Ion Iliescu versus Traian Basescu: Batalia intre trecut si viitor (de Vladimir Tismaneanu)
Vladimir Tismaneanu: „«Cadrele decid totul», spunea Stalin, iar Ion Iliescu a urmat si urmeaza cu nestramutata credinta acest precept. De la Lenin cetire, aparatul este coloana vertebrala a unui partid revolutionar.”
Or, pentru Iliescu, „revolutia” (fireste cea de tip bolsevic, nu aceea anticomunista reala) a fost si ramane marea dragoste. Ion Iliescu este un nostalgic al comunismului. Nu-l misca, nu-l infioara bilantul cataclismic al acestui sistem. Iata ca acum Mihail Gorbaciov insusi, ultimul secretar general al partidului infiintat de Lenin cere expulzarea din Mausoleu a mumiei acestui monstru moral. Mai mult, Gorbaciov cere sa se termine si cu prezenta in zidul Kremlinului a ramasitelor unor Stalin, Brejnev si Andropov. Chiar daca unii din membrii anturajului tandemului Putin-Medvedev se vor opune (ei vin totusi din zona OGPU-NKVD-KGB-ului), important este faptul ca s-a ajuns la acest moment istoric cand insusi Gorbaciov cere sa institutie un monument pentru victimele totalitarismului rosu.
O conferinta internationala desfasurata zilele acestea la Praga sustine acelasi lucru: continuarea procesului de decomunizare si cinstirea memoriei victimelor celor doua totalitarisme (comunismul si fascismul) ca proiect general european. Fostul presedinte ceh Vaclav Havel, figura de varf a disidentei, filosof politic si moral, dramaturg de mare anvergura, isi ridica vocea in acest sens. La Bucuresti insa Iliescu continua sa agite apele impotriva decomunizarii si decontaminarii culturii politice de morbul bolsevic. Adica de morbul intrigii, delatiunii, sectarismului, cinismului si suspiciunii. Al spiritului conspirationist si al convingerii ca o propaganda metodic organizata poate misca muntii si transforma albul in negru ori viceversa.
Iliescu este propagandistul ce nu se poate debarasa de naravurile invatate inca la Moscova. De aici si jocurile pe care le urzeste continuu. Cand am facut cartea de dialoguri cu el, se afla la sfarsit de mandat. Parea ca intelesese ca timpurile se schimbasera, ca Romania, fiind parte a NATO, avea nevoie de oameni diferiti, nepatati de complicitati mizere si capitulari abjecte. Nu s-a retras insa din viata publica, desi avea de partea sa alibiul senectutii si sansa impunitatii ca fost sef de stat. A continuat sa bantuie, sa planuiasca, sa profere amenintari. L-a atacat pe Traian Basescu cu o indarjire ce tine de domeniul clinic.
Acum a izbutit sa-i aseze intr-o lumina ridicola pe Cristian Diaconescu si pe Mircea Geoana. A impins in fata propriul candidat, pe doctorul Sorin Oprescu, si, recurgand la o manevra bolsevica, l-a invatat pe acesta sa se declare „independent”. Ion Iliescu nu are amici, ci doar clienti. Pentru el, individul real este doar un robot ce poate fi programat, jucat pe degete, utilizat si, cand nu mai este util, aruncat la cosul de gunoi. Iliescu nu a aderat vreodata la ceea ce s-a chemat cautarea „socialismului cu chip uman”. El nu are nimic din formula unor Imre Nagy, Dubcek ori Gorbaciov. Nu a iubit si nu iubeste pluralismul. A tolerat democratizarea tarii, contre-coeur, fara entuziasm si cu abisale temeri.
Ceea ce-l scoate din minti pe Ion Iliescu la Traian Basescu, dar si la Emil Boc, Valeriu Stoica, Vasile Blaga, Theodor Stolojan, spre a-i numi doar pe cativa dintre cei mereu insultati de presedintele de onoare al PSD, este faptul ca ei practica un alt stil politic. Unul care include rostirea adevarului despre trecut. Un viitor cinstit nu se poate cladi cata vreme memoria este negata, paralizata, raschetata. Anestezia memoriei inseamna suspendarea libertatii.
As aminti aici faptul ca Traian Basescu a facut din ruptura cu comunismul o prioritate a actiunii sale politice. A devenit, cum scriam chiar zilele acestea, presedintele decomunizarii. Traian Basescu a condamnat dictatura comunista ca ilegitima si criminala. Dupa 18 decembrie 2006, Traian Basescu a continuat sa militeze pentru pentru punerea in practica a concluziilor si propunerilor asumate din Raportul Final. A mers la Memorialul de la Sighet, lucru de neimaginat in cazul lui Ion Iliescu. A infiintat Comisia Consultativa menita sa lucreze pentru realizarea propunerilor Raportului Final, a partipat la aniversarea revoltei anticomuniste de la Brasov unde si-a cerut iertare in numele statului roman pentru crimele dictaturii comuniste.
S-a intalnit cu eroul anticomunist Vasile Paraschiv. A organizat revenirea in tara a ramasitelor pamantene ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, tinand un discurs memorabil la ceremonia de la Ateneul Roman. A participat la festivitatea de la Insitutul Cultural Roma legate de lansarea memoriilor lui Constantin Ticu Dumitrescu si si-a exprimat admiratia neconditionata pentru anticomunistii veritabili. A vorbit cu modestie despre propriul itinerar biografic, aratand cum a ajuns sa imbratiseze valorile adevaratului liberalism anticomunist: prin cunoastere, respect si empatie pentru victime.
Orice am crede despre doctorul Oprescu, este cel putin nelinistitoare relatia de solidaritate cu un om legat prin mii de fire de ceea ce a fost dictatura comunista si prelungirile ei autoritar-populiste. Un om care a adus minerii si le-a multumit pentru actiunile lor barbare. Batalia pentru Bucuresti este una intre un trecut insangerat si insalubru si un viitor cu adevarat european, intemeiat pe memorie, demnitate si onoare.
INTERVIURILE HotNews.ro