Sari direct la conținut

Inventie americana: Primul computer cu simtul umorului

HotNews.ro

Isi da seama cand este vorba de o gluma si rade exact ca o fiinta umana. Este ultima inventie a oamenilor de stiinta americani Julia Taylor si Lawrence Mazlack de la Universitatea din Cincinati, Ohio, care au creat un computer “umoristic”, scrie Corriere della Sera in editia online de vineri.

Potrivit acestora, sistemul software al computerului va fi aplicat in curand pe roboti si le va permite acestora sa recunoasca si sa inteleaga frazele ironice si glumele. Imediat acestia vor incepe sa rada pentru a-i distra pe cei din jur.

Totul va fi posibil cu ajutorul unei baze de date incorporate in interiorul robotului care ii va permite sa distinga frazele normale de cele care ar trebui sa starneasca rasul.

Cercetatorii spun ca astfel de roboti vor fi folositi in asistenta medicala a bolnavilor si a batranilor pe care ii va face sa se simta mai putin singuri.

Computerul care are simtul umorului a fost prezentat zilele trecute in cadrul conferintei Asociatiei americane pentru Inteligenta, desfasurate la Vancouver in Canada.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro