INTERVIU România, țara din UE cu cele mai multe decese în rândul nou-născuților. „Un semnal de alarmă, nu e o singură cauză, ci sunt mai mulți factori”  / Care sunt principalele probleme

„Investiția în sistemul de sănătate se convertește direct în șansă la viață”, spune, pentru publicul HotNews, Ștefania Mircea, coordonatoare de program la Salvați Copiii. Cel mai recent raport al ONG-ului arată că rata mortalității infantile în România a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Ce este diferit în România față de alte țări europene? 

România are una dintre cele mai mari rate ale mortalității infantile din UE, cu 6,6 decese la 1.000 de nașteri vii în 2024.

Este o rată de aproape două ori mai ridicată decât media UE. Concret, 952 de nou-născuți au murit în 2024, în România.

Mai exact, la nivelul Uniunii Europene, media privind rata mortalității infantile, definită ca numărul deceselor copiilor sub un an la 1.000 de nou-născuți vii, este de 3,5 decese la 1.000 de nașteri vii, arată o analiză a organizației non-guvernamentale Salvați Copiii. 

Cele mai întâlnite cauze sunt boli ale aparatului respirator, boli infecțioase și parazitare, spune ONG-ul. Iar cele mai multe dintre ele pot fi prevenite, mai spune reprezentanta Salvați Copiii. 

În dialogul cu HotNews, Ștefania Mircea subliniază că accesul la servicii prompte de sănătate diferă de la sat la oraș, iar lipsa de educație a părinților, combinată cu incapacitatea statului provoacă tragedii. 

Legătura dintre bani și vieți omenești

HotNews: – România alocă 5.2% din PIB pentru sănătate, la jumătate aproape față de Austria. Este o legătură între acest procent și pierderile de vieți omenești?
Ștefania Mircea: – România alocă în continuare printre cele mai mici procente din PIB pentru sănătate din Uniunea Europeană, iar această diferență se vede direct în infrastructură, acces la servicii medicale, prevenție și resursa umană. Legătura dintre bani și vieți omenești este una foarte concretă: mai puține echipamente, mai puține cadre medicale, secții supraaglomerate, întârzieri în diagnostic și acces inegal la îngrijire.

În anul 2024, România a alocat 5,2% din PIB pentru sănătate, în vreme ce Austria, de pildă, a alocat în același an 9,5% din PIB, Cehia și Croația, 9%, iar Franța 8,9%. La coada clasamentului, cu cel mai mic procent din PIB alocat cheltuielilor pentru sănătate se află Ungaria (4,7%), Malta (5%) și România (5,2%). 

Investiția în sistemul de sănătate se convertește direct în șansă la viață: rata mortalității infantile în Austria, pentru 2024, este de 3,1 la mia de copii născuți vii, în vreme ce în România valoarea este dublă. În Cehia, pentru același an, rata mortalității infantile a fost de 2,3 la mie. În cifre absolute, 952 de copii au murit înainte de a împlini un an în România.

Creșterea mortalității infantile „reflectă vulnerabilități în sistemul de sănătate”

– Potrivit analizei Salvați Copiii, după zece ani de stagnare, România a ajuns de la o rată a mortalității de 5,6 pentru anul 2023, la 6,6 la mia de copii născuți vii, în 2024. Este o creștere de un procent. Ce s-a rupt în sistemul de sănătate?
– Creșterea mortalității infantile este un semnal de alarmă care reflectă vulnerabilități acumulate în sistemul de sănătate de-a lungul timpului. Nu este vorba despre o singură cauză sau despre o problemă apărută brusc, ci despre efectele suprapunerii mai multor factori: presiunea tot mai mare asupra maternităților, creșterea numărului de nașteri premature – inclusiv la vârste gestaționale tot mai mici, deficitul de personal medical, accesul inegal la îngrijiri prenatale și întârzierile în investiții. 

În plus, nu discutăm doar despre o creștere a ratei mortalității infantile – influențată și de scăderea numărului de nașteri – ci și despre o creștere a numărului absolut de decese în rândul copiilor sub un an. Orice deteriorare a indicatorilor care țin de sănătatea copilului ar trebui tratată ca o prioritate națională.

Diferențele dintre rural și urban

– Investim mai mult în sănătate, însă mor mai mulți copii. Care pot fi problemele?
– Creșterea investițiilor nu produce automat rezultate dacă sistemul rămâne dezechilibrat. 

În România există încă diferențe mari între urban și rural, între spitalele mari și cele mici, între accesul la prevenție și accesul la tratament. Problemele țin de lipsa personalului medical, infrastructură insuficientă, acces întârziat la îngrijiri pentru gravide și nou-născuți, dar și de educația pentru sănătate. 

În plus, investițiile sunt adesea fragmentate și nu întotdeauna integrate într-o strategie pe termen lung.

– Există zone din țară cu procente aproape ca ale Austriei – București sau Olt – și județe precum Mureș, Suceava sau Ialomița, unde rata de moarte infantilă este de peste 10 la mie. Cum rezolvăm aceste disproporționalități?
– Disparitățile dintre județe arată că accesul la servicii medicale de calitate nu este uniform în România, în special în ceea ce privește sănătatea mamei și a nou-născutului. 

Soluția nu constă în aducerea tuturor unităților medicale la același nivel al marilor centre universitare, ci în construirea unui sistem funcțional de screening, triaj și trimitere mai departe a cazurilor cu risc. Este esențial ca sarcinile să fie monitorizate prin controale regulate, astfel încât situațiile cu risc să fie identificate din timp și direcționate către unitățile de grad superior. 

În paralel, sunt necesare investiții țintite pentru ca maternitățile din județele vulnerabile să atingă standarde minime de siguranță, stimulente pentru personalul medical și un sistem eficient de transfer al urgențelor.

„României îi lipsește consecvența în politicile publice de sănătate”

– Referitor la alt indicator, anume speranța de viață, au existat și ani recenți în care speranța de viață a scăzut în România. Unii sociologi au spus că e posibil să fie o limită a societății noastre de a încuraja viața. Dumneavoastră ce credeți că ne lipsește?
– Speranța de viață este influențată nu doar de sistemul medical, ci și de condițiile sociale, educație, sărăcie, alimentație, prevenție și încrederea oamenilor în instituții. 

Cred că României îi lipsește consecvența în politicile publice de sănătate și o cultură solidă a prevenției. Încă reacționăm mai mult la urgențe decât să investim constant în sănătatea oamenilor înainte ca problemele să devină grave.

– Cât considerați că este o problemă de educație și cât este o problemă de sistem?
– Este atât o problemă de educație, cât și una de sistem, iar cele două se influențează reciproc. Dezinformarea legată de vaccinare, lipsa educației pentru sănătate și accesul limitat la informații corecte afectează deciziile familiilor. În același timp, un sistem medical suprasolicitat comunică mai greu cu pacienții și pierde uneori încrederea oamenilor. Educația și sănătatea trebuie privite împreună, nu separat.

Raportul Institutului Național de Sănătate Publică pentru anul 2024 privind mortalitatea infantilă în România face referire la nivelul de educație al mamelor și evidențiază faptul că, din analiza datelor, există o corelație între nivelul scăzut de educație și lipsa unei ocupații stabile. 

Mortalitatea infantilă este asociată mai frecvent cu profiluri de vulnerabilitate socială, precum nivelul redus de instruire, lipsa unui loc de muncă și un statut socio-economic precar, de exemplu pentru femei necăsătorite, tinere sau casnice. 

Mortalitatea infantilă apare mai frecvent acolo unde mai mulți factori de risc se suprapun: educație redusă, sărăcie, acces limitat la servicii medicale, dotări insuficiente, lipsa continuității îngrijirii în sarcină, etc.

– Credeți că incompetența a ajuns să aibă efecte negative în sistemele mari ale României, așa cum e cel de sănătate?
– Deciziile întârziate au consecințe directe asupra oamenilor. În sănătate, aceste efecte sunt și mai sensibile, pentru că vorbim despre vieți, despre calitatea vieții. Dincolo de oameni foarte bine pregătiți care lucrează sub presiune enormă, există și alte probleme precum cele de management, continuitate și prioritizare a investițiilor. 

Un sistem funcțional are nevoie atât de profesioniști medicali bine pregătiți, infrastructură și echipamente performante, cât și de politici publice coerente și administrație eficientă.