Skip to content

„La finalul celei de-a șaptea zile”. Planul prezentat de Iran prin intermediari Washingtonului, pentru strâmtoarea Ormuz

Iranul a prezentat Statelor Unite o propunere pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz în termen de șapte zile, a anunțat vineri șeful diplomației de la Teheran, adăugând că „decizia aparține acum” Washingtonului.

„Termenul de șapte zile va începe imediat ce Statele Unite vor accepta acest plan”, a precizat ministrul de Externe, Abbas Araghchi, în marja sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU de la New York, potrivit AFP.

Redeschiderea acestei strâmtori strategice pentru comerțul mondial de petrol și gaz natural lichefiat se află în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, pe care SUA și Israelul l-au declanșat la sfârșitul lunii februarie prin efectuarea de lovituri aeriene asupra Iranului.

„Am prezentat SUA, prin intermediari, un plan ce prevede că, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, strâmtoarea Ormuz va fi deschisă de la finalul celei de-a șaptea zile și negocierile vor fi reluate”, a declarat Araghchi.

„Măsurile pe care Statele Unite trebuie să le ia nu sunt noi. Ele figurează deja în totalitate în protocolul de acord”, a continuat șeful diplomației iraniene, referindu-se la înțelegerea semnată în iunie cu Washingtonul, care a făcut obiectul unor interpretări divergente din partea celor două părți, alimentând reluarea ostilităților în strâmtoare după un armistițiu.

Printre condițiile stabilite în iunie de Teheran se numărau deblocarea și plata activelor iraniene înghețate, precum și eliminarea sancțiunilor economice.

Iranul face obiectul, de zeci de ani, al sancțiunilor americane care îi afectează economia și tranzacțiile internaționale. În plus, Teheranul a văzut cum activele sale din străinătate au fost înghețate în urma Revoluției Islamice din 1979.

În absența unor cifre oficiale, presa locală estimase în primăvară că aceste active se ridică la o valoare cuprinsă între 100 și 123 de miliarde de dolari.

Presa de stat iranienă a relatat vineri că, printe condițiile Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz transmise SUA de către Abbas Araghchi se mai află ridicarea imediată a blocadei navale impuse de armata americană asupra porturilor iraniene, precum și încheierea războiului pe toate fronturile.

Abbas Araghchi a precizat că aşteaptă un răspuns de la SUA şi a dat asigurări că Beijingul susţine această propunere.

Teheranul cere, în prezent, navelor care vor să traverseze strâmtoarea Ormuz să obţină o autorizaţie iraniană şi invocă probleme de securitate şi suveranitate. Navele care nu se supun sunt atacate cu regularitate, iar armata americană efectuează bombardamente sporadice asupra coastei iraniene.