Sari direct la conținut

Irlanda interzice o rasă canină foarte agresivă. „Viața unui câine nu este mai valoroasă decât cea a unei ființa umane”

HotNews.ro
Irlanda interzice o rasă canină foarte agresivă. „Viața unui câine nu este mai valoroasă decât cea a unei ființa umane”
Câine din rasa American Bully Foto: Vladimira / Alamy / Alamy / Profimedia

Guvernul irlandez a anunţat vineri interzicerea câinilor din rasa American Bully XL după o serie de atacuri, dintre care unul mortal, la începutul lunii iunie, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Irlanda calcă astfel pe urmele Regatului Unit, unde aceşti câini cu fălci puternice au fost interzişi în octombrie 2023, după mai multe atacuri care au şocat ţara.

În Irlanda au fost înregistrate mai multe incidente, inclusiv unul în iunie, când o femeie de 23 de ani a fost ucisă de câinii săi.

Câinii din rasa American Bully XL, care pot ajunge la peste 60 de kilograme şi sunt o încrucişare între mai multe tipuri din specia Molos, au câştigat în popularitate în timpul pandemiei de COVID-19.

Însă, conform noilor reglementări din Irlanda, „din octombrie, nimeni nu va mai putea deţine aceşti câini periculoşi”, a explicat ministrul Dezvoltării Rurale, Heather Humphreys, într-un comunicat.

Astfel, „vor deveni ilegale creşterea, vânzarea, importul, re-plasarea, schimbul, oferirea sau abandonarea câinilor de tip XL Bully”, a adăugat ea. Siguranţa publică este „prioritatea mea”, a spus ministrul.

Un sistem de certificare va fi introdus pentru proprietarii actuali de câini American Bully XL. Între 1 octombrie şi 1 februarie 2025, toţi proprietarii vor trebui să solicite un astfel de certificat. Câinele oricărui proprietar care nu respectă noile reglementări va fi confiscat şi eutanasiat, a avertizat Guvernul.

„Dacă nu acţionăm acum, numărul acestor câini din ţară va creşte şi mă tem că aceste atacuri vor deveni mai frecvente”, a spus Heather Humphreys.

„Ştiu că mulţi oameni nu vor fi de acord cu această decizie”, a recunoscut ea. „Şi eu sunt proprietara unui câine şi ştiu că oamenii îşi iubesc câinii. Cu toate acestea, trebuie să ne amintim că viaţa unui câine nu este mai valoroasă decât cea a unei fiinţe umane”, a declarat ministrul.

INTERVIURILE HotNews.ro