Ion Iliescu, interviu pentru Tass: PSD a devenit un instrument pentru deţinerea puterii, trebuie să revină la ideologie
Partidul Social-Democrat a ajuns să funcţioneze doar ca „instrument” pentru deţinerea puterii, afirmă Ion Iliescu, fost preşedinte al României şi preşedinte de onoare al PSD, îndemnând formaţiunea politică să revină la ideologie pentru a-şi recâştiga electoratul. El a făcut aceste declarații într-un interviu acordat, după mai bine de doi ani de tăcere, agenției guvernamentale de presă din Rusia, TASS.
Reporter Tass: Sunteţi preşedinte de onoare al Partidului Social-Democrat. PSD este cel mai mare partid din România, reprezentând interesele celor mai mulţi români. În ultima perioadă, situaţia din interiorul PSD a lăsat mult de dorit. Cum vedeţi viitorul partidului?
„Nu este niciun secret că relaţiile mele cu partidul s-au răcit în ultimii ani. Motivul se referă la valori, la principii”. (…) „Cel mai rău lucru este că în prezent Partidul Social-Democrat nu funcţionează ideologic, ci doar ca instrument de putere”, a declarat Ion Iliescu, arătând că PSD a ajuns să adopte o ideologie orientată „spre centru”.
„Cred că situaţia va împinge PSD să revină la ideologie, să consolideze democraţia internă şi să recâştige electoratul, pe baza actualelor structuri sociale. România, la fel ca alte ţări din Europa de Est, nu îşi poate permite să renunţe la politicile de stânga”, a precizat Iliescu. (Sursa: Mediafax).
Interviul este disponibil pe site-ul agenției TASS doar în limba rusă, nefiind publicat și pe secțiunea de limbă engleză, și este doar în format scris, nu și video.
Ultima aparție publică a lui Ion Iliescu a fost în martie 2017, când s-a prezentat la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei.
Nikolai Morozov, jurnalistul care a realizat interviul, spune în deschiderea acestuia că fostul președinte, ajuns la 89 de ani, nu mai are ieșiri publice, a cerut urna mobilă la ultimele alegeri, nu mai acordă interviuri, dar „pentru corespondentul TASS, Iliescu a făcut o excepție”.