Israelul continuă atacurile intense în Gaza: cel puțin 17 morți în timpul nopții. Hamas este dispusă să continue negocierile
Cel puțin 17 palestinieni au fost uciși și 50 răniți în atacurile israeliene asupra Gaza City în primele ore ale dimineții de duminică, au anunțat oficiali din domeniile sănătății și al serviciilor de urgență civilă, transmite Reuters.
Au avut loc cel puțin patru lovituri aeriene distincte asupra a patru case în diferite zone ale orașului. Locuitorii susțin că armata israeliană a intensificat bombardamentele aeriene și de artilerie.
În pofida escaladării violențelor din ultimele 48 de ore, grupul Hamas anunță că nu s-a retras de la negocierile privind un armistițiu în Gaza.
Izzat El-Reshiq, membru al biroului politic al Hamas, l-a acuzat totodată pe premierul Benjamin Netanyahu că încearcă să zădărnicească eforturile mediatorilor arabi și ai Statelor Unite de a se ajunge la un acord de încetare a focului.
Două surse egiptene de la negocierile din Doha și Cairo au declarat, sâmbătă, că negocierile au fost întrerupte sâmbătă după trei zile de discuții intense.
Radioul armatei israeliene a afirmat sâmbătă că șeful militar al Hamas, Mohamed Deif, a fost vizat într-un atac asupra Khan Younis din Gaza, atac care, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, a ucis zeci de palestinieni, transmite Reuters.
Ministerul Sănătății din Gaza a afirmat că cel puțin 71 de palestinieni au fost uciși în atacul israelian din Khan Younis, adăugând că alți 289 au fost răniți. De cealaltă parte, armata israeliană a spus că Deif se afla într-o zonă Hamas împrejmuită cu garduri și cei mai mulți dintre cei prezenți acolo erau militanți ai organizației.
Un înalt oficial Hamas a refuzat să spună dacă Deif a fost prezent unde a avut loc atacul sau nu.
„Acuzațiile israeliene sunt absurde și urmăresc să justifice oribilul masacru. Toți martirii sunt civili și ceea ce s-a întâmplat a fost o escaladare gravă a războiului de genocid, susținută de sprijinul american și de tăcerea din întreaga lume”, a declarat Abu Zuhri pentru Reuters.