Sari direct la conținut

Israelul renunță la acuzațiile penale împotriva magnatului Beny Steinmetz

HotNews.ro
Beny Steinmetz, Foto: Captura YouTube
Beny Steinmetz, Foto: Captura YouTube

Autoritățile israeliene au renunțat la toate acuzațiile penale, după ce au ajuns la un acord financiar, împotriva miliardarului franco-israelian Beny Steinmetz, suspectat de ani de zile de spălare de bani, potrivit unor documente judiciare consultate vineri de AFP.

Co-fondator al Beny Steinmetz Group Resources (BSGR), un grup internațional de companii miniere, omul de afaceri fusese arestat în august 2017, apoi eliberat pentru continuarea procedurilor, pentru presupusă spălare de bani.

„În conformitate cu acordul dintre părți, o sumă totală de 17 milioane de shekeli (aproximativ, 4,7 milioane de euro) depusă în fondul de confiscare de către Steinmetz (…) va fi confiscată în conformitate cu legea privind spălarea de bani”, a precizat Parchetul israelian, menționând că acordul a fost semnat joi.

„Acordul semnat cu autoritățile fiscale pune capăt disputei” cu Steinmetz, care a fost mult timp inclus de revista Forbes printre cele mai bogate persoane fizice din Israel, a precizat tribunalul israelian.

„Decizia Procuraturii Statului Israelian din Tel Aviv dovedește încă o dată că acuzațiile aduse lui Beny Steinmetz sunt nefondate. De mai bine de 10 ani se află în centrul unei campanii internaționale împotriva reputației și integrității sale. Această zi marchează exonerarea lui Beny Steinmetz în Israel”, au comentat avocații lui Steinmetz, Nati Simchony și Ronen Rosenblum, într-un comunicat trimis la AFP.

Condamnat în Eleveția și România

În timp ce autoritățile israeliene au renunțat la acuzațiile împotriva lui Steinmetz, acesta așteaptă încă o decizie privind apelul său împotriva unei condamnări pentru corupție la Geneva.

Magnatul a fost condamnat în 2021 la cinci ani de închisoare și la plata a 50 de milioane de franci elvețieni (52 de milioane de euro) pentru „coruperea unor funcționari publici” din Guineea într-un caz de concesiune minieră.

Beny Steinmetz este acuzat că a pus la punct un aranjament financiar prin intermediul unor societăți de fațadă pentru a plăti, între 2006 și 2012, inclusiv prin conturi elvețiene, aproximativ 10 milioane de dolari sub formă de mită celei de-a patra soții a fostului președinte din Guineea Lansana Conté (care a murit în 2008), Mamadie Touré, pentru ca BSGR să obțină drepturi de exploatare minieră în această țară.

În decembrie 2020, magnatul israelien Benyamin Steinmetz (65 de ani) a fost condamnat definitiv în lipsă de către instanța supremă la 5 ani de închisoare cu executareîn dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa și a Pădurii Snagov. El a fost dat atunci în urmărire internațională de către Poliția Română. Paguba făcută statului român ar fi de 135 de milioane de euro.

ARHIVĂ COMENTARII
nick24 • 2021-03-07 17:11:50
Austria vrea sputnik! Regreta retragerea rușilor din 1955...
14 8
Parzivall • 2021-03-07 18:17:33
Hahahahaha. Ia sa vedem, peste tot in lume persoane au murit imediat dupa vaccin. Austriecii au si suspendat vaccinarea, dar nu exista nici o relatie cauzala....asta e p fractura de logica pe care nici in Korea De Nord nu creca o intalnesti!!!
6 12
tcvl • 2021-03-07 20:39:21
voturi negative. Asta vei primi dacă-ți exprimi părerea. După decesul unei persoane la noi în țară pe 1 martie , când am zis că la noi se dă repede pe uitare (eu știam de cazul respectiv și am spus două zile la rând de el , a apărut în final știrea), am primit voturi negative - că nu știu ce statistici să urmărim, să așteptăm rezultatele autopsiei, rezultatele cercetărilor savanților noștri, comparații halucinante, etc. Eu am spus doar că la noi nu se face nici un fel de cercetare așteptăm să vedem ce zic alții
3 9
Parzivall • 2021-03-07 22:07:09
Au mutit, pt ca stiu si ei si stapanii lor ca ceva e fishy rau de tot. Tac ca porcii in popushoi!
3 4
lucistanescu • 2021-03-07 23:28:41
Atat am de zis: https://ro.wikipedia.org/wiki/Post_hoc_ergo_propter_hoc
3 1
unins • 2021-03-08 16:50:28
concluzia nu este dedusa doar pe baza ordinii secvențiale a evenimentelor... Deci tu faci o analogie ilogica, care este tot o ... eroare logica! Faci parte din grupul celor care promoveaza Eroarea Excepţiilor Copleşitoare.
0 0
alfa1 • 2021-03-07 20:29:37
la 99,99 % din cei pana in 65 de ani da dureri de cap , dureri musculare si oboseala ...sau poate chiar NIMIC ! Nici nu stii ca o ai...
5 9
lazarus101 • 2021-03-08 11:54:07
Eu am avut aceasta "boala crancena" si vreau sa spun ca a fost groaznic, seara am constatat ca nu simt gust, in dimineata urmatoare nu mai aveam nimic. Comparand cu efectele secundare descrise de cei care s-au lasat injectat pe propria raspundere cu vaccinul Astra Zeneca, (a se vedea pentru exemplu reactiile adverse descrise de Marian Godina, un om tanar in stare fizica buna pe care covid nu l-ar fi afectat mai deloc) pentru mine alegerea e facila. Prefer sa obtin imunizare prin expunere directa decat prin injectarea cu seruri experimentale!
1 3
martel55 • 2021-03-07 21:59:43
ar fi trebuit sa ia exemplul de la noi, cand in aceeasi zi dupa un deces similar, si fara nci o investigatie, aparatul d epropaganda si institutiile obediente ale statului (recte DSP) au anutat deja ca nu exista legaturi intre deces si moarte fara s amai faca nici o investigatie
3 5
lazarus101 • 2021-03-08 11:49:05
Daca un pacient cu cancer in faza terminala decedeaza dupa ce a fost testat pozitiv cu covid e trecuti in statistica drept deces cauzat de covid. La fel s-a intamplat cu un pacient care s-a spanzurat in spital (era provenit dintr-un sanatoriu). Acelasi principiu nu se aplica si in cazul vaccinurilor se testeaza si rastesteaza poate poate cumva reusesc sa o scoata ca decesul nu are legatura cu vaccinul. A se vedea cazul asistentei decedate!
1 4
INTERVIURILE HotNews.ro