Interviu: Profesorul care pune școala în inimile elevilor. Doru Căstăian: Temele pentru acasă sunt utile, nu cred că trebuie picat în exagerarea că nu ne trebuie teme

Doru Căstăian este profesor de știinte socio-umane la Liceul de Arte Dimitrie Cuclin din Galați, unde predă la clasele V-XII . Este unul dintre profesorii premiați anul acesta în proiectul Merito, proiect în care sunt premiați profesorii cu vocație din România. Profesorul spune că e important cum înțelegi să te apropii de copii, astfel încât să-i faci să îndrăgească disciplina pe care o predai. Orele lui Doru Căstaian nu seamănă una cu cealaltă, cu toate că există o anumită rutină.

De curând, profesorul a scos o carte despre educație – Cum și (de ce) mai educăm? – în care face o radiografie a sistemului de educație de astăzi. Într-un interviu pentru HotNews.ro, Doru Căstăian vorbește despre metoda de predare pentru științele umane și pentru știintele exacte, despre pregătirea profesorilor, dar și despre temele pentru acasă.

Interviul pe scurt:

–Putem spune că există un număr inadmisibil de mare de profesori pregătiţi precar sau aproape deloc din punct de vedere pedagogic. Asta se întâmplă pentru că avem de decenii întregi un sistem de titularizare foarte rigid, un sistem care îţi permite să intri relativ uşor în sistem, după care devine aproape imposibil să mai ieşi, indiferent de performanţe şi indiferent de ce ai face.

– Matematica poate fi în aceeaşi măsură sursă de întrebări şi de interogaţii şi de mirări fertile ca în orice ştiinţă socio-umană.

– Temele pentru acasă sunt utile, nu cred că trebuie picat în exagerarea că nu ne trebuie teme. Dar în acelaşi timp ele trebuie adaptate vârstei şi în privința felului în care sunt configurate şi în materie de timp. De exemplu, în învățământul primar temele pentru acasă nu ar trebui să depăşească câteva minute în prima fază şi câteva zeci de minute în a doua fază

– Din punctul meu de vedere nu faptul că un copil petrece mult timp la şcoală e o problemă, ci faptul că un copil petrece mult timp la şcoală într-un anumit fel. De cele mai multe ori silit să stea imobil în bancă ore întregi.

– Eu mă revolt uneori împotriva ideii că învăţatul trebuie să fie o bucurie perpetuă şi că elevii ar trebui să fie într-o stare extatică în permanenţă la şcoală. Nu e în acord cu natura umană.

– Universul adolescentului nu trebuie dispreţuit nici atunci când nu-l înţelegi pe deplin.

Hotnews.ro: Cum vedeţi sistemul de educaţie din perspectiva profesorului de la clasă?

Doru Căstăian: Aş spune că în momentul de faţă învăţământul românesc ar putea să arate mult mai bine decât o face de fapt. Dar cred că sunt cauze complexe. Nu cred că e exclusiv vina profesorilor sau a resursei umane. Învăţământul românesc arată aşa cum era normal să arate un sector subfinanţat, un sector care a fost tratat cu dezinteres de toate guvernele de după Revoluţie. Şi, de aceea, nici nu cred că vom avea schimbări fundamentale până când nu vom regândi structura întregului sistem şi a felului în care ar trebui să funcţioneze la nivel conceptual.

Pare că în învăţământ nu au rămas cei mai buni oameni. Din punctul de vedere al profesorului, cum vi se pare sistemul de intrare în învăţământ?

Doru Căstăian: În primul rând, cred că sistemul trebuie să devină un pic mai permisiv. După cum am scris şi am spus în mai multe locuri, cred că, dacă avem o problemă cu resursa umană, şi după părerea mea avem, putem spune că există un număr inadmisibil de mare de profesori pregătiţi precar sau aproape deloc din punct de vedere pedagogic. Asta se întâmplă pentru că avem de decenii întregi un sistem de titularizare foarte rigid, un sistem care îţi permite să intri relativ uşor în sistem, după care devine aproape imposibil să mai ieşi, indiferent de performanţe şi indiferent de ce ai face. Sigur că în ultimii ani avem și o problemă demografică. Sunt puţini elevi, sunt tot mai puţini copii şi atunci numărul de catedre s-a redus, şi reducându-se să spunem ai putea lua note la titularizare, dar nu sunt efectiv catedre, să zicem că de asta admiterea în sistem a îngheţat. Dar, în principiu, odată ce ai intrat, indiferent de felul în care performezi, locul respectiv este asigurat şi asta duce la o descurajare a tinerilor cu potenţial interesaţi de a intra în sistem, iar pe de altă parte la o demotivare a profesorilor care sunt deja acolo. Inclusiv despre mine eu am spus că aş fi fost o variantă mai bună a mea într-un sistem mai pronunţat concurenţial.

Salariile din învăţământ au crescut. Rezolvă această mărire calitarea pregătirii profesorilor?

Doru Căstăian: Există un plus şi există un minus în povestea asta cu salariile. Plusul este că potenţial mai mulţi tineri şi oameni pregătiţi ar putea intra în învăţământ. Pe de altă parte, sistemul fiind închis şi îngheţat e un beneficiu de care nu pot beneficia. Pe de altă parte, pentru cei care sunt deja în sistem, lucrurile devin oarecum mai grave. Aş putea spune prin faptul că sunt crescute salariile, în sensul că în momentul în care obții un salariu mai mare doar pentru gradele obţinute sau pentru vechime fără să-l corelezi în vreun fel cu performanţa, nu văd în ce fel asta ar putea motiva profesorii care sunt deja activi în sistem. Eventual, mizăm pe o criză de conştiinţă.

Dumneavostră predaţi ştiinţe socio-umane. Cum ajungeţi să le atrageţi atenţia elevilor? Care e metoda pe care o folosiţi?

Doru Căstăian: Aş spune că ai mari şanse să obţii o învăţare temeinică în momentul în care ştii să combini cumva fascinaţia şi interesul cu efortul. Ăsta e un lucru care am constatat că merge de cele mai multe ori, cu un efort oarecum constant, rutinier chiar. Eu mă revolt uneori împotriva ideii că învăţatul trebuie să fie tot timpul o bucurie perpetuă şi că elevii ar trebui să fie într-o stare extatică în permanenţă la şcoală. Nu e în acord cu natura umană. În privinţa felului în care ajung la inimile lor cred că e şi o chestiune care ţine de temperamentul meu, de uşurinţa mea de a mă apropia de lumea lor. Asta a fost o provocare de-a lungul timpului, pentru că, deşi nu-mi place să admit îmbătrânesc şi eu, şi mi-a fost tot mai greu poate în ultimii ani să ţin pasul cu universul adolescentului. Universul adolescentului nu trebuie dispreţuit nici atunci când nu-l înţelegi pe deplin.

Sunt voci care spun că metoda de predare ar trebui să fie diferită la ştiinţele exacte comparativ cu cele umaniste.

Doru Căstăian: Metodele de predare nu cred că trebuie adaptate în primul rând în funcţie de disciplină, ci în funcţie de specificul elevilor pe care îi ai. Ideea asta e foarte persistentă şi o aud chiar şi la mulţi pedagogi care spun că există o diferenţă fundamentală între ştiinţele exacte şi ştiinţele riguroase, unde nu e timp de vorbărie aiurea şi de bătut apa în piuă, în timp ce ştiinţele umaniste sunt un soi de vorbărie mai educată. Aceasta e o viziune simplistă şi, după părerea mea, nesusţinută de realitate. Matematica poate fi în aceeaşi măsură sursă de întrebări şi de şi de mirări fertile, ca orice ştiinţă socio-umanistă. De fapt, matematica, la fel ca fizica, chimia şi ştiinţele exacte în general, nu a fost niciodată desprinsă de cultură în sens larg. Nu reuşim să le facem relevante pentru copii dacă le reducem strit la calcul şi la prestidigitaţie cu numere. Atunci copiii vor fi absolut inerţi. Fizica şi matematica sunt despre realitate.

Părinţii, dar şi elevii spun că sunt prea multe teme pentru acasă. E posibil, în condiţiile actuale, ca elevul să nu mai primească teme?

Doru Căstăian: Pe mine mă uimeşte de mai mulţi ani felul în care profesorii ignoră cercetările care s-au făcut în domeniu. Acum nu putem avea studii şi măsurători în absolut în orice domeniu. Însă, în privinţa temelor, chiar există. Temele pentru acasă sunt utile, nu cred că trebuie picat în exagerarea că nu ne trebuie teme. Dar în acelaşi timp ele trebuie adaptate vârstei şi în privința felului în care sunt configurate şi în materie de timp. De exemplu, în învățământul primar temele pentru acasă nu ar trebui să depăşească câteva minute în prima fază şi câteva zeci de minute în a doua fază. Cu toate astea, ştim bine că există teme care se fac în ore întregi, ceea ce poate genera o grămadă de probleme pentru copil. Chestiunea asta nu vine pur şi simplu din ignoranţa învăţătorilor sau a profesorilor, ci vine dintr-un soi de presiune stupidă care e pusă de cele mai multe ori de programele destul încărcate. Și o să fiți surprinsă să vedeți că, de multe ori, presiunea este pusă de părinţi care au impresia că şcoala unde se fac foarte multe teme este şcoală serioasă, şcoala în care ne educăm sau învăţăm integral. Mai ales la clase mici este o şcoală neseriosă. Există o presiune tăcută şi eficientă a părinţilor la toate nivelele de învăţământ care de cele mai multe ori n-are la bază nimic, niciun fel de cunoaştere pedagogică serioasă, ci numai anumite idei preconcepute despre cum ar trebui să arate o şcoală.

O propunere de modificare a legii educaţiei, ajunsă în comisia de învăţământ de la Senat, prevede că numărul mediu de ore pe care elevii îl vor petrece la şcoală va fi mai mic. Cum vedeţi acest lucru în condițiile actuale ale curricumului?

Doru Căstăian: Din punctul meu de vedere nu faptul că un copil petrece mult timp la şcoală e o problemă, ci faptul că un copil petrece mult timp la şcoală într-un anumit fel. De cele mai multe ori silit să stea imobil în bancă ore întregi. Ceea ce e evident obositor şi stresant pentru orice fiinţă umană. Să ştiţi că în mult lăudatul model finlandez al educaţiei copiii stau foarte mult timp la şcoală, doar că au opţiuni diverse, învăţă, mănâncă sau se joacă. Nu cred că numărul de ore pe care îl stai în şcoală e problema, ci faptul că stai foarte multe ore făcând același lucru. Ca profesor la un liceu de artă, eu pot să vă confim că uneori la clasele a 9-a şi a 10-a se adaugă masiv ore de specialitate la orele normale. Şi atunci, chiar dacă elevii au zile de specialitate dedicate, să spunem două zile pe săptămână, totul se aglomerează în celelalte zile şi se poate ajunge să stea și 10 ore la şcoală, nu e nicio exagerare.

Cum percepeţi schimbările repetate din educaţie, şi ale legii educaţiei, dar şi ale miniştrilor?

Doru Căstăian: Noi le resimţim cu o oarecare indiferenţă. Pentru că în ciuda schimbărilor frecvente noi nu avem impresia că sistemul s-a schimbat vreodată. Deci din punctul meu de vedere schimbările miniştrilor sunt aproape irelevante, ele au înseamnat aproape de fiecare dată năruirea unor posibile proiecte începute de predecesori. Personal pot să număr destul de puţini miniştri de care eu m-am simţit reprezentat intelectual şi ca profesor, printre ei Mircea Miclea sau Mircea Dumitru, da ultimul a stat foarte puţin la cârma ministerului. Probabil că efectele s-ar putea resimţi în legislaţie, dar nici legea educaţiei nu a fost modificată fundamental, iar atunci când a fost modificările nu s-au pus efectiv în practică şi atunci noi ne facem treaba cu sentimentul omului care e sub vremi, ignorând schimbările astea de la vârf care se petrec tot timpul, dar par aşa nişte pietre trase cu praştia într-un tanc.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!