Israelul a aprobat un plan major de colonizare care secționează Cisiordania / „Statul palestinian este șters de pe hartă”, anunță ministrul israelian de Finanțe
Zona E1, în care se vor dezvolta coloniile, aflată la est de Ierusalim, este importantă deoarece este una dintre ultimele legături geografice între marile orașe din Cisiordania, Ramallah, în nord, și Betleem, în sud, scrie Associated Press.
Israelul a aprobat miercuri definitiv un proiect controversat de colonizare în Cisiordania ocupată, care ar diviza efectiv teritoriul în două și care, potrivit palestinienilor și grupurilor pentru drepturile omului, ar putea distruge speranțele pentru un viitor stat palestinian.
Dezvoltarea colonizării în E1, o zonă deschisă aflată la est de Ierusalim, a fost luată în considerare de mai bine de două decenii, dar a fost suspendată, din cauza presiunilor exercitate de SUA în timpul administrațiilor anterioare.
Comunitatea internațională consideră că construcția de colonii israeliene în Cisiordania este ilegală și reprezintă un obstacol în calea păcii.

În acest context, ministrul de finanțe Bezalel Smotrich, fost lider al coloniștilor, a prezentat aprobarea ca o mustrare adresată țărilor occidentale care și-au anunțat în ultimele săptămâni planurile de a recunoaște un stat palestinian.
„Statul palestinian este șters de pe hartă nu cu sloganuri, ci cu acțiuni”, a declarat el miercuri. „Fiecare colonie, fiecare cartier, fiecare unitate de locuit este un alt cui în sicriul acestei idei periculoase”, a spus el.
O creștere a atacurilor coloniștilor
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu respinge ideea unui stat palestinian alături de Israel și a promis să mențină controlul nelimitat asupra Cisiordaniei ocupate, asupra Ierusalimului de Est anexat și asupra Fâșiei Gaza devastate de război – teritorii pe care Israelul le-a cucerit în războiul din 1967 și pe care palestinienii le doresc pentru statul lor.
Extinderea coloniilor israeliene face parte dintr-o realitate din ce în ce mai complicată pentru palestinieni în Cisiordania ocupată, în timp ce atenția lumii se concentrează asupra războiului din Gaza.
Localnicii și activiștii, inclusiv cei israelieni, au raportat o creștere semnificativă a atacurilor coloniștilor asupra palestinienilor, evacuări din orașele palestiniene, operațiuni militare israeliene și puncte de control care restricționează libertatea de mișcare, precum și mai multe atacuri palestiniene asupra israelienilor.
Importanța locației
Peste 700.000 de coloniști israelieni trăiesc acum în Cisiordania și în estul Ierusalimului.
Locația E1 este importantă deoarece este una dintre ultimele legături geografice între marile orașe din Cisiordania, Ramallah, în nord, și Betleem, în sud.
Cele două orașe sunt la 22 de kilometri distanță, dar palestinienii care călătoresc între ele trebuie să facă un ocol mare și să treacă prin mai multe puncte de control israeliene, petrecând ore întregi în călătorie. Speranța era că, într-un eventual stat palestinian, regiunea ar servi ca legătură directă între orașe.
„Așezarea din E1 nu are alt scop decât acela de a sabota o soluție politică”, a declarat Peace Now, o organizație care monitorizează extinderea coloniilor în Cisiordania.
„În timp ce consensul dintre prietenii noștri din întreaga lume este acela de a lupta pentru pace și pentru o soluție cu două state, un guvern care a pierdut demult încrederea poporului subminează interesul național, iar noi toți plătim prețul”, a precizat organizația.
Ce prevede proiectul
Dacă procesul se va derula rapid, lucrările de infrastructură în E1 ar putea începe în următoarele câteva luni, iar construcția locuințelor ar putea începe în aproximativ un an.
Planul include aproximativ 3.500 de apartamente care ar fi adiacente coloniei existente Maale Adumim.
Smotrich a salutat, de asemenea, aprobarea, în cadrul aceleiași reuniuni, a 350 de locuințe pentru așezarea Ashael, lângă Hebron.
Guvernul israelian este dominat de politicieni religioși și ultranaționaliști, precum Smotrich, care au legături strânse cu mișcarea de colonizare.
Ministrului de finanțe i s-a acordat autoritate la nivel de cabinet în ceea ce privește politicile de colonizare și a promis că va dubla populația de coloniști din Cisiordania.
