Ion Iliescu, după moartea lui Gorbaciov: "Un om al dialogului. Asta ne-a ferit de multe probleme"
Fostul președinte Ion Iliescu spune că a aflat „cu tristețe” vestea morții lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, pe care l-a descris drept „un om al dialogului”, afirmând că „asta ne-a ferit de multe probleme, în faza cea mai periculoasă a schimbărilor în Europa și în lume”. Ion Iliescu a reacționat astfel printr-un mesaj rar publicat pe blogul său. Ultimul mesaj fusese postat de Iliescu pe blog în luna mai, la aniversarea Serviciului de Protecție și Pază.
Mihail Gorbaciov, care a încheiat Războiul Rece fără vărsare de sânge, dar nu a reușit să prevină prăbușirea Uniunii Sovietice, a murit marți, la vârsta de 91 de ani.
Ion Iliescu, care s-a întâlnit cu Gorbaciov în calitate sa de șef de stat, spune că deciziile luate de URSS, sub conducerea sa, au schimbat dinamica relațiilor internaționale.
Fostul președinte mai afirmă că după decembrie 1989 relațiile României cu URSS „au fost corecte, în vârtejul acela de schimbări contradictorii greu de controlat”.
Redăm integral mesajul postat de Ion Iliescu pe blog:
- „Am aflat cu tristețe vestea morții lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice. Oricum ai judeca moștenirea lui, deciziile luate de URSS, sub conducerea sa, au schimbat dinamica relațiilor internaționale. Și în bine, dar și în rău.
- Nevoia de schimbare, în Estul continentului european, era urgentă. Sistemul socialist avea nevoie de reforme de fond. Ăsta era mesajul transmis de Gorbaciov, și a fost bine receptat atât de sovietici, cât și de partenerii din Occident. Că apoi reformele s-au rezumat la una singură, transferul proprietății publice în mâini private, asta este tragedia Estului fost socialist, a URSS, și acum și a Occidentului dezvoltat.
- Mulți au spus că a început schimbarea URSS punând căruța înaintea boilor, cu referire la accentul pus pe democrație și pe libertatea cuvântului. Decizia a fost, cred eu, corectă. Din păcate nimeni nu suferă, acum, de prea multă democrație, și asta se simte în tot ceea ce facem.
- A crezut că, în relațiile internaționale, URSS poate pune capăt Războiului Rece. Din păcate, Războiul Rece i-a supraviețuit. Și acum trăim partea cea mai violentă, și mai periculoasă a lui. Gorbaciov a fost, totuși, un om al dialogului. Asta ne-a ferit de multe probleme, în faza cea mai periculoasă a schimbărilor în Europa și în lume.
- Personalitatea sa a fost, inevitabil, controversată. Moștenirea lui este judecată, în fosta URSS, prin prisma dezastrului social generat de ”terapiile de șoc”, aplicate după destrămarea Uniunii și formarea CSI. Terapii de șoc de care nu e responsabil. El a fost, în gândirea sa politică, un social-democrat.
- Nu pot spune că relațiile României cu URSS, înainte și după 1989, au fost bune. Dar după decembrie 1989 au fost corecte, în vârtejul acela de schimbări contradictorii greu de controlat.
- Până la urmă, doar cei care au trăit acele vremuri îi pot judeca moștenirea. Un lucru nu i se poate reproșa: că nu a avut curajul schimbării. Fie și numai pentru asta, va rămâne în istoria agitatului secol XX. Dumnezeu să-l odihnească!”.
Ion Iliescu și întâlnirea sa cu Gorbaciov la București, în 2010
Mihail Gorbaciov a venit la București în 14 aprilie 2010, la lansarea ziarului Puterea și s-a întâlnit atunci, într-un restaurant, cu Ion Iliescu și Emil Constantinescu.
Au existat informații că Iliescu și Gorbaciov ar fi fost colegi de facultate în URSS, însă Ion Iliescu a negat de fiecare dată. De asemenea, Mihail Gorbaciov spunea, la vizita făcută în România în 2010, că l-a cunoscut pe Iliescu în ultima etapă a desfășurării evenimentelor din Rusia și din Europa: „Nici nu l-am cunoscut înainte”.
Tot atunci, fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a susținut că nu a telefonat la Moscova pentru a cere intervenția armatei sovietice în timpul Revoluției din 1989 și că serviciile secrete sovietice nu s-au implicat nici în evenimentele din România din decembrie 1989, nici din alte țări.
Mihail Gorbaciov a mai spus atunci, la ProTV, că ideea potrivit căreia ar fi decis, la Malta, împreună cu George Bush, înlăturarea regimului din România, este un mit și că nu au existat astfel de discuții: „Nu este adevărat, nu a existat o astfel de discuție. Nu credeți în miturile și zvonurile care se aud”. Întrebat cum își explică evenimentele petrecute în 1989 în România, fostul lider sovietic le-a pus pe seama problemelor care apăruseră atunci între societate și putere.
- Mihail Gorbaciov: Iliescu nu a telefonat la Moscova pentru a cere interventia armatei sovietice, în timpul Revoluției
La rândul său, fostul președinte Ion Iliescu spunea, după întâlnirea cu Mihail Gorbaciov, că i-a sugerat acestuia să mai spargă din „prejudecățile și fabulațiile” potrivit cărora în decembrie 1989 „n-ar fi fost Revoluție” și că noul regim ar fi cerut „să vină rușii”.
În 3 august, Parchetul General a anunțat că a retrimis instanței dosarul Revoluției, în care sunt urmăriți penal pentru infracțiuni contra umanității fostul președinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și generalul Iosif Rus, fost șef al Aviației Militare.
CITEȘTE ȘI:
- Cine a fost Mihail Gorbaciov, liderul care l-a îndemnat public pe Putin să părăsească puterea / Cariera lui în 3 întrebări și răspunsuri
- Apreciat în străinătate, controversat în Rusia: Mihail Gorbaciov, ultimul lider supraviețuitor al epocii Războiului Rece
- Mihail Gorbaciov și moștenirea întunecată a dezastrului nuclear de la Cernobîl încă trezesc amintiri dureroase în Ucraina: „Nu îmi pare rău deloc că a murit”
- Ultimul interviu al lui Mihail Gorbaciov: „Americanilor li s-a urcat la cap”