarte norocos să trăiesc din pasiunea mea, muzica.

– Urmează să veniți la Festivalul Enescu, la București. Ce înseamnă această participare pentru dvs. și cum ați ales suita de Enescu pe care o vei dirija?
– Enescu este foarte cunoscut la Paris. Pentru noi, el este aproape francez; a murit aici. Așa că am ascultat muzica lui Enescu foarte devreme, dar nu am avut foarte multe ocazii să o dirijez, pentru că nu se cântă atât de des. Am dirijat câteva fragmente din Oedip, opera, și unele piese orchestrale. Am cântat și eu la pian câteva lucrări, dar nu foarte multe. Cred că și orchestra din Frankfurt nu a cântat prea mult Enescu. Și când festivalul ne-a cerut să alegem o lucrare – pentru că în fiecare an orchestrelor li se cere să includă o piesă – am întrebat ce s-a cântat și ce nu, am primit o listă, am analizat mai multe partituri și am descoperit că în această suită, în mod special, erau multe pasaje care pot arăta ce poate orchestra noastră. Așa că m-am simțit aproape de această muzică, de aceea am ales această lucrare.