Iohannis îl felicită pe Macron pentru realegerea în funcția de președinte al Franței: „Mă bucur că voi continua să lucrez cu dvs”
Șeful statului Klaus Iohannis l-a felicitat duminică pe președintele Franței, Emmanuel Macron, pentru realegerea în funcție. „Mă bucur că voi continua să lucrez cu dvs”, i-a transmis Iohannis omologului francez.
„Felicitările mele călduroase, dragă preşedinte @EmmanuelMacron, pentru realegerea dvs! Mă bucur că voi continua să lucrez cu dvs pentru Parteneriatul strategic România-Franța, construcția unei Europe puternice și solidare și o cooperare sporită pe Flancul Estic al NATO” – este mesajul transmis duminică seară pe Twitter, în limba franceză, de președintele Klaus Iohannis.
Emmanuel Macron a câștigat duminică un nou mandat de președinte al Franței, el clasându-se, conform primelor exit-poll-uri anunțate după încheierea votului în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, în fața contracandidatei Marine Le Pen, cu 58% din voturi față de 42%.
Mes chaleureuses félicitations, cher Président @EmmanuelMacron, pour votre réélection! Heureux de continuer à travailler avec vous pour le Partenariat stratégique \uD83C\uDDF7\uD83C\uDDF4 \uD83C\uDDEB\uD83C\uDDF7, la construction d’une Europe\uD83C\uDDEA\uD83C\uDDFA puissante et solidaire et une coopération renforcée sur le Flanc Est de l’OTAN.
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) April 24, 2022