Israel-Hamas: Lovituri israeliene intense asupra Fâşiei Gaza; discuţii pentru „ultima şansă” la Cairo
Armata israeliană şi-a intensificat atacurile aeriene miercuri în Fâşia Gaza, unde a preluat deja controlul asupra trecerii de frontieră strategice cu Egiptul, ţara gazdă a discuţiilor „ultimei şanse” în vederea unui acord de armistiţiu asociat cu eliberarea ostaticilor, transmite AFP.
Miercuri devreme, martorii au raportat lovituri în diferite zone ale teritoriului palestinian, în special în oraşul Gaza (nord), unde spitalul al-Ahli a anunţat moartea a şapte membri ai aceleiaşi familii, al-Louh, într-un bombardament aerian.
Armata israeliană a desfăşurat marţi tancuri la Rafah, a preluat controlul punctului de trecere a frontierei cu Egiptul şi a închis cele două puncte principale de acces pentru ajutorul umanitar (Rafah şi Kerem Shalom), măsură considerată „inacceptabilă” de Statele Unite.
Aceste evoluţii au loc în timp ce mediatorii egipteni, qatarezi şi americani poartă discuţii la Cairo în vederea unei încetări a focului după şapte luni de război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas.
„Toate părţile sunt de acord să se întoarcă la masa negocierilor” pentru un armistiţiu, a declarat marţi publicaţia egipteană Al-Qahera News. Israel şi Hamas „ar trebui să poată umple golurile rămase” pentru a încheia un acord de încetare a focului aflat în prezent în discuţie, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, spunând că speră la un acord „foarte curând”.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că a instruit delegaţia israeliană de la Cairo să „continue să fie fermă cu privire la condiţiile necesare pentru eliberarea” ostaticilor şi „esenţiale” pentru securitatea Israelului.
Potrivit numărului doi al filialei politice a Hamas din Fâşia Gaza, Khalil al-Hayya, propunerea acceptată de mişcarea sa include trei faze, fiecare cu durata de 42 de zile, şi presupune o retragere a Israelului din teritoriu, întoarcerea persoanelor strămutate şi un schimb de ostatici între cei deţinuţi în Gaza şi prizonieri palestinieni cu scopul unei „încetări permanente a focului”.
Israelul s-a opus până acum unei încetări permanente a focului până când Hamas, aflat la putere în Fâşia Gaza din 2007, nu va fi „învins”.
Armata israeliană desfăşoară o operaţiune de „contraterorism” în „zone specifice” din estul oraşului Rafah, după un apel de evacuare a zeci de mii de familii din acelaşi sector al oraşului care găzduieşte 1,4 milioane de palestinieni, potrivit ONU. Această evacuare a fost anunţată în aşteptarea unei ofensive terestre promise de premierul Benjamin Netanyahu pentru eliminarea ultimelor batalioane ale Hamas, dar şi pentru „a exercita presiuni militare” asupra mişcării islamiste în vederea obţinerii unui posibil acord care să răspundă „cererilor israeliene”.
Ministrul Apărării, Yoav Gallant, a avertizat, de asemenea, marţi, că armata este gata să îşi „intensifice” operaţiunile „în întreaga Fâşie” Gaza dacă nu se vor realiza progrese în ceea ce priveşte eliberarea ostaticilor. (Agerpres)