Sari direct la conținut

Ion Mihai Pacepa, sceptic ca Daniel Daianu a parasit DIE in 1978

HotNews.ro

Fostul sef al spionajului romanesc, Ion Mihai Pacepa, a declarat, pentru Hotnews, ca varianta plecarii „la cerere” a ofiterului Daniel Daianu din Departamentul de Informatii Externe ridica semne de intrebare. Redam mai jos declaratia integrala a fostui adjunct al Departamentului de Informatii Externe intre 1972-1978, anul cand fostul ofiter Daniel Daianu ar fi iesit din DIE la cerere.

“Cu multi ani in urma, am fost placut impresionat ca a marturisit din proprie initiativa apartenenta la DIE. Atunci a fost o rara avis–restul subordonatilor mei au jurat, unii chiar in fata Parlamentului, ca nu au avut nici o legatura cu Securitatea. L-am felicitat atunci pe Dl. Daianu pentru curaj. Il felicit din nou acum pentru profunzimea unora din analizele sale economice.

Nu mai eram in Romania cand Dl. Daianu a incetat sa mai lucreze in sediul DIE, si nu am cum sa stiu daca a fost concediat sau transformat in ofiter acoperit. Ambele constituiau posibilitati reale. „Demisia” sa din DIE imi ridica insa semne de intrebare.

In anii cand eram la carma DIE, aceasta a avut o regula sacrosanta: DIE nu este o institutie in care se intra la cerere si din care se iese la cerere. In viziunea mea, DIE nu este departe de SIE care, potrivit insusi Presedintelui Basescu, continua sa aibe ofiteri deplin conspirati in administratia si partidele politice ale Romaniei.

Recent Putin a reiterat aceasta regula, demonstrand ca ea nu a fost alterata. Prezint reiterarea sa in engleza, asa cum am citit-o in ziarele americane: ” There are no ex-KGB officers.

A KGB officer leaves us only feet first.” Potrivit datelor revistei Novaya Gazeta (republicate in SUA de Center for the Future of Russia), peste 6.000 de membrii ai administratiei centrale si locale a Russiei de azi, identificati nominal, sunt ofiteri conspirati ai fostului KGB. Asta ilustreaza vivid reiterarea lui Putin.

Faptul ca SIE pastreaza si azi in secret identitatea fostilor ofiteri DIE si CIE atesta ca regula continua sa traiasca si in Romania. (…) Cand am parasit Romania, el era unul din cei 2708 subalterni pe care i-am avut in DIE, si nu am reusit sa-l cunosc cu adevarat. Acum il citesc din cand in cand, dar mi-e si mai greu sa stiu cu cine am deaface. Ma indoiesc ca prezinta un pericol national”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro