INTERVIU VIDEO. Unul dintre cei mai apreciați intelectuali români are o lungă listă de reproșuri pentru Nicușor Dan și explică cum s-a transformat acesta, în doar câteva luni, în „președintele ambiguu” și în „Caroluț”

În ultimele luni, Nicușor Dan a adoptat o serie de poziții publice care sunt în directă contradicţie cu acest set de valori europene. În primul rând, toată această schimbare – subtilă la început – de discurs: înlocuirea sintagmei „pro-european” cu „pro-occidental”, care părea că semnalizează simultan către America MAGA și către Uniunea Europeană. Seria de numiri foarte controversate la vârful sistemului de justiție a reprezentat un alt punct de inflexiune major. Iar totul a culminat cu această criză politică, în care poziția lui nu a fost cea de sprijinire a partidelor explicit pro-europene, ci de încurajare a partidului care a decis să rupă coaliția, adică Partidul Social Democrat, și de deschidere a negocierilor cu diverse partide extremiste.

Asta e ce s-a schimbat. S-a schimbat profilul președintelui Nicușor Dan. A devenit, dintr-un președinte decis pro-european, un președinte ambiguu, în cel mai bun caz. Dar, odată cu deschiderea dialogului cu partidele extremiste, cred că până și ambiguitatea asta s-a risipit. 

A început să semene cu un președinte cezaric, tranzacțional, care intră brutal în viața internă a partidelor, încearcă să le rupă, încearcă să le demanteleze, să le erodeze. De aici „Caroluț”, pentru că aşa proceda Carol al II-lea, în anii ’30, în politica românească: anexându-și partidele, aducându-le și îndepărtându-le de la guvernare după bunul lui plac, disprețuindu-le, numind doar oamenii fideli lui, indiferent de relevanța lor în interiorul partidelor. Şi asta a culminat cu o criză politică la sfârșitul căreia România a căzut în totalitarism.

Pozițiile noastre, ale celor care vrem o Românie europeană, nu s-au schimbat. Noi vrem același lucru: vrem o Românie în interiorul UE, care să respecte valorile europene. Din care extremismul nu face parte, din care imixtiunea președintelui în viața politică a partidelor nu face parte, din care protejarea persoanelor corupte din justiție nu face parte. Deci, cel care s-a schimbat e Nicuşor Dan, nu pro-europenii.

„Nu contează dacă Nicuşor Dan e naiv sau parte din sistem. Efectele sunt aceleaşi”

– Cum îl vedeţi astăzi pe Nicușor Dan? Se spune fie că e un preşedinte machiavelic, care controlează deciziile politice, fie unul ambiţios, dar naiv, influenţat de tot felul de interese?
– Acestea sunt, într-adevăr, cele două tipuri de profil care circulă: 

1. tipul ambițios, încăpățânat, dar naiv, care a crezut că poate domina sistemul, dar a fost încălecat de el, 

2. tipul machiavelic, abscons, care a știut să mimeze unul-două decenii figura de pro-european pentru ca, ajuns la putere, să se devoaleze ca Lord Palpatine în Star Wars, acel personaj care, aparent, este senatorul absolut al binelui, dar care operează constant pentru rău.

Sincer să vă spun, pe mine nici nu mă interesează cum e, de fapt, Nicușor Dan. Mă interesează efectele acțiunilor lui în spațiul public, în care trăim cu toții. Nu contează dacă e un naiv sau dacă a devenit parte din sistem. Efectele sunt aceleași. 

Câtă vreme acţiunea sau inacţiunea de pe scena publică dă combustibil unor forţe antieuropene, corupte, care se aliază cu cele extremiste, rezultatul e acelaşi. Viețile noastre sunt afectate în exact același fel. Credibilitatea europeană a României e afectată în exact același fel. Întrebările care i se pun lui Nicușor Dan la Bruxelles în aceste zile sunt aceleași.

Prin urmare, nu m-aș obosi să-i fac un profil psihologic. Cred că este contraproductiv. Cred că toate fărâmele de energie pro-europeană pe care le mai avem trebuie coagulate nu în întrebări despre profilul psihologic real al Nicușor Dan, ci despre cum putem reconstrui vectorul european al României, care acum e foarte fragilizat. Sistemul de partide nu mai funcționează, sistemul de justiție pare că este controlat politic, mai ales după acțiunile de joi, cordonul anti-extremist, pe care reușiserăm să-l construim, s-a anulat. E foarte grav. Trebuie să reconstruim cadrul european de funcționare al României.

– Cum?
– În primul rând, cred că trebuie rezolvată această criză politică punctuală. Ăsta e lucrul mai ușor de făcut. Din punctul meu de vedere, e limpede că, după două luni în care s-a încercat construirea unui guvern majoritar, acest proiect e un eșec. Trebuie să acceptăm un guvern minoritar pro-european.

Eu cred că e o iluzie toxică și periculoasă ideea că, dacă lăsăm AUR la putere doi ani pentru ca populația să se dezvrăjească, vom asista apoi la o pacificare democratică a celor care cred în soluția extremistă. Știm din istorie că, odată ce ajung la putere, extremiștii sunt foarte greu de dat de jos de acolo. Chiar dacă ajung inițial cu scoruri mici. Partidul legionarilor, în decembrie 1937, avea 15,6%. Şi știm ce-a urmat.

„Cum mai poți convinge cetățeanul român să creadă în justiție după o zi ca joi?”

– Dacă rezolvarea crizei politice vi se pare cel mai uşor lucru de făcut, care-i partea grea?
– Partea grea este reconstruirea încrederii cetățenilor în instituțiile statului. O societate nu poate funcționa în afara coeziunii. Și asta se face doar cu încredere în instituțiile statului. Există cartea deja clasică a lui Timothy Snyder, care arată că Hitler a căpătat puterea absolută în stat distrugând, pas cu pas, instituțiile statului. Distrugând statul. Asta e partea grea. Cum mai poți convinge cetățeanul român să creadă în justiție după o zi ca ieri? Cum mai poți convinge cetățeanul român să creadă în partide politice, când ele s-au comportat ca în ultimele două luni, tranzacționând, negociind, vânzând, trădând, mințind și așa mai departe?

Asta se obține în timp. Dacă un guvern minoritar e relativ ușor de obținut în câteva săptămâni, încrederea se construiește în ani. Noi am avut la îndemână 36 de ani în care se construim încrederea în instituțiile statului. Nu ştiu dacă am reuşit s-o facem. Cert este că, în ultimul an, această încredere s-a pulverizat. Şi acesta e aliatul cel mai prețios al extremismului în România.

Faptul că ai un președinte care nu poate propune un prim-ministru credibil prăbușește instituția prezidențială, prăbușește încrederea în ea și alimentează extremismul. Faptul că ai partide care se declară pro-occidentale, rezonabile, raționale, dar nu reușesc împreună să genereze o propunere credibilă de prim-ministru distruge încrederea în partide şi narațiunea pro-europeană. Şi asta, din nou, alimentează extremismul. Ăsta e patrimoniul de pesimism pe care îl am acum.

De ce spune Radu Vancu că este, totuşi, optimist

– Ce responsabilitate au cei care l-au susținut public pe președintele Nicușor Dan și au convins oameni să-l voteze?
– Responsabilitatea noastră este față de un set de valori, nu față de un număr de persoane. Când persoanele respective abdică de la valorile pe care le-au susținut, ele devin imediat criticabile și dispensabile.

Gândiți-vă ce s-a întâmplat cu Klaus Iohannis, care a avut un prim mandat în care s-a ținut relativ de promisiunile pro-europeane pe care le-a făcut. Când, în al doilea mandat, ne-a cerut votul pentru a scoate PSD de la guvernare – și l-am dat – , pentru a chema apoi PSD la guvernare, a devenit o figură toxică împotriva căreia a trebuit să luptăm. Greșeala nu a fost a noastră, a celor care l-au susținut pe Iohannis. Noi l-am susținut pentru promisiunea că va ține România în interiorul UE, eliminând PSD de la guvernare – pentru că PSD tocmai ieșa din epoca Dragnea. Responsabilitatea era a lui Iohannis față de propriile promisiuni, față de propriul electorat. La fel e acum și în cazul lui Nicușor Dan. Responsabilitatea e a lui față de propriile promisiuni și față de propriul electorat.

Societatea civilă trebuie însă să nu abdice de la aceste valori europene, să nu creadă că povestea europeană s-a sfârșit pentru că a fost trădată de prea multe ori. Ăsta e un risc.

Dar, ce-mi dă mie optimism e să mă gândesc la România de la începutul anilor ’90, când în stradă era o mână de idealiști naivi, fără putere reală, care visau un destin european al României. În timp ce toată puterea din România era deținută de un președinte foarte fidel URSS, care avea peste 80% din electorat, care controla toate sistemele de forță din România și care voia un viitor al României orientat înspre Moscova. Explicit.

Ei bine, România seamănă astăzi mult mai mult cu ce visau cei din stradă decât cu ce visa Ion Iliescu. Cine visează mai perseverent câștigă. Idealismul e pragmatic, să știți. Încăpățânarea asta naivă de a crede în sistemul tău de valori e pragmatic. Și asta cred că avem de făcut și acum: să fim convinși că destinul european al României nu s-a încheiat.

„Câtă vreme îi vom lăsa pe alții să ocupe spațiul public, ei o vor face fără să ezite”

– Vă temeţi că dezamăgirea electoratului pro-european ar putea să-i împingă pe oameni în braţele partidelor radicale?
– Oboseala, lehamitea, dezamăgirea, apatia noastră, a celor care credem în România europeană funcționează întotdeauna ca avantaje pentru partea cealaltă, pe care o încarcă de forță politică.

Oboseala părții pro-europene, care a fost cuantificabilă în absența de pe stradă vreme de vreo 2 ani, a dat aripi extremismului. Dar e normal ca oamenii să obosească. Avem viețile noastre fiecare dintre noi, nu le putem petrece în stradă. Însă, câtă vreme îi vom lăsa pe alții să ocupe spațiul public, ei o vor face fără să ezite.

– Nu vorbește societatea civilă de prea multe ori doar unui public care e deja de acord cu ea?
– Este un risc, într-adevăr. Pentru că foarte greu să convingi pe oricine că susține o poziție greșită, chiar și atunci când actorii politici pe care i-a susținut ajung la putere și fac greșeli după greșeli. De asta mie mi se pare un semn de maturitate al societății civile din România faptul că poate să critice actori pe care i-a susținut: pe Traian Băsescu, pe Klaus Iohannis, pe Nicușor Dan, atunci când s-au îndepărtat de acele sisteme de valori. Când o să văd suveraniști criticându-l pe Georgescu sau pe Simion și spunând că acțiunile lor politice nu corespund cu sistemul lor de valori, o să cred că și ei sunt onești, că țin mai degrabă la valori decât la persoane. Eu văd în asta și o maturitate a societății civile, și un atașament real față de propriile valori.

„Destinul României e european. Asta vrem să se audă în stradă”

– Vorbiţi despre proteste de stradă. Ce considerați că ar putea să conțină concret aceste proteste pentru a nu rămâne doar o formă de indignare publică, folosită în lupta politică?
– Ele cu siguranță vor fi instrumentalizate politic în dialogul dintre președinte și partide, n-am nicio îndoială de asta. Dar pe noi ne interesează ca strigătul nostru să fie înțeles corect. Iar strigătul nostru este pentru România europeană. E banal, dar esențial. Trebuie să spunem lucrurile elementare, axiomatice. Or, axioma e că destinul României e european. Asta vrem să se audă în stradă.

Iar în Parlament și, apoi, în dialogul dintre partide și președinte, ăsta trebuie să fie mesajul: s-a ieşit în stradă pentru că România nu e de acord cu instrumentalizarea justiției, nu este de acord cu negocierea cu extremiștii şi aşa mai departe.

Chiar sper ca strigătul nostru să fie auzit în Parlament, să fie auzit la Cotroceni, să fie auzit acolo unde se negociază acum construcția politică. Asta vrem. Protestele de stradă sunt niște instrumente legitime de a construi presiune publică pe actorii politici pentru a duce țara în direcția pe care o indică aceste proteste.

Ce i-a spus Roberta Metsola în urmă cu 8 ani

– Vocea străzii, a societăţii civile, e auzită. Dar e şi ascultată?
– De regulă, politicienii care sunt vizați de aceste proteste pretind că vocea străzii nu contează. Pretind că e inutil, că e în van. În februarie 2018, în Parlamentul European, a fost organizată o discuţie despre statul de drept din România. Era legată de Legile Justiției, în varianta Dragnea. Au fost invitaţi şi câteva zeci de protestatari, printre care m-am numărat.

S-a întâmplat ca eu să discut cu Roberta Metsola, care nu era încă preşedinta Parlamentului European. Eram împreună cu Ciprian Ciocan – fondatorul real al al mişcării „Vă vedem din Sibiu” – şi de Sorina Stellard. Ea (Roberta Metsola) ne-a spus atunci: „Să știți că politicienii de la putere vor încerca să vă facă să credeți că nu contează protestele voastre. Eu vă spun că, de aici, de la Bruxelles, se văd foarte bine. Și, câtă vreme veți fi în stradă, noi vă putem ajuta, Parlamentul European va fi alături de voi”. Așa se construiește, de fapt, presiunea pe politicienii. Eu n-am nicio îndoială că protestele de stradă din România, așa ridiculizate cum au fost de unii europeni și de-o parte a presei, au fost esențiale în a salva România europeană.

– USR v-a propus recent pentru conducerea ICR. Cât de independent poate rămâne un intelectual public atunci când este susținut pentru o funcție de un partid?
– Recomandarea pentru poziția de membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român a venit dinspre USR. A implicat doi oameni care nu erau membri USR: eu şi Roxana Dumitrache, o extraordinară intelectuală, care cred că ar fi fost un președinte ICR extraordinar.

Mie mi se pare că trebuie salutată și încurajată inițiativa partidelor politice de a fi atente la oamenii care au o expertiză culturală, în acest caz. Deşi nu sunt membri de partid, pot fi propuși pentru poziții din care să schimbe lucrurile. Amintiți-vă că asta a făcut Traian Băsescu, când l-a propus președinte al Institutului Cultural Român, pe Horia Roman Patapievici, fără să fie membru de partid. Şi a făcut minuni acolo, a făcut cea mai eficientă instituție culturală din istoria României.

Independența mea e aceeaşi. Am criticat Uniunea Salvați România atunci când mi s-a părut că a făcut greşeli. O voi critica în continuare. Recomandarea USR nu presupune un pact de vasalitate sau anularea independenței vocii mele. Eu nu sunt membru de partid, nu sunt un om fidel unor persoane, ci unui set de valori. Şi, când acel set de valori este încălcat, voi reacționa fără ezitare, oricine l-ar încălca.