Sari direct la conținut

Iranul consideră „teroriste” armatele europene, după măsurile UE împotriva Gardienilor Revoluţiei

HotNews.ro
Iranul consideră „teroriste” armatele europene, după măsurile UE împotriva Gardienilor Revoluţiei
Mohammad Baqer Qalibaf. Credit line: Shadati / Xinhua News / Profimedia

Iranul consideră „grupări teroriste” armatele țărilor UE care au inclus Garda Revoluționară Islamică pe lista organizațiilor teroriste a blocului comunitar, a declarat duminică președintele Parlamentului iranian, Mohammad Baqer Qalibaf, citat de Reuters.

UE a marcat joi o schimbare simbolică în abordarea sa față de conducerea Iranului, desemnând Garda Revoluționară drept organizație teroristă, în urma a celei mai sângeroase represiuni a protestelor din Republica Islamică de la înființarea sa în 1979.

„Încercând să lovească Garda Revoluționară (…) europenii s-au împușcat de fapt în picior și au luat încă o dată o decizie împotriva intereselor poporului lor, ascultând orbește de americani”, le-a spus Mohammad Baqer Qalibaf colegilor săi parlamentari. Toți purtau uniforme ale Gărzii Revoluționare în semn de sprijin pentru forța de elită.

„Conform articolului 7 din legea privind contramăsurile împotriva desemnării Gărzii Revoluționare ca organizație teroristă, armatele țărilor europene sunt considerate grupări teroriste”, a anunțat acesta.

Qalibaf a adăugat că comisia parlamentară pentru securitate națională va delibera asupra expulzării atașaților militari ai țărilor UE și va urmări problema împreună cu ministerul de externe.

Înființată după Revoluția Islamică din Iran din 1979 pentru a proteja sistemul clerical șiit aflat la putere, Garda Revoluționară are o mare influență în țară, controlând o mare parte a economiei și a forțelor armate.

INTERVIURILE HotNews.ro