INTERVIU Povestea unei actrițe din România care a ajuns să joace la Hollywood în filme cu Halle Berry și Kathy Bates: „Am amintiri de la țară hrănind găinile”
„Au existat roluri în care faptul că am un background european mi-a oferit un avantaj”, povestește Andra Nechita, o actriță născută în Onești și care acum, la 28 de ani, are în palmares participarea în filme cu actori celebri, precum Cameron Diaz sau Jason Segel. În 2026, Andra Nechita poate fi văzută într-un rol secundar din „Crime 101”, alături de Halle Berry, Mark Ruffalo și Chris Hemsworth. Actrița a acordat un interviu HotNews în care a vorbit despre rolurile sale, dar și despre cum i-a influențat cariera faptul că este româncă.
Andra Nechita s-a născut la Onești, însă la doar cinci ani viața ei a luat-o pe un drum complet nou: împreună cu părinții, se mută la Dublin, doar pentru ca în 2005 familia ei să facă o altă mutare, în Los Angeles de această dată. De aici lumea largă începe să i se deschidă, pentru că printre lumina reflectoarelor și energia Hollywood-ului, pasiunea Andrei pentru actorie începe să prindă contur.
De la roluri în filme precum „Bad Teacher” (2011), alături de Cameron Diaz și Jason Segel, până la apariții în seriale cu supereroi ca „Inhumans” (2017), Andra și-a clădit pas cu pas o carieră solidă în cinematografia americană.
Cel mai recent, Andra joacă în thrillerul erotic „Bone Lake”, iar în 2026 o vom vedea în „Crime 101”, alături de nume cu greutate în cinematografie precum Halle Berry, Mark Ruffalo și Chris Hemsworth.
Parcursul ei n-are cum să nu ne amintească de succesul altor români la Hollywood, precum Sebastian Stan, care a reușit să devină unul dintre cei mai bine cotați actori în momentul de față. De asemenea, un alt detaliu interesant din biografie ei este și că talentul pare să fie o moștenire de familie, căci verişoara ei este Alexandra Nechita, celebră ca „micuța Picasso”.
Într-un interviu acordat în premieră presei din România, Andra Nechita (28 de ani), vorbește despre rădăcinile românești care îi conturează viziunea asupra lumii, despre provocările și bucuriile de a-și construi o carieră internațională în actorie, dar și despre cum este să ai origini românești în industria cinematografică de la Hollywood.
„Îmi cântă sufletul când aud limba noastră”
– V-ați născut la Onești, România. Aveți amintiri din primii ani petrecuți aici înainte ca familia ta să se mute în străinătate?
– Da, am foarte multe amintiri frumoase pe care le port în inimă. Sunt foarte norocoasă că am avut șansa să petrec câțiva ani în România când eram mică. Am crescut în Onești, dar am petrecut ceva timp și la țară (unde locuiau bunicii mei din partea mamei).
Am amintiri de la țară hrănind găinile, culegând porumb și aducând apă de la fântână. Iar din Onești am la fel de multe. Bunicii din partea tatălui avea un magazin de rochii de mireasă, așa că o băteam la cap în fiecare zi să mă lase să probez rochiile, după aceea le ceream bani ca să fug până la magazinul de la colț.
– Mai simțiți, în prezent, o legătură cu România prin familie, limbă sau cultură? Ați vizitat România de când v-ați mutat în SUA?
– Am avut șansa să vizitez România de câteva ori, dar nu am mai fost din 2019. Mai am rude acolo, iar asta mă ajută enorm să păstrez legătura și conexiunea. Port cu mine atât de multă mândrie că am crescut în România și că sunt româncă.
Când eram mică nu înțelegeam prea multe, dar pe măsură ce am crescut am început să am mult mai multă recunoștință pentru rădăcinile mele și simt din ce în ce mai mult dorința de a-mi adânci legătură cu această parte din identitatea mea.
Avem o biserică românească aici în Los Angeles, iar de fiecare dată când merg, îmi „cântă sufletul” când aud limba noastră. Tot timpul caut alți români în jurul meu. Sunt rădăcinile mele și sunt foarte mândră de ele.
– Când oamenii din Hollywood află că sunteți româncă, cum reacționează? Vă întreb și pentru că Sebastian Stan este acum foarte cunoscut la Hollywood.
– De obicei, eu sunt cea care întreabă: „Știi că Sebastian Stan e român?!” E amuzant. Trăiesc în Los Angeles de douăzeci de ani, așa că m-am integrat destul de bine printre colegii mei. Dar când le spun, oamenii sunt mereu surprinși. De obicei mă întreabă de Dracula sau dacă sunt vampir. Glumesc și le spun că da, sunt vampir. Adevărul e că rolul meu de vis ar fi să joc un vampir într-un film de epocă românesc. Așa că îmi place să cred că la un moment dat se și va și întâmpla.
– Mutarea în Dublin, apoi în Los Angeles, trebuie să fi fost o călătorie culturală cu un impact imens. Erați un copil, cum a fost tranziția pentru tine și ce ați păstrat din cultura română și cea irlandeză?
– Eram atât de mică atunci, încât nu înțelegeam cât de norocoasă eram. În urmă cu puțin timp am sărbătorit 20 de ani de când suntem în America. E incredibil. Am reflectat mult la ultimele două decenii, la tot drumul parcurs și la cât de norocoși am fost că am reușit să facem acel pas.
Sunt atât de recunoscătoare părinților mei pentru curajul lor și tuturor celor care ne-au ajutat pe parcurs. Acum, că sunt mai în vârstă, pot cu adevărat să înțeleg cât de mult a însemnat această călătorie și cât efort a presupus.
Pentru mulți pot părea o „Los Angeles native”, dar în esență sunt complet româncă. Părinții mei mi-au insuflat tradițiile noastre încă de mică, iar dragostea pentru cultura noastră e ceva ce voi purta mereu cu mine. Irlanda a fost și ea o parte importantă din viața mea. Acolo mi-am descoperit dragostea pentru film, acolo am învățat engleza și tot acolo mi-am găsit prima comunitate de prieteni. A fost prima dată când am realizat cât de mare este lumea și cât de diferite pot fi culturile. Aprecierea aceea pentru diversitate și cultură am dus-o cu mine până în facultate și o port cu mine și astăzi.
– Ați menționat că ați învățat engleza repede și chiar v-ați perfecționat accentul american. Cum v-a influențat acest proces încrederea, ca tânără imigrantă și viitoare actriță?
– Am ajuns în America la mijlocul anului școlar, așa că am fost aruncată în clasă într-o zi oarecare din săptămână. Fiind fata nouă, care abia vorbea engleza și avea un accent irlandez puternic, m-am simțit limitată. Îmi doream să mă integrez printre colegii mei. Dar engleza a venit repede și, cred, odată cu ea și accentul american.
La scurt timp după ce ne-am mutat, am început cursuri de actorie, iar tot ce auzeam era: „trebuie să lucrezi la accentul tău american”… Datorez enorm învățătoarei mele din clasa a treia, Miss Krista Heske. Își petrecea ora de prânz cu mine, lucrând la pronunție, citind împreună, având grijă să-mi perfecționez engleza. Încrederea care a venit din asta… nu pot să explic cât de mult m-a schimbat. Era limita dintre mine și visul meu – acela de a aparține și, mai ales, de a deveni actriță.
Privind înapoi, mi-aș fi dorit să-mi păstrez accentul irlandez. Nu din alt motiv decât acela că îl consider incredibil de frumos.
„Cred că originile mele românești mi-au influențat felul în care abordez roluri”
– V-a influențat vreodată originea românească șansele de casting?
– Cred că originile mele românești mi-au influențat felul în care abordez roluri. Faptul că am crescut într-un context multicultural mi-a oferit o apreciere mult mai profundă pentru diferențele culturale care ne deosebesc și o conștientizare mai clară a cât de unici suntem fiecare. Acest lucru îmi permite să aduc mai multă nuanță în munca mea. Desigur, au existat și roluri în care faptul că am un background european mi-a oferit un avantaj. Accentul îmi vine mult mai ușor decât altele.
– Primul dumneavoastră rol important a venit în „Bad Teacher”, alături de Cameron Diaz și Jason Segel. Care este cea mai vie amintire de pe acel platou?
– Îmi amintesc că am primit vestea după școală, într-o zi, și am început să țip în mașină de bucurie. Părinții mei știau deja, așa că eu am fost ultima care a aflat. Proiectul acela mi-a schimbat viața în atât de multe feluri.
Știu că poate sună dramatic, dar a fost primul „green light” pe care l-am primit în această industrie. Am avut ocazia să lucrez cu unii dintre cei mai amabili și mai talentați oameni și am învățat enorm în tot procesul. Și, trebuie să recunosc… nici nu a fost rău că am lipsit câteva săptămâni de la școală.
– La o vârstă atât de fragedă, cum ați reușit să echilibrați actoria cu școala și să creșteți într-un mediu, într-o cultură complet nouă?
– Echilibrul acesta a fost întotdeauna ceva de care am fost cu adevărat mândră. Am iubit mereu școala. Eram la fel de entuziasmată de școală pe cât eram și de actorie. Dragostea pentru amândouă m-a ajutat să jonglez ușor între cele două lumi.
Dar bază reală a fost familia mea. Părinții mei m-au ținut cu picioarele pe pământ și mi-au amintit mereu că actoria și școala erau la fel de importante. Ei își luau liber de la serviciu ca să mă ducă la audiții, iar eu plecăm de la școală mai devreme când era nevoie, dar regula era aceeași: educația venea pe primul loc.
Datorită suportului lor, eram o elevă de nota 10 peste tot, nu din presiune, ci pentru că îmi plăcea cu adevărat. Atât timp cât notele mele rămâneau bune, am putut să le fac pe amândouă și sunt recunoscătoare că am crescut cu disciplina și echilibrul acesta. Am fost binecuvântată cu posibilitatea de a urma acest drum, și sunt recunoscătoare că l-am găsit atât de natural.
– Ați absolvit UCLA cu distincția Cum Laude, cu o licență în Comunicare și specializări în Antropologie și Music Industry. Cum v-a influențat educația academică abordarea în actorie?
– Oricât de mult iubesc actoria și filmul, am știut mereu că vreau să urmez o educație și în afara lor. O parte din asta vine din dragostea mea pentru învățat, iar o altă parte din dorința de a păstra actoria ca refugiu creativ. Așa că am ales să studiez Comunicare și Antropologie – domenii care au fost o continuare firească a curiozității mele legate de oameni și cultură.
Crescută cu o apreciere profundă pentru diferențele culturale, a fost firesc să le explorez și într-un cadru academic. Iubesc să înțeleg ce ne modelează: felul în care societățile ne formează perspectivele, modul în care comunicăm și felul în care arta poate conecta instantaneu aceste lumi diferite.
Toate acestea au devenit o parte importantă a muncii mele ca actriță. Studierea comunicării, culturii și a istoriei mi-a oferit un „toolbox” mult mai cuprinzător. Mă ajută să înțeleg personajele mai profund, să abordez poveștile cu mai multă empatie și să onorez vocile care nu sunt întotdeauna auzite. În fond, acesta este motivul pentru care fac ceea ce fac: să reflect lumea cu cât mai multă nuanță și umanitate.
– Mulți actori renunță la facultate pentru a se concentra pe carieră. De ce a fost important pentru dumneavoastră să studiați?
– Vreau să înțeleg mai mult despre lumea în care trăim – ce ne motivează, ce ne alimentează, ce ne inspiră. Cu cât știu mai multe, cu atât am mai mult de unde să mă inspir în arta mea. Fie că e vorba de antropologie, comunicare sau pur și simplu de expunerea la idei noi, toate acestea îmi hrănesc creativitatea. Îmi adâncesc înțelegerea oamenilor, iar asta mă ajută să fiu o povestitoare mai bună. Pentru mine, educația nu m-a îndepărtat de actorie, ci mi-a extins universul de roluri pe care le pot juca.
„Kathy Bates este cineva pe care am admirat-o enorm”
– Povestiți-ne despre experiența de a lucra cu Kathy Bates în Matlock (2024).
– O voi lăuda toată viața. Este cineva pe care am admirat-o enorm, iar faptul că am avut ocazia să joc alături de ea a fost o experiență pe care o prețuiesc profund. Să o urmăresc lucrând – felul în care se mișcă, felul în care ascultă, modul în care își construiește personajul – a fost ca și cum mă uităm la un masterclass chiar în fața mea.
Mi-a oferit atât de mult și m-am simțit imediat susținută. Ca guest star, intri pentru scurt timp într-o lume deja formată, dar ea a creat spațiu pentru mine într-un mod incredibil de generos. Și nu doar pentru mine – îi trata cu aceeași apreciere pe absolut toți oamenii de pe platou, actori și echipă. A fost cu adevărat inspirant să fiu în preajma ei.
– „Bone Lake” este destul de diferit de filmele în care ați mai jucat – un thriller erotic cu elemente horror. Ce v-a atras spre acest proiect?
– Să citesc scenariul a fost o călătorie în sine. Eram agățată de fiecare cuvânt. Nu mă săturam. Și ai dreptate, era foarte diferit de orice făcusem înainte, iar asta m-a entuziasmat. M-a speriat, dar m-a și încântat în același timp. Am iubit răsturnările de situație din această poveste, felul în care personajele se joacă unele prin altele – întregul film este spus prin perspectiva a patru oameni. Era campy, înfricoșător, sângeros. Am știut că trebuie să fac parte din el.
– Aici o interpretați pe Cin, un personaj misterios și magnetic. Cum v-ați pregătit să intrați în lumea și mintea ei?
– Inițial am dat audiție pentru rolul lui Sage, celălalt personaj feminin, dar când am citit partea lui Cin, am fost imediat atrasă de ea. Este o seducătoare încrezătoare și extrovertită, dar dedesubt este vicleană, întunecată, manipulatoare – iar găsirea acestui echilibru a fost partea cea mai interesantă.
Cât de mult poți lăsa publicul să vadă fără să îți arăți cărțile? Tocmai această tensiune o face atât de magnetică. Am avut doar trei zile de pregătire înainte de a zbura la filmări, deci totul a fost foarte rapid. Dar am avut o săptămână de repetiții acolo, ceea ce m-a ajutat enorm să intru în lumea ei. M-am bazat mult pe muzică și pe exerciții inspirate din studiul animalelor, întrebându-mă, de exemplu: Cum își vânează pradă un păianjen negru? Este ea un păianjen negru în această scenă? Genul acesta de întrebări m-au ajutat să găsesc ritmul și pericolul din ea. Am avut multă încredere în oamenii din jurul meu. Atmosfera a fost extrem de colaborativă, iar asta ne-a ajutat să aducem împreună la viață această poveste nebună și haotică.
– „Bone Lake” explorează teme precum încrederea, puterea și manipularea în relații. Cu ce mesaj sau stare credeți că ar trebui să rămână publicul după vizionare?
– Este un film amuzant, campy, nebun, sângeros, făcut să fie văzut într-un grup cât mai mare de persoane. Dar dacă cineva vrea să plece cu un mesaj, sper să fie acela al importanței comunicării. Comunicarea este fundația tuturor relațiilor, fie ele platonice sau romantice. Oamenii trebuie pur și simplu să vorbească!
– Publicul din România vede „Bone Lake” în această toamnă. Cum credeți că va fi primit aici?
– Sper să se distreze. Să se strângă cu prietenii, să râdă, să strige la ecran, toate cele. Este un adevărat popcorn movie. L-am făcut cu atât de multă bucurie și cu atât de mult suflet, și sper ca oamenii de acasă să simtă asta. Și, sincer, e o mândrie aparte să știu că filmul va rula în România. Sper ca toți să fie la fel de fericiți ca mine și să simtă că una de-a lor reprezintă colțișorul nostru de lume cu dragoste în „Bone Lake”.
– După un proiect ca acesta, ce fel de povești sau genuri sperați să explorați în continuare?
– Vreau să explorez fiecare gen. Asta e frumusețea meseriei de actor… ai ocazia să trăiești atâtea vieți și să intri în atât de multe lumi diferite. La un moment dat, mi-ar plăcea enorm să aduc un omagiu rădăcinilor mele, fie printr-o reinterpretare a lui Dracula, fie printr-un film de epocă românesc. Este cu siguranță pe lista mea. Dar, sincer, sunt recunoscătoare pentru orice va veni. Atât timp cât povestea este una care contează, sunt pregătită să mă arunc în ea.
INTERVIURILE HotNews.ro