Ipoteza Augustin-Tudorel și demonstrația Valer

„Binele nu e o pasăre ce zboară în văzduh; binele pentru o anumită cauză poate însemna contrariul, adică răul, pentru altă cauză. La fel e și cu justiția. Da, și justiția trebuie cercetată, înainte de a ne pronunța în privința ei, e nevoie să aflăm în spatele cui, sau în spatele căror oameni trebuie să stea, pentru a se numi justiție.”

Socrate

Augustin Lazăr, fost procuror general al României; mai, 2019:

„Începând de prin 2013, ce s-a întâmplat? S-a făcut după model european un grup de reflecțiune, acest fapt m-a impresionat când am aflat, și de planificare cum să se reajusteze acest sistem judiciar și legislația să fie mai permisivă, după mentalitatea noastră. S-a început cu conflictul de interese, imunități etc. Asta este o foarte bună temă pentru o investigație jurnalistică. Eu vă spun doar că anumiți juriști au fost invitați să ia parte la un grup de reflecțiune în care să fie ajustate în primul rând textele de la conflictul de interese și abuzul în serviciu. S-a început cu asta pentru că aici autoritatea judiciară dăduse dovadă de o performanță formidabilă și aveam zeci de parlamentari condamnați pentru conflict de interese și de ordinul sutelor dintre demnitarii statului român, înalți funcționari, miniștri, consilieri județeni etc. Ei bine, aici a fost momentul critic, când un foarte mare număr de funcționari publici au primit condamnări și-au exercitat influența politică pentru ca aceste texte ale conflictului de interese și abuzului în serviciu, de care ei erau vizați în administrarea banului public – că totul pleca de la drenarea banului public de la buget către firmele lor private -, să fie modificate. Și atunci s-a creat un grup de reflecțiune pentru reajustarea legislației.”[1]

Tudorel Toader, fost ministru al justiției; mai-iunie 2019:

(i) Postare pe Facebook:

„Confirm spusele doamnei premier! Pe masa Guvernului nu a ajuns nici un proiect de OUG referitor la amnistie și grațiere. MJ nu a elaborat nici un proiect de OUG referitor la amnistie și grațiere. Am refuzat să îmi însușesc vreunul dintre proiectele de OUG, referitoare la amnistie și grațiere, proiecte elaborate în alte .”[2];

(ii) Interviu cu Ion Cristoiu:

„Ălea două decizii ale CCR vizând Codurile Penale, Codul de Procedură Penală, care au declarat multe soluții neconstituționale în controlul aprior, deci înainte de a intra legea în vigoare, deci niciuna din soluțiile acelea nu au plecat de la ministerul Justiției. Au plecat din alte centre din astea sau din comisia specială, chiar din Parlament.”[3]

IPOTEZA

În 2010 DNA îl trimite în judecată pe Cătălin Voicu, general SPP și fost parlamentar, care în aprilie 2013 este condamnat definitiv la o pedeapsă cu executare de șapte ani. Despre Voicu, presa vremii scria: „Cariera politică și militară a lui Cătălin Voicu este strâns legată de patru persoane cu influență foarte mare în statul român: fostul președinte al României, Ion Iliescu, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, primarul sectorului 5, Marian Vanghelie și generalul (r) SPP Dumitru Iliescu. Ultimul l-a promovat în structurile SPP și i-a asigurat un loc în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Ion Iliescu l-a avansat la gradul de general, l-a decorat de mai multe ori și l-a angajat consilier la Administrația Prezidențială. Cât timp PDSR a fost în opoziție, Dumitru Iliescu și Cătălin Voicu au fost parteneri și au înființat o firmă de protecție și pază, un adevărat serviciu privat de informații. În 2000, la al doilea mandat al lui Ion Iliescu, Voicu a revenit consilier prezidențial la Cotroceni și a fost reconectat la pârghiile puterii.”[4]

În iulie 2011, la eliberarea din arestul preventiv a lui Voicu, echipei menționate anterior i s-a alăturat un al personaj politic, Șerban Nicolae[5], motiv pentru care ulterior atât presa cât și oponenții politici l-au etichetat drept „șoferul lui Voicu”. Șerban Nicolae, alături de Florin Iordache, în comisia parlamentară specială constituită la cererea fostului lider PSD, Liviu Dragnea[6], avea să joace un rol extrem de important în tentativa de schimbare a legilor justiției.

Dacă analizăm încă o dată personajele, am putea enumera, dat fiind faptul că încă ne mai sunt proaspete în memorie evenimentele declanșate odată cu conferința de presă în care Florin Iordache a anunțat, în 31 ianuarie 2017, aprobarea celebrei OUG 13, o echipă care-i cuprinde, alături de Șerban Nicolae și Florin Iordache, pe Eugen Nicolicea și Robert Cazanciuc, cu toții fideli ai liniei anti-europene promovată de Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu.

Această echipă, evident, are în spate și alte personaje deja condamnate penal de tipul Viorel Hrebenciuc și Cătălin Voicu sau prolificul „comentator politic” Dumitru Iliescu[7], pentru a înțelege cam cum arată un „centru de reflecție” spre care arăta cu degetul Tudorel Toader sau a cărui existență o semnala Augustin Lazăr.

Pentru a fixa ipoteza, ar trebui să continuăm raționamentul adăugând și alte premise care să-i confere substanță. Ce alt rost ar avea un astfel de centru de reflecție, pentru că e clar că nu poate avea o utilitate pur teoretică? Pentru a înțelege aceste lucruri, ar trebui să ne reîntoarcem la mandatul guvernului Adrian Năstase, cel care și-a autoasumat „succesul negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană”, pe vremea când liderii PSD erau pro-europeni.

La acel moment, de exemplu, guvernul Năstase a depus toate eforturile administrative posibile pentru ca referendumul din septembrie 2003, de aprobare a modificărilor constituționale care să permită aderarea României la Uniunea Europeană, să fie aprobat cu o largă majoritate. În treacăt fie spus, Valer Dorneanu, actualul președinte al Curții Constituționale a României, era pe atunci președintele Camerei Deputaților și și-a pus iscălitura pe legea nr.429 din 23 octombrie 2003, prin care erau ratificate modificările constituționale aprobate prin referendum.

De ce oameni ca Adrian Năstase, Adrian Severin, Ioan Mircea Pașcu, Dumitru Iliescu, Dan Nica și alții erau atunci pro-europeni sau „euro-optimiști”, iar acum joacă cartea național-conservatoare, s-a mai analizat, cu argumente pertinente, în spațiul public. O întreagă „emanație de cadre” din planurile secund și terțiar ale fostului partid comunist[8] deținea controlul puterii și al economiei românești la începutul secolului XXI și spera să prospere încă și mai mult din infuzia de fonduri ce trebuiau să fie generos (și „pe încredere”) alocate de Bruxelles.

De altfel Adrian Severin, Dan Nica sau Ioan Mircea Pașcu nu au fost într-atât de naționaliști încât să refuze mandate de europarlamentari și stipendiile aferente, iar Adrian Severin, încă și mai mult, nu a avut nicio ezitare să „exporte” obiceiurile dâmbovițene, motiv pentru care s-a pomenit cu o condamnare penală care l-a revoltat și re-„îndreptat” pe calea mândriei naționale și anti-europene.

De aici, din această zonă ideologică, care își face simțită transpartinic influența nefastă (deci și în PNL, UDMR sau chiar AUR[9]), a pornit ideea constituirii „centrelor de reflecție”, care ar fi rămas, cum se spune, „low profile”, departe de ochii opiniei publice, dacă Liviu Dragnea, forțat de perspectiva unei condamnări penale, nu ar fi cerut soluții urgente de modificare a legilor justiției, astfel încât să i se asigure impunitatea.

Un alt curent, căruia îi aparține cu siguranță Valer Dorneanu, ar prefera să nu se vorbească despre aceste „centre de reflecție”, tocmai pentru că „munca” lor este cu atât mai eficientă cu cât rămâne mai discretă. Și, dacă aruncăm o privire pe lista judecătorilor CCR[10], putem înțelege foarte bine „de ce”, iar dacă citim deciziile Curții, înțelegem și mai bine „cum”.

DEMONSTRAȚIA

Actualul guvern PNL – USR+PLUS – UDMR se declară pro-european, ceea ce ar putea fi valid, dacă facem comparația cu opoziția PSD – AUR, doar că, în sine, se susține cu mare dificultate respectiva afirmație. Politicienii UDMR, ca să le facem onoarea de a-i discuta primii, sunt mult prea dependenți, în contextul actual, de euro-scepticul FIDESZ al lui Viktor Orban; PNL are o aripă național-conservatoare strict identică cu substanța constitutivă a PSD și AUR, iar USR+PLUS are un discurs european, dar încă neacoperit de o ideologie consistentă care să arate că înțeleg ce înseamnă a fi astăzi și, mai ales, mâine european.

Prin urmare, este contextul perfect în care „nașii” centrelor de reflecție pot zburda în voie; pentru început, până la câștigarea viitoarelor alegeri, scopul fiind acela de a-și menține controlul asupra justiției, televiziunii publice și avocatului poporului – instituții redutabile în lupta cu majoritatea. Instituția prin care pot face cel mai bine acest lucru, plină de „emanați” cu suprafață aproape identică cu aceea (încă necunoscută cu certitudine) a centrelor de reflecție, este Curtea Constituțională a României.

Iar Curtea Constituțională a României a ieșit, iată, la atac, protejând Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) din structura Parchetului General[11], conducerea Televiziunii Române[12] și, cel mai probabil, va urma să protejeze mandatul Renatei Weber la Avocatul Poporului. Majoritatea observatorilor s-au îndreptat critic, pe bună dreptate, asupra deciziei din 8 iunie a CCR, prin care era desființată o decizie de Curte de Apel, care se întemeia la rândul său pe o decizie a CJUE, privind SIIJ.

Discuția aici poate fi tehnică, sau politică. Juriștii se simt în mod întemeiat frustrați de atitudinea fățiș anti-europeană afirmată de majoritatea (5 din 7) a judecătorilor CCR[13], iar comentatorii din spațiul public observă corect că astfel Curtea face încă un pas mai departe în afirmarea doctrinei naționalist-conservatoare, după cei mulți străbătuți anterior de micul comando politic strâns în jurul lui Liviu Dragnea.

Dar ce este nou aici? Nimic. Valer Dorneanu & Co. fac pur și simplu demonstrația că centrele de reflecție există, că activitatea lor este îndreptată clar împotriva intereselor majore ale României, că prind tot mai mult curaj și devin tot mai eficiente. Munca lor rămâne discretă, dar instrumentele de acțiune se diversifică (vezi constituirea AUR și intrarea sa în Parlament) și vor prinde în curând un contur ideologic tot mai clar.Citeste intreg artiolul si comenteaza pe Contributors.ro