INTERVIU Știți ce cuvinte rostesc românii din străinătate când sunt întrebați de ce au plecat? Cel mai des spun: „Gard, WC, acoperiș” / „Cei care votează AUR sunt bine intenționați”
Avem doi compatrioți care au documentat vreme de 6 ani și jumătate viața românilor din 13 țări: Anglia, Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia și Elveția. Lângă fiecare familie și comunitate, ei au stat între câteva zile și 6 luni. Experiența căpătată e uriașă. „La un moment dat, ne-au căutat niște oameni politicoși să ne întrebe cum trăiesc românii din Anglia și au luat multe notițe. Erau de la o agenție care lucra pentru Guvernul Marii Britanii. Guvernul României nu ne-a căutat niciodată”.
Într-un moment în care suntem scindați ca societate, între Diaspora și țară, dar și în interiorul țării, am apelat la experiența directă, om la om, obținută de jurnaliștii Elena Stancu și Cosmin Bumbuț.
Înțelegerea lor asupra vieții românilor din străinătate se măsoară nu în statistici sau în voturi, ci în întâlniri cu oameni și în povești de destine. Într-un interviu oferit publicului HotNews, cei doi vorbesc despre cum diaspora înseamnă:
Medicii mulți care le-au spus că au plecat pentru că nu au vrut să dea șpagă la angajare.
Badantele românce care lucrează în Italia și care preferă să adopte viața bătrânilor pe care-i îngrijesc „decât să fie bătute acasă, în România”.
Politicianul care a vrut să se înscrie în PNL Constanța și au râs de el. Când s-a apucat să completeze adeziunea, au zis: „Ia uite, un rom liberal”. A plecat din țară și acum este consilier local în Newcastle, UK.
Puteți deveni membru al HotNews Premium, dacă doriți să sprijiniți jurnalismul independent și – să nu ne ferim de cuvinte – dacă doriți să susțineți o presă europeană.
HotNews: Elena, Cosmin, am citit câteva pagini din viitoarea voastră carte. Am zâmbit cu câtă acuratețe ați început-o, descriind experiența voastră în diaspora. Elena Stancu: Am plecat pe 1 ianuarie 2019 și ne-am oprit pe 15 august 2025. Ok, deci sunt șase ani și jumătate. Am locuit într-o rulotă.
Jurnalista Elena Stancu pe un vapor în construcție în șantierul naval Karstensens în Skagen, Danemarca, unde lucrează 150 de muncitori, ingineri și arhitecți români
– În 6 ani și jumătate, cu câți oameni v-ați văzut? Cosmin: Am numărat 730 de portrete. Portrete înseamnă oameni cu care am vorbit, le-am ascultat poveștile.
Corina, 45 de ani, a plecat din România în 2003, când băiatul ei, Ciprian, avea 3 ani. L-a lăsat în grija bunicilor și s-a dus în Spania, în Palos de la Frontera, ca să lucreze la căpșuni. Corina era tehnician veterinar în Râmnicu Sărat, dar câștiga așa de puțin încât banii nu-i ajungeau să crească un copil. Tatăl băiatului o părăsise când era însărcinată în luna a șaptea. După ani de muncă, a reușit să ridice în România, în satul din care a plecat, două case: una pentru ea, una pentru fiul ei. Băiatul ei a murit pe neașteptate la 17 ani, după ce a făcut un infarct. Corina și-a tatuat pe mână chipul fiului ei ca să-l simtă mereu aproape de ea. Palos de la Frontera, Spania, 10 februarie 2020 Foto: Cosmin Bumbuț / Teleleu.eu
De la baritonul Ghiță Petean la constructorii români din Belgia
– Cât ați stat cu fiecare dintre ei? Elena: Cred că cel mai puțin am stat cu Ghiță Petean cu baritonul, cu care am avut la dispoziție doar 24 de ore, pentru că el nu stă într-un loc, zboară dintr-o parte în alta. Are permanent concerte și am avut 24 de ore, la Munchen, pentru reportaj.
Unele dintre povești sunt în mai multe țări. Avem un material care a început în Spania, a continuat în Franța și s-a încheiat în Elveția.
Este vorba de Magda Mihăilă, care trăiește în Franța. Noi am întâlnit-o ținând un stand-up comedy în Barcelona, Spania și după care ne-am întors peste un an și am mai fotografiat-o o dată ținând un stand-up comedy din Elveția.
Geo din Corcova
– Aveți și cazuri care durează ani. – Elena: În 2016, când încă eram în țară, am început să urmărim viața unei familii de căldărari, familia lui Geo din comuna Corcova, Mehedinți.
Apoi am urmărit cum Geo emigrează, pleacă din țară, pleacă la muncă la fier vechi în Franța. Apoi l-am întâlnit pe Geo în Belgia, unde era acum, în paralel cu muncitorii în construcții. Am stat cu el și am văzut cum lucrează și cum își crește copii în Belgia.
Și am vrut să vedem și ce face Geo când se întoarce în vacanța aceea de o lună în țară. Și am fost la un botez al copiilor.
– Noi în redacții, vă numeam „antropologi”. Cu invidie pentru timpul vostru. – Cosmin (râde): Ni s-a mai spus, da. Vorbeam cu Bogdan (Bogdan Dincă – Documentaria) care tot așa ne invidia pentru munca de teren, că și lui e greu și e nefinanțat și e complicat.
Fotograful Cosmin Bumbuț la fabrica de hering Scandic Pelagic din Skagen, cel mai nordic oraș din Danemarca, împreună cu tehnicianul Florin Grigore. August 2022
Salvatorii din 2019 au devenit „radicalii” din 2024
– Bun. De la acest nivel extraordinar de detaliu uman, voi ați rezumat situația astfel: „În 2019, când am pornit la drum, românii din străinătate erau salvatorii pe care cei din țară îi îndemnau să iasă la vot. Șase ani mai târziu, după alegerile prezidențiale anulate și reorganizate, aceiași oameni le contestau dreptul de vot”. – Elena:Noi ca societate când votăm, când comentăm pe rețelele sociale, toate acestea sunt rezultatul unor istorii concrete, unor eșecuri politice, unor decizii economice concrete, unor lucruri despre care noi, românii, nu am vorbit. Nici în România, nici în diaspora. Și mi se pare că acum constatăm efectul. În fragmentarea și ranchiuna care s-a strâns de la o tabără la altă tabără față de altă tabără, uităm lucrul ăsta, uităm contextul.
– Contextul uman? – Elena:Da. Și nu e vorba numai de decizii luate pe criterii economice. De exemplu, în cazul badantelor, pentru noi a fost o surpriză foarte mare.
Eugenia, 54 de ani, îngrijește persoane în vârstă în Italia. Fotografia a fost făcută în casa unei bătrâne de 94 de ani din Leverano, provincia Lecce, în camera în care Eugenia este cazată. Românca a plecat din țară ca să scape dintr-o relație abuzivă — se temea că soțul ei o va ucide. Italia, 3 mai 2022 Foto: Cosmin Bumbuț / Teleleu
Badantele din Italia: Uneori nu e o poveste despre femei sărace, ci despre violență domestică
– Ce surpriză? – Elena:Ne-am dat seama: noi nu documentăm o poveste despre badante, o poveste despre femei sărace care pleacă să îngrijească bătrânii în Italia, ci o poveste despre violență domestică. Și după ce am publicat acest articol au venit sute de comentarii de la badante care ne spuneau situații similare. Că era o metodă foarte simplă de a scăpa dintr-o relație abuzivă. Mă duc să lucrez în străinătate. Chiar dacă prețul, iartă-mă, este mare. Imaginează-ți cum e să trăiești viața unui bătrân bolnav înainte de a ajunge tu la propria ta bătrânețe.
„Mi s-a părut ușor”
Cosmin: Dar preferă asta decât ce trăia acasă. Una dintre badante ne-a povestit cum trăia în România într-o relație abuzivă. Avea grijă de copil, de toată munca asta gospodărească. Atunci când a ajuns în Italia și toată treaba ei era să aibă grijă de un bătrân, a spus și exact acesta este citatul: „Mi s-a părut ușor”.
– Și bărbații? – Elena:Pentru mulți bărbați care lucrează în construcții, sigur că e o chestiune financiară. Vor să își sprijină familiile. Dar și asta cu banii. Trebuie tradusă, pentru că nu sunt niște oameni într-o singură dimensiune. Pare foarte mercantil să spui: „S-a dus în străinătate ca să câștige mai mulți bani”. Păi hai să traducem ce înseamnă asta. Hai să o spunem altfel. S-a dus în străinătate ca să își facă WC-ul în casă. E declarație pe care o avem permanent. S-a dus în străinătate…
Dorel Moise, 22 de ani, un român care muncește în construcții în Belgia, vorbește pe WhatsApp cu fiica sa, Alesia, 3 ani, care îl așteaptă acasă în România. Bellegem, Belgia, 27 martie 2024 Foto: Cosmin Bumbuț / Teleleu.eu
Femeie, la căpșuni, în Palos de la Frontera, Spania
– Ați întâlni frecvent această replică? – Elena:Da. E super. E cea mai des întâlnită: gardul, WC-ul, acoperișul, bucătăria.
– Cosmin:Mai aveam o completare la ce a zis Elena mai devreme cu badantele că s-au dus ca să le e mai bine să îngrijească un bătrân decât să stea acasă și să suporte abuzurile.
Exact aceeași propoziție am auzit-o la o culegătoare de căpșuni, la o „căpșunăreasă”, la Tudora. Câți copii avea? Avea trei copii. Primul îl nascuse la 16 ani. Era romă. Avea grijă de trei copii, avea grijă de animale, de grădină, nu avea apă în casă. Era în județul Călărași, dacă nu mă înșel. Și aici, în Spania, lucra la căpșuni. O muncă extraordinar de grea. În Palos de la Frontera.
M-am uitat prin toate fotografiile mele de la căpșuni și m-am îngrozit cum arată femeile alea zi, ore întregi aplecate și cum arată când „se dezdoaie” de spate. Tudora, femeia despre care povesteam, prefera să facă această muncă, care mi se părea extrem de grea, până la trei după-amiază. Asta era ziua de muncă. Și de la trei termina ziua de muncă și nu mai avea nimic de făcut. Bine, spăla rufele, dar față de ce făcea acasă, în România…
Eu o întrebam ce face acum jumătate de zi. Și mi-a spus: „Nu știu, mă simt ca în vacanță aici”.
Olivia Sgarbură, 43 de ani, chirurg oncolog în Montpellier, o duce pe fiica ei, Iris, 9 ani, la școală. În urmă cu 15 ani, când era medic rezident, Olivia Sgarbură a plecat în căutarea unui loc unde să învețe mai multe; astăzi trăiește în Franța și este unul dintre numele importante din chirurgia oncologică europeană. Montpellier, Franța, 25 noiembrie 2024 Foto: Cosmin Bumbuț / Teleleu
Cazul medicilor care pleacă pentru a nu da șpagă la angajare
– Din sutele și sutele de discuții, spuneți că banii nu sunt nicidecum singurul motiv. – Elena: Sunt foarte mulți medici care caută sisteme mai echitabile, care vor să scape de un sistem corupt. Le e foarte greu să se angajeze în România în sistemul de stat. Pentru că angajările în sistemul de stat se fac uneori în sistem de corupție, din ce am înțeles noi din interviurile cu ei.
Adică e foarte greu ca tu să îți găsești un job, de exemplu într-un spital din Cluj, pur și simplu pentru că ești un medic rezident foarte bun.
După care sunt cazuri din politică.
Omul de care și-au bătut joc la PNL Constanța
– În ce sens? – Elena: Avem exemplul lui Nicu Ion, primul rom ales consilier într-un oraș din Anglia, Newcastle. El a încercat să se înscrie în PNL, pentru că el lucra în organizații pentru romi. Iar americanii cu care au lucrat l-au convins: comunitatea are nevoie de reprezentare politică, romii trebuie să se înscrie în partide.
S-a dus la PNL Constanța, să se înscrie. Să semneze adeziunea. În timp ce i-au dat o hârtie să o completeze, au început să râdă: ia uite, rom liberal, uite că se înscriu romii în partidul liberal. Și bineînțeles că a plecat fără să mai semneze adeziunea.
– A plecat? – Elena: Pe loc. S-a supărat și a plecat pe loc. N-a semnat adeziunea. Și pe urmă a emigrat în Anglia, unde a ajuns în partidul laburist și a ajuns consilier. A fost ales consilier la primărie în orașul Newcastle. Adică sunt foarte multe motivații de genul acesta care ne duc în locul în care suntem.
Și mai e un lucru.
Nicu Ion, 37 de ani, a fost ales consilier în Newcastle în 2021 și este primul consilier rom din Anglia. Nicu a emigrat în 2012 din România împreună cu toată familia sa din cauza rasismului – soția, copilul, părinții, sora, cei trei frați și familiile lor. În România a fost batjocorit atunci când a vrut să se înscrie în Partidul Liberal. În Anglia a studiat, a devenit profesor de matematică și s-a înscris în Partidul Laburist, care l-a încurajat să candideze pentru postul de consilier local. Fotografia a fost făcută la centrul comunitar românesc din Newcastle, înființat de Nicu Ion, unde funcționează și Biserica Românească Penticostală. Nicu Ion e predicator, iar duminica gătește chilli con carne pentru enoriași. Newcastle upon Tyne, UK, 7 noiembrie 2021 Foto: Cosmin Bumbuț / Teleleu.eu
„Să ajungă să atace ambulanțele?”
– Ce anume? – Elena: Noi de multe ori avem impresia când ne întâlnim cu prietenii noștri în București, ni se pare că sunt rupți de realitatea restului țării. Pentru că, da, în momentul de față, dacă mergi în Timișoara, dacă mergi în București, dacă mergi și în Craiova, da, întâlnești o realitate urbană.
Dar, iată, în satele de lângă Cluj, oamenii pot se trăiască în continuare într-o precaritate foarte mare. Și ajung să atace ambulanțele. Să ajungă să atace ambulanțele? Acolo se întâmplă ceva social, educațional, niște lucruri care au dus la lucrul acela.
Oamenii nu sunt răi în esența lor. Oamenii nu sunt rău intenționați în esența lor. Oamenii care au votat cu AUR sunt bine intenționați.
Dar această discrepanță, această ruptură uriașă, e ca și cum noi în România avem mai multe țări care trăiesc în paralel, adică mergi în tot felul de sate și în zone rurale și intri într-o altă lume total diferită de lumea prietenilor noștri din Cluj, de exemplu. Și asta la fel va crea fragmentare, va crea ranchiună, pe lângă traumele cu care noi toți trăim. Pentru că trăim cu următoarele traume pe care le-a lăsat comunismul, pe care le-a lăsat sărăcia.
Cum arată discuția din bulă
– Această afirmație ați făcut-o în bula amicilor voștri? Ce zic după ce aud de la voi, că oamenii care votează cu AUR sau cu Călin Georgescu nu sunt rău intenționați? – Elena: Uite, la Cluj, de exemplu, când ne-am întâlnit cu prietenii noștri din industria filmului, să zicem. Stăteam la terasă și discutam chestia asta. Sunt oameni foarte deștepți și foarte educați, dar simțim o aversiune.
Și-i înțeleg perfect și pe ei. Pentru că și noi avem frustrările noastre și fricile noastre și ne temem de ceea ce vine. Am asumat de la început când am făcut teleleu.eu că suntem subiectivi. Toți suntem subiectivi.
„Pe măsură ce a trecut timpul, oamenii au început să gândească altfel”
– Dar nu credeți că ne schimbăm un pic, că încercăm să înțelegem mai multe? Nu vreau să vă induc răspunsul, dar eu asta simt, ca jurnalist, din contactul cu oamenii. – Cosmin: Avantajul nostru e că noi am interacționat cu toți oamenii aceștia și cu alți oameni. Îi înțelegem și să vorbim despre orice cu ei.
Elena: Să dau oamenilor un exemplu. Deci noi în 2013, când ne-am mutat în rulotă, am început să documentăm niște comunități care trăiau în sărăcie extremă, în România. A fost un șoc și pentru noi. Și la momentul respectiv, feedback-ul pe care îl primeam din București sau de la prietenii noștri erau: „Bă, dar ce vă trebuie bă? De ce vă duceți să documentați poveștile astea? Ce căutați acolo?”. Iar pe măsură ce a trecut timpul, oamenii au început să gândească altfel.
Întrebările documentate și concrete ale celor din agenția Guvernului Britanic
– Voi aveți o experiență incredibilă că nu pot să-i spun altfel. De la Guvernul României v-a căutat cineva să discutați? – Elena: Pe noi singurii care ne-au căutat au fost cei de la Guvernul Britanic, care au fost foarte drăguți și foarte politicoși. Era o agenție care lucra pentru Guvernul Britanic și în timpul Brexit-ului aveau o problemă pentru că rămăsese fără muncitori. Fusese și pandemia, și Brexitul, iar ei doreau să afle cum pot îmbunătăți condițiile de locuire și de plată ale muncitorilor români.
Ne-au scris un e-mail din acesta foarte politicos, în care ne-au rugat dacă avem timp. Și eu am zis, sigur, discutăm cu voi. Am discutat online.
Cosmin: Și erau niște oameni super informați de ceea ce făceam noi. Nu știu cum, nu știu ce au făcut. Erau cu carnețelul și aveau niște întrebări din acestea foarte punctuale.
Cum locuiesc românii? Câți în cameră? Care sunt condițiile de locuire la ei acasă, în România? Cum putem să le îmbunătățim condițiile de locuire? Și fermierii ce au zis? Adică erau niște chestii…
– Și Guvernul României a făcut asta? – Elena: Nu. Cred că doar Oana Țoiu, înainte să fie ministru de externe, ne-a căutat. Am făcut o întâlnire, cred că cu ea, sau ne-a propus o întâlnire cu mai mulți în care să facem o listă cu problemele românilor din diaspora.
– Când era parlamentar? – Elena: Da, era parlamentar.
– Dar Guvernul? – Elena: Nu, nu. Niciodată. – Cosmin: Nu au fost nici la expoziția noastră, despre diaspora, care era în Palatul Parlamentului la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC). Doar ieșeau și urcau cu liftul. – Elena: A, da, Consiliul Europei ne-a mai invitat la Paris, dar nu am putut să mergem, dar am vorbit online despre muncitorii sezonieri. Ai noștri, nu.
– Bun, că nu v-au căutat pe voi, asta e. Dar cum credeți că se raportează autoritățile la cei din străinătate? – Elena: Cei din diaspora sunt întotdeauna foarte ancorați de România și cei din România sunt foarte ancorați de diaspora pentru că sunt aceste familii transnaționale de care uităm. Iar autoritățile ce fac? Încep să dau alte semnificații lucrurilor. Inclusiv legate de partidele noi.
Urmarea interviului în HotNews, în zilele următoare.
