INTERVIU. „Școala trebuie să fie fermă: în timpul orelor nu se folosește telefonul. Și penalizarea va fi și pentru profesorii care permit utilizarea acestor telefoane”

• Ce înseamnă „școală fermă”?  ”Școala fermă” începe de la părinți. Trebuie să înceapă cu felul în care noi, adulții, ne raportăm la rețelele de socializare, spune fostul ministru al Educației. Abia atunci familiile vor fi credibile când „o să ia atitudine pentru a limita utilizarea excesivă a rețelelor de socializare”. 

Mircea Miclea este profesor universitar la UBB, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, și coordonator al Școlii Doctorale de Științe Cognitive Aplicate și a fost ministru al Educației. Prima parte a interviului cu Mircea Miclea poate fi citită aici. 

Când „oamenii nu mai gândesc liber”

HotNews: – Cum se explică, în opinia dvs, situația de astăzi, în care oamenii aleg lideri populiști?
Mircea Miclea: – Vedeți, în ultima vreme, așa cum percep eu lucrurile, s-a cultivat foarte mult frica. Au fost și amenințări reale, precum pandemia de COVID, războaiele care sunt aproape de frontierele noastre, anumite schimbări climatice. Acestea sunt pericole reale, nu inventate. 

Adesea ele au fost prezentate într-o cheie extrem de alarmistă, de pericol, nu într-o cheie rezolutivă, nu într-o cheie de genul „iată problema, iată care sunt soluțiile pe care trebuie să le construim”, ci mai degrabă în cheia „iată pericolul și uite cum trebuie să ne apărăm de acest pericol”. 

Dacă prezinți o situație în termeni de pericol și apărare față de pericolul respectiv, oamenii nu mai gândesc liber. 

Gândirea lor nu e atât de flexibilă, nu e de rezolvitor de probleme, ci este de om care este înspăimântat, care este înfricoșat, și atunci gândirea se îngustează, nu mai are flexibilitate. Sunt multe studii care arată lucrul acesta: o emoție negativă, precum anxietatea, îngustează flexibilitatea gândirii.

„Crește supunerea față de lideri”

Ce văd în ultima vreme este o cultivare a fricii. Suntem într-o cultură a fricii care duce mai degrabă la complianță, adică la supunere. Acceptăm niște guvernanți, nu numai la noi în țară, ci și în alte țări, care altădată ar fi fost urgent șterși de pe scena politică de către opinia publică. Dar opinia publică nu era atât de înspăimântată atunci. 

Acum este mult mai plină de frici cultivate de-a lungul câtorva ani. Și atunci e mai supusă. Și sunt studii multe de psihologie socială care arată că atunci când e cultivată frica, crește supunerea oamenilor față de lideri. Sunt studii în acest sens încă din anii ‘40. 

Cultura „curajului, a dedicației, a asumării de responsabilități ne ajută să ieșim din fundătură”

Erich Fromm a scris o întreagă carte care se numește „Frica de libertate”, care spune în felul următor: atunci când cresc pericolele, crește adeziunea oamenilor pentru lideri autoritari. De aceea, după criza economică din 1929-1933, plină de pericole, au fost susținute peste tot în Europa regimuri dictatoriale: Hitler, Mussolini, Franco etc. 

Se știe de mai bine de 70 de ani ce face frica. Nu cultivă însănătoșirea morală, cultivă supunerea, cultivă oportunismul, cultivă evitarea. Nu cred că suntem într-o situație în care prin frică ne însănătoșim moral, prin cultură a fricii. 

Ne trebuie o altfel de cultură, nu a fricii, ci a curajului, a dedicației, a asumării de responsabilități. Aceasta este o cultură care ne ajută să ieșim din fundătură, nu o cultură a fricii. În momentul de față, dominantă este cultura fricii.

Oamenii cotizează mai mult pentru a se apăra de amenințări

– În România există un teren fertil pentru această cultură a fricii, pentru că noi am fost obișnuiți de mici să ne fie frică.
– Regimul socialist a cultivat frica. A fost una dintre modalitățile prin care a supraviețuit. Mereu a băgat frica în noi, spunându-ne că, dacă vine capitalismul, atunci va fi dezastru. Vom pierde locurile de muncă, prosperitatea, patria etc. 

Atunci când bagi frica în oameni, ei susțin din nou un regim autoritar. Prin urmare, având în spate o serie de regimuri autoritare, e clar că terenul a fost mult mai fertil pentru a cultiva aceste frici. 

Dar, pe de altă parte, cultura fricii e cultivată pentru că vinde bine. Ca politician, e suficient să prezinți ceva ca un pericol și să susții că tu îi aperi pe cetățeni de acest pericol și dintr-o dată câștigi voturile.

Dacă, de exemplu, eu definesc un lucru drept o problemă, atunci dumneavoastră îmi cereți o soluție pentru a rezolva problema. Dar dacă eu spun că e o amenințare și eu vă apăr de această amenințare, atunci dumneavoastră cotizați mult mai multe resurse pentru a vă proteja de această amenințare. Dați voturi. 

De la Funar și până azi

De aceea adesea politicienii prezintă problemele nu în termeni de probleme, ci în termeni de pericole și prezintă soluțiile nu în termeni de soluții, ci în termeni de apărare față de acest pericol. 

Și atunci primesc voturi. Funar, de exemplu, a primit foarte multe voturi, multă vreme, pentru că mereu prezenta situația minorității maghiare din România ca fiind un pericol de care el ne apără. Și atunci primea voturile. Nu ca o problemă pe care el o poate rezolva și mai puțin, și mai puțin ca o oportunitate, pentru că este o oportunitate să ai o minoritate, să ai o diversitate și o bogăție culturală. O oportunitate pe care o putem valorifica.

Cândva am făcut o cercetare, am prezentat una și aceeași problemă în trei variante. Prima: „iată problema, iată soluția la această problemă”. A doua: „iată pericolul și iată apărarea față de acest pericol”. Și a treia variantă, „iată oportunitatea, iată cum putem valorifica această oportunitate”. 

Răspunsul subiecților întrebați a fost că ei au cotizat mai mult, au oferit mai multe resurse atunci când o problemă a fost pusă în termeni de pericol și apărare de pericol decât în termeni de problemă soluție sau oportunitate–valorificare. De aceea mintea noastră este mai sensibilă la astfel de formulări.

„Industria de autoprotecție este una dintre cele mai dinamice”

Dincolo de terenul fertil pe care l-a avut această națiune, trăind regimuri autoritare care au supraviețuit datorită instalării fricii în oasele noastre, mai este ceva: cultura fricii vinde bine. 

Se vinde bine pentru că obții voturi dacă prezinți o problemă în termeni de pericol de care aperi pe cetățeni, nu în termeni de problemă care trebuie soluționată. 

Vinde bine inclusiv produse, pentru că mereu sunt prezentate produsele respective, multe produse, ca fiind apărări față de diverse pericole, nu doar soluții la probleme. Industria de autoprotecție este una dintre cele mai dinamice industrii în Statele Unite, în Europa etc.

Educația consolidează o societate 

– Cum ar putea societatea românească depăși criza morală în care se află astăzi?
– Sunt mai multe căi prin care o societate poate să depășească o criză morală. Prima este educația. Educația în valorile tradiționale care consolidează o societate: adevărul, dreptatea, libertatea. Nu doar ca niște cuvinte, ci ca niște modele pe care școala le prezintă elevilor și inclusiv profesorii ilustrează aceste valori prin modul în care se comportă cu elevii la clasă. 

Sunt drepți, sunt imparțiali, sunt niște oameni liberi care nu trebuie să se supună de fiecare dată tuturor aberațiilor pe care le creează ministerul sau inspectoratul. Prin educație, în primul rând, prin cultivarea unor modele pe parcursul educării elevilor, se poate ieși dintr-un marasm moral. Aceasta este o cale.

Liderii care pot scoate o societate din „mlaștina morală”. Cazul Corneliu Coposu

A doua cale este aceea de a găsi lideri. Liderii de mare clasă pot să fie inspiraționali, pot să te scoată dintr-o mlaștină morală. Să ne reamintim, de pildă că, după ’90, Corneliu Coposu a fost un astfel de reper moral. Atunci când el a murit, lumea a început să reflecteze foarte serios la viața lui și a fost o modificare substanțială a atitudinii sociale înspre democrație, nu spre social-democrație sau socialismul cu față umană cultivat pe atunci de FSN. Prin urmare, un astfel de lider de mare clasă poate să inspire societatea să împărtășească valori morale. Aceasta ar fi o altă cale, așadar, de a avea lideri care să fie implicați moral și să fie inspiraționali din punct de vedere moral. Nu prea avem, dar poate că o să avem cândva.

„Nu trebuie să lăsăm totul pe oameni”. De ce avem nevoie de instituții solide

A treia cale ar fi aceea de a porni un proces de lungă durată de construcție instituțională. Nu trebuie să lăsăm totul pe oameni. Oamenii sunt trecători, oamenii sunt vulnerabili. Astăzi îi duce mintea, mâine nu îi mai duce mintea, se îmbolnăvesc, sunt fragili. 

Instituțiile însă pot să supraviețuiască indivizilor. Dacă noi construim instituții de bună calitate, atunci ele pot să fie tractorul prin care o societate iese dintr-o fundătură. Dacă noi construim o instituție spitalicească de bună calitate, atunci e un vector de a ieși din fundătura aceasta; la fel, o școală de bună calitate. 

Deci ceea ce trebuie să facem noi, și din păcate nu facem, este construcția de instituții sănătoase. 

Să construiești înseamnă ca oamenii să fie interesați mai degrabă să rezolve problemele sistemului și ale societății, nu folosesc instituțiile ca modalități de a extrage resurse din sistem în folosul propriu sau al camarilei proprii.

„Suntem specialiști în fente”

Și ar mai trebui ceva: o gândire strategică. Din păcate, după cum vedem și în aceste zile, suntem specialiști în fente. 

Ce s-a întâmplat în Parlament apropo de legea educației și de admitere: era știut de multă vreme că e o prevedere eronată aceea de a face o dublă admitere în modul în care a fost promovată prin lege. S-a trecut cu vederea acest lucru și acum, în câteva zile, a fost un concurs de popularitate între membrii diverselor partide, care cum să anihileze acest paragraf de lege care era aberant. Din nou, e o gândire pe termen scurt, e o gândire de fentă, de plesneală, nu e o gândire strategică. Ne lipsește o astfel de gândire strategică. De asta nici nu avem un proiect de țară. Suntem specialiști în derizoriu, nu suntem specialiști în monumentalitate.

Despre limitarea accesului la rețele sociale: „Să fim atenți”

– Cum s-a văzut de la dumneavoastră cazul „ambulanței negre”, în care localnicii din Recea-Cristur au atacat un echipaj medical venit să ajute pe cineva de la ei din comunitate?
– S-a văzut prost. E clar că această atitudine a acestor persoane a fost aberantă, irațională, condamnabilă. Dar nu aș vrea ca cineva să se folosească de un astfel de pretext pentru a ni se da o lege de protejare a noastră față de tot felul de informații false, prin intermediul căreia să crească controlul unor instituții asupra noastră și să ni se reducă din libertate. Pentru că uneori acesta este mecanismul. E un caz particular. 

Au fost câțiva oameni într-o țară care au făcut așa ceva. Nu e vorba nici măcar de niște gesturi repetate de multe ori. 

A fost un gest, incontestabil condamnabil, dar riscul este ca un astfel de gest condamnabil să fie luat ca pretext pentru a face o reglementare generală care mai degrabă să ne aducă prejudicii și să ne limiteze din libertăți decât să ne ofere libertăți. 

Clar că trebuie reglementate anumite aspecte legate de rețelele de socializare, dar trebuie să fim atenți să nu cumva să limităm în așa fel încât să devină unii monopol ai adevărului și să considere unii, care sunt arbitrii adevărului, că adevărul este doar adevărul pe care ei îl decretează ca adevăr.

Ce înseamnă un sistem de peer review

– Pentru că se discută foarte mult despre reglementarea rețelelor sociale în multe țări, când vorbim despre reglementarea rețelelor sociale, care sunt liniile care ar trebui păstrate?
– Eu cred că numai niște organisme care nu au interese de niciun fel, nici financiare, ar putea să facă arbitrajul, să verifice aceste rețele din când în când, să vadă dacă ele sunt corecte sau nu. Aș lua un model care ar putea funcționa. 

În cercetarea științifică este un sistem de peer review, așa se numește acest sistem, prin intermediul căruia cineva publică un articol și apoi articolul respectiv este dat să fie citit și să fie evaluat și analizat de către niște recenzori anonimi. 

Tu nu știi cine îți citește articolul. Primești doar feedback-ul de la acești recenzori anonimi și îți corectezi, îți optimizezi articolul, sau articolul este respins ca fiind lipsit de valoare științifică, ca fiind plagiat, ca fiind de proastă calitate etc.

„Nu mai cred că o societate în care cineva este singurul arbitru al adevărului poate funcționa”

Ceva de acest gen, un sistem de peer review, în care o informație emisă pe o rețea de socializare sau de un anumit emițător este automat coroborată cu alte informații pe care le au alte agenții, alte surse de informații care sunt de bună credință, la rândul lor sunt verificate din când în când. 

În felul acesta, printr-un sistem similar celui de peer review, cred că mai degrabă vom ajunge la a ne apropia mai mult de adevăr decât de a avea un arbitru gen statul, care să spună ce e adevărat și ce e fals. 

Am mai trăit cândva chestiunea aceasta, când Partidul Comunist și aparatul de stat era cel care stabilea criteriul adevărului. Nu mai cred că o societate în care cineva este singurul arbitru al adevărului poate funcționa.

„Cunoașterea la purtător este drumul spre libertate”

Cred că adevărul poate să apară la suprafață atunci când avem o modalitate de a verifica adevărul respectiv din mai multe surse, automat.

Fiecare dintre noi are la purtător arma de a contracara aceste informații false, și anume cunoașterea. Cu cât avem mai multe cunoștințe, cu cât citim mai mult, cu cât studiem mai mult, cu cât devenim mai experți într-un domeniu, cu atât scade probabilitatea de a fi păcăliți de o informație care circulă pe o rețea de socializare sau alta. 

Cunoașterea la purtător este drumul spre libertate. Cu cât știm mai mult, cu atât suntem mai liberi. Dacă dumneavoastră știți mai multe lucruri, nu puteți fi manipulată de știri. 

Dacă eu vă spun că balenele și-au făcut de cap pe plajele din Budapesta, dumneavoastră nu puteți să acceptați o astfel de propoziție, pentru că aveți cunoștințe de biologie, de geografie etc. Nu se poate să existe așa ceva. 

Ce ne protejează așadar de manipulare? În primul rând cunoașterea pe care trebuie să o avem fiecare dintre noi. Nimeni nu ne poate deroba de această responsabilitate. Vrem să fim mai liberi, mai puțin manipulați? Trebuie să avem mai multă cunoaștere în capul nostru.

„Școala trebuie să fie fermă: în timpul orelor nu se folosește telefonul”

– Cum vedeți dumneavoastră problema utilizării rețelelor sociale de către copii? Credeți că ar trebui să existe o interdicție, o limitare în acest sens?
– Cred că trebuie să existe o limitare, dar în niciun caz doar o limitare juridică. Adică soluția este acțiunea a trei factori. Unul: părinții. 

Dacă eu stau tot timpul cu telefonul în mână și mă uit la tot felul de TikTok-uri și alte rețele de socializare, inclusiv când mănânc, nu pot să îl fac pe copilul meu să fie mai atent la lecția pe care o are de învățat sau să fie atent la relațiile pe care le are cu fratele lui, pentru că îi dau un exemplu prost. 

Ce trebuie să facă părinții

Familiile trebuie să ia atitudine pentru a limita utilizarea excesivă a rețelelor de socializare, prin modul în care părinții se raportează la rețelele de socializare, cultivând mai degrabă activități în spațiul real, de exemplu activități fizice, de interacțiune între copii. Acesta e doar un factor, însă. Al doilea este școala. 

Școala trebuie să fie fermă: în timpul orelor nu se folosește telefonul. Și penalizarea va fi și pentru profesorii care permit utilizarea acestor telefoane. 

Responsabilitatea companiilor tech

Trei: companiile de tehnologie. Cei care oferă astfel de rețele de socializare, trebuie să pună la punct tehnologii prin care să verifice modul în care se utilizează aceste tehnologii. Și abia apoi, după aceea, este un demers legislativ. Pentru că altfel, dacă dăm o lege, dar companiile de tehnologie nu pun la punct modalități de a verifica diverse vârste ale copilului și alte modalități, familia nu contribuie, școala nu are regulamente, am dat legea, degeaba.

Din nou, aici este un gen de populism pe care unii politicieni îl cultivă, aceea că pentru a-și arăta grija față de soarta națiunii încep să propună tot felul de proiecte de lege. Nu funcționează chestiunea aceasta. S-a făcut în Australia, de exemplu, interdicția rețelelor de socializare. N-a funcționat deloc. Nu s-a redus numărul celor care au stat pe rețele de socializare.

Cele două feluri distincte ale folosirii în privat a tehnologiei

Pe de altă parte, legat de utilizarea tehnologiei digitale. Am făcut o cercetare cu o doctorandă de-a mea. E publicată într-o revistă în străinătate. 

Ce a reieșit din această cercetare este că nu contează atât de mult cât timp utilizezi tehnologia digitală, ci în ce scop utilizezi tehnologia digitală. Sunt două modalități de a utiliza tehnologia digitală, internetul, YouTube-ul etc. Una este cu un scop strategic.

 Dumneavoastră aveți un scop, de exemplu, de a învăța care este sistemul ecologic din jungla amazoniană și căutați pe net, dar utilizați tehnologia având un scop. În baza scopului utilizați tehnologiile. 

Aceasta se numește utilizare strategică. Cu totul altceva este utilizarea non-strategică, în care dumneavoastră aveți telefonul la îndemână și din când în când vă uitați să vedeți cine ce-a mai postat. 

Sau aveți tot felul de notificări și notificările acestea vă împiedică să vă concentrați pe lecția pe care o aveți de învățat și din cauza notificărilor iarăși ieșiți cu mintea din lecția pe care o aveți de învățat. Asta e utilizare non-strategică. 

Cercetările noastre au arătat că această utilizare non-strategică este dăunătoare pentru funcționarea creierului. Nu utilizarea strategică, adică cea pe care o faci atunci când ai un scop.

Scopul e diferența

Cred că rezolvarea problemelor legate de rețelele de socializare este printr-o triangulare a contribuției mai multor factori, familia, școala, companiile de tehnologie, și apoi reglementarea. 

Și doi, cred că trebuie să ne gândim mai degrabă la cum să utilizăm strategic, în baza unor scopuri pe care noi le avem, aceste tehnologii, și să evităm pe cât posibil utilizarea non-strategică, determinată de notificări, tot felul de alte solicitări pe care le primim din afară, de a ne uita pe diverse lucruri. 

Dacă eu mă uit pe internet cu un scop, eu mă uit doar acolo unde îmi satisfac scopul. Dacă însă după aceea eu bramburesc pe internet pentru că un link mă trimite la un alt link, la un alt link, asta e utilizare non-strategică. Ea e dăunătoare pentru modul în care funcționează mintea mea.

Foto: Syda Productions | Dreamstime.com