Sari direct la conținut

Israelul a vaccinat deja peste 10% din populația sa

HotNews.ro
Coada la vaccinare in Israel, Foto: JACK GUEZ / AFP / Profimedia
Coada la vaccinare in Israel, Foto: JACK GUEZ / AFP / Profimedia

Numărul persoanelor vaccinate împotriva virusului COVID-19 în Israel a ajuns la peste 950.000, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii israelian, citat de agenţia Xinhua și Agerpres.

Astfel, Israelul a vaccinat peste 10,2% din populaţia sa de aproximativ 9,3 milioane de locuitori în mai puţin de două săptămâni după ce a început campania de vaccinare pe 20 decembrie 2020.

Numărul vaccinărilor administrate joi a atins un maxim zilnic de 153.400, după ce a fost de asemenea peste 150.000 marţi şi miercuri, a informat ministerul într-un comunicat.

Numărul cazurilor de coronavirus în Israel a ajuns vineri la 423.262, cu 3.319 noi cazuri de joi seară.

Bilanţul morţilor din cauza virusului în Israel a crescut la 3.325 cu şapte noi decese, în timp ce numărul pacienţilor aflaţi în stare gravă a ajuns de la 661 la 679, din 1.089 pacienţi spitalizaţi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro