Ionuț Moșteanu spune că a fost informat în iunie despre suspiciuni de corupție privind-o pe șefa Spitalului Militar, vizată azi de percheziții DNA
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, spune, într-o postare pe Facebook, că știa de aceste suspiciuni de corupție de la Corpul de Control și a decis atunci să nu-i prelungească mandatul de director al Spitalului Militar din București. Acest mandat se încheie la finalul lunii octombrie.
- Contactat de HotNews pentru a explica de ce nu a decis să-i oprească din iunie contractul, Ionuț Moșteanu a spus că nu poate comenta mai mult decât a scris în mesajul de pe Facebook.
Florentina Ioniță, numită în ianuarie 2014 la conducerea Spitalului Militar, este vizată într-un dosar al DNA în care procurorii au efectuat joi 19 percheziții, inclusiv la spital. Faptele din dosar sunt de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu și uzurpare de calități oficiale. Vizate de percheziții sunt peste 17 persoane. Între ele se numără și Forentina Ioniță, directorul general al Spitalului Militar, și mai multe actuale și foste cadre militare, potrivit surselor HotNews.
Într-un mesaj postat pe Facebook, ministrul Apărării a afirmat că știa din iunie de existența unor suspiciuni de corupție și dosare la DNA și Parchetul Militar, motiv pentru care nu i-a mai prelungit mandatul.
Am luat această decizie după ce am fost informat de Corpul de Control despre existența unor suspiciuni de corupție și dosare la DNA și Parchetul Militar.
„Mandatul se încheie la finalul lunii (n.r. octombrie). Am luat această decizie după ce am fost informat de Corpul de Control despre existența unor suspiciuni de corupție și dosare la DNA și Parchetul Militar”, a scris Moșteanu.
Ioniță va fi trecută în rezervă
Ministrul a mai precizat că Florentina Ioniță îndeplinește din 2022 vârsta de pensionare, dar a beneficiat de prelungiri de mandat de la precedenții miniștri. „În aceste condiții, am semnat și înaintat și documentele pentru trecerea în rezervă”, a completat Moșteanu.
Potrivit ministrului, în perioada următoare, conducerea spitalului va fi preluată temporar de un ofițer, locțiitor al comandantului, desemnat de Direcția Medicală. Ulterior, va fi organizat concurs deschis pentru ocuparea funcției.
Dosarul DNA
DNA a transmis oficial că procurorii militari efectuează cercetări într-un dosar penal în care sunt vizate cadre medicale militare care sunt suspectate că au comis fapte de corupție în perioada 2020 – 2023.
„În cursul zilei de 16 octombrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 19 locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, dintre care una într-un birou aflat într-o instituție publică, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, precizează DNA într-un comunicat de presă.
