Sari direct la conținut

Iris Spiridon monteaza Psycho la Teatrul Apollo111

HotNews.ro
Spectacolul Psycho, Foto: Teatrul Apollo111
Spectacolul Psycho, Foto: Teatrul Apollo111

Teatrul Apollo111 anunță a treia producție proprie: Psycho, în regia lui Iris Spiridon. După romanul lui Robert Bloch, povestea făcută celebră de ecranizarea lui Alfred Hitchcock va fi pusă în scenă în premieră pentru țara noastră. Premiera spectacolului va avea loc sambata 8 aprilie, de la ora 20:00.

Personajele iconice din motelul Bates – Norman, mama lui sau Mary Crane – vor fi interpretate de Istvan Teglas, Vlad Bîrzanu și Ioana Mărcoiu, într-un spectacol plin de mister, care își propune să le ofere spectatorilor o altă cheie de interpretare decât cea din film. Scenografia semnată de Bianca și Sabina Veșteman îi va transforma pe cei care vor lua loc pe fotoliile din Palatul Universul în niște voyeuri care trag cu ochiul direct în viețile celor de pe scenă.

La motelul Bates există mereu camere libere și o atmosferă intimă. Atunci când Mary Crane caută un refugiu, îl găsește aici. Norman Bates, proprietarul sensibil și un pic prea atașat de mama lui, e dispus să o asculte. Camerele din motel sunt mici și curate, iar Fecioara Maria ocrotește clienții de pe pereți. Într-una dintre ele, Mary Crane o întâlnește pe doamna Bates, mama lui Norman. Sau poate pe altcineva. Nu va afla niciodată. PSYCHO este un spectacol despre teama de a recunoaște ce am fi in stare să facem pentru ceea ce iubim. O poveste polițistă despre o iubire secretă cu final neașteptat. Un tribut adus lui Alfred Hitchcock și unui personaj unic în literatura și filmul american.

„Este povestea lui Norman Bates așa cum n-a mai fost spusă niciodată. Dar poți ajunge cu adevărat să pătrunzi în mintea cuiva? Este o poveste care te forțează să te examinezi pe tine însuți în raport cu o situație stranie în care joci un rol de voyeur. Frica pe care PSYCHO o provoacă în noi nu vine din brutalitatea crimelor, ci din identificarea subconștientă cu personajele”, spune despre spectacol Iris Spiridon.

Din distribuție fac parte actori tineri, dar deja consacrați pe scenele din București și din țară pentru talentul și versatilitatea lor: Istvan Teglas interpretează inconfundabil rolul lui Norman Bates, alături de colegii săi Vlad Bîrzanu, Ioana Mărcoiu, Andrei Radu și Ghighi Eftimie. Adaptarea muzicală și reorchestrarea sunt semnate de Petru Damșa.

Iris Spiridon este una dintre cele mai curajoase tinere regizoare din teatrul românesc de astăzi. A montat spectacole pe cele mai importante scene independente din București, dar și la Teatrul Național.

Biletele pentru spectacol pot fi cumpărate online, pe www.Apollo111.ro. Spectacolul se va juca pe o perioadă limitată pe scena teatrului Apollo111, care funcționează în sistem off-Broadway.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro