Sari direct la conținut

Istoria colivei și o listă de expresii morbide legate de acest desert al tristeții

HotNews.ro
Coliva, Foto: Cateyeperspective, Dreamstime.com
Coliva, Foto: Cateyeperspective, Dreamstime.com

​Colivă se face de peste 1.500 de ani, dar multe s-au schimbat în acest timp, de la banalul amestec de grâu fiert și miere, până la coliva cu bomboane colorate și cocos din prezent. Cum a apărut coliva? Ce expresii „colorate” au românii când este vorba despre acest aliment funerar? Ce înseamnă ingredientele? Care este legătura cu păcatele morților?

Dulciuri pentru morți și pentru bucurie – O scurtă istorie balcanică

În multe locuri ale lumii oamenii cinstesc memoria celor morți preparând diverse dulciuri, de la craniile din zahăr de la Dia de Los Muertos, în Mexic, până la „koliva” preparată de cel puțin 1.500 de ani în Grecia de azi. De ce oamenii își cinstesc morții preparând bucate dulci? Pentru a le arăta respect, pentru a ne aminti cu drag de ei, dar și fiindcă este credința că trebuie să mâncăm ceva ce defunctului i-a plăcut în viață. Mai este în multe locuri și credința că sufletele morților vizitează lumea noastră în momente speciale de sărbătoare și se pot ospăta din ofrandele dulci pe care le lăsăm special.

Este și acum foarte populară „koliva” în Grecia și se face cu grâu fiert, dar se pun și ingrediente mediteraneene, cum ar fi semințele de rodie.

Un fel de colivă, cu grâu și nuci, dar mai puțin elaborată decât cele din ziua de azi, era preparată și consumată la diverse festivaluri ale fertilității și la serbări din Grecia Antică. În cinstea zeului recoltelor, și a altor zei, se preparau mici turte din grâu fiert sau din alte cereale, îndulcite cu miere și oferite drept ofrande zeilor, în speranța că și viitoarele recolte vor fi bogate.

Foto Vlad Barză

Și la greci koliva este, în mod tradițional, preparată de o femeie mai în vârstă, o persoană respectată în comunitate. Fiecare ingredient are o semnificație: grâul=învierea lui Hristos, nucile sau alunele=fertilitatea.

Condimentele, precum scorțișoara, nucșoara sau chimionul, simbolizează bogăția și aromele unei vieți trăite din plin. Menta, când este folosită, semnifică odihna în pace a celui decedat. Zahărul înseamnă o primire dulce în paradis pentru cel decedat.

Coliva la români – Pomana, morții, cei vii și semnificația ingredientelor

Coliva s-a modernizat mult în ultimii 10-15 ani. Sunt mai puține gospodinele care au cheful și răbdarea de a o face în casă și este prezentă tot mai mult în comerț. chiar dacă cea făcută în casă este net mai gustoasă.

Se găsește și înghețată cu aromă de colivă, o găsim în tot mai multe supermarketuri. Uneori, coliva este simplă și închisă la culoare, în alte cazuri are cam puțină nucă, alteori este plină de bomboane colorate. Cele mai mici colive duse la biserică încap într-o caserolă de înghețată, altele sunt pe platouri mari și au peste 2,5 kg.

„Când vii de la biserică în ziua de Florii, să ungi toți pomii cu colivă, ca să ție florile” (Suica, jud Olt), scrie Artur Gorovei în „Credințe și superstiții ale poporului român”

„Ca să scapi casa de ploșnițe, să afumi casa, în Vinerea Paștilor, cu colivă furată de la un mort”, scrie Gh F Ciaușanu în cartea Superstițiile poporului român.

„La Sf Haralambie (10 februarie) se face colivă din care se păstrează puțină în timpul anului, spre a da la păsări, când dă ciuma în ele, ca să nu mai moară” (Gh F Ciaușanu)

Dar ce simbolizează acest aliment al tristeții?

Coliva este „sacrificiu al spiritului grâului, zdrobit în piuă și fiert în apă, îndulcit cu miere și ornat cu miez pisat de nucă și bomboane”, scrie Ion Ghinoiu.

„Cultul creștin ortodox a preluat coliva din ritualul anterior pre-creștin, dându-i semnificații legate în special de pomenirea morților. Coliva – grâu fiert la care s-a adăugat mai târziu miere sau zahăr, miez de nucă, a fost, probabil, forma arhaică de sacrificiu a unei zeități agrare”, mai scrie Ion Ghinoiu.

Coliva trimite, la fel precum colacii, la simbolul belșugului prin excelență, adică grâul. Dar în trecut nu exista arpacaș, adică acel produs obținut prin cojirea boabelor de grâu, așa că grâul era pisat manual, era mai mult de muncă la preparare și consistența era diferită.

Grâul se cultivă încă din preistorie în regiunile noastre, iar pe vremea geto-dacilor se făceau terciuri și turte îndulcite cu miere și fructe uscate. Ne putem imagina că acele terciuri nu erau gustoase dacă le-am judeca după gusturile de astăzi: nu exista zahăr, nici bomboane, nici esență de rom, nici lămâie.

De ce legănăm coliva

Coliva, preparată din grâu fiert, închipuie însuşi trupul mortului, deoarece hrana principală a trupului omenesc este grâul din care se face pâinea. Ea este, totodată, o expresie materială a credinţei în nemurirea sufletului şi înviere deoarece, aşa cum bobul de grâu trebuie să cadă în pământ şi să putrezească pentru a da un nou colţ, aşa şi trupul omului va elibera sufletul spre o nouă existenţă numai după ce se preface în elementele din care a fost creat”, scrie Loredana-Maria Ilin-Grozoiu, într-un articol cu titlul Coliva, simbol al legăturii între cei vii și cei răposați (sursa memoria-ethnologica.ro).

„Legănarea sau ţinerea de colivă de către preot şi cei apropiaţi răposatului în timpul cântării Veşnica pomenire simbolizează, pe de o parte, menţinerea legăturii dintre lumea de aici şi lumea de dincolo, iar pe de altă parte, înălţarea sufletului celui adormit către Dumnezeu”.

„Ornarea colivei cu bomboane aşezate în forma Sfintei Cruci semnifică faptul că toţi creştinii care se leapădă de sine şi îşi iau crucea, urmând Mântuitorului, vor trece din viaţa plină de necazuri, într-o viaţă fericită şi veşnică”.

Sunt unele zone în Ardeal unde nu se face colivă, explicația fiind una istorică: în multe localități, timp de sute de ani, au fost foarte puțini ortodocși.

Coliva și ce însemna ea acum 130 de ani

La 1892, S Fl Marianu scria că pe la orașe oamenii foloseau și cafea măcinată pentru a face conturul crucii de pe colivă. Tot el explica și că în unele locuri coliva se făcea din orez fiert, iar în zona Rădăuți, pe post de colivă erau bucățele de colaci și de pâinișoare, tăiate mărunțit și puse într-o strachină.

Dar ce înseamnă coliva? Iată explicația, în pitoreasca limbă română de la 1892:

  • „Grâulu fiertu, din care se compune coliva, însemneză, după învețătura bisericii nostre, parte moartea naturei umane, și parte învierea morțiloru (…) Crucea, închipuită pe colivă, însemnă că repausatulu a fostu creștinu, fiindu-că crucea este semnulu creștinătății, iar podobele de pe deasupra, precum miedulu de nucă și zaharicalele, însemnă frumusețea și îndulcirea vieții eterne”, scrie S Fl Marianu în volumul „Înmormântarea la români – studiu etnograficu”.

În unele locuri din Transilvania și Bucovina se credea că acest aliment semnifică păcatele morților, iar după înmormântare cei apropiați erau invitați să guste din colivă în ideea că i se iartă mortului păcatele, iar cei care gustă colivă iau asupra lor aceste păcate. Apoi, cei care au luat asupra lor păcatele trebuie să se roage și să bată mătănii pentru a li se ierta păcatele „preluate” de la mort.

Altă legendă spunea că pe lumea cealaltă, sufletul mortului poate gusta din colivă oricând ar dori.

Dar de când este coliva?

  • „Adevărata origine a colivei însă se pare a data din timpul Arhiepiscopului de Constantinopolu, Eudoxie, și a Împăratulu Iulianu Paravatulu (Iulian Apostatul n. r.), adică de pe prin secolu alu patrulea”, scrie S Fl Marianu.

Așadar, coliva apare în viața bisericii acum peste 16 secole, adică după anul 360 și acest aliment era oferit și în momente de mare bucurie, și nu doar de tristețe, ca în prezent.

Cum poate coliva să întrețină legătura dintre vii și morți

„Coliva este ofrandă rituală ce se aduce pentru sufletele morţilor la soroacele rânduite pentru pomenirea acestora. Acest element, nelipsit în cadrul slujbelor de pomenire, este chemat să menţină legătura dintre cei vii şi cei morţi, dintre lumea de aici şi lumea de dincolo; semnificaţia acesteia constă în mărturisirea credinţei în nemurire şi înviere. Simbolismul colivei vine să reîntregească o imagine cât mai clară a existenţei omului pe pământ şi în cer”, scrie Loredana-Maria Ilin-Grozoiu.

Coliva, ca şi pâinea (colac sau prescură) închipuie însuşi trupul decedatului, hrana principală a trupului fiind pâinea care se face din grâu, acesta reprezentând simbolul învierii (Ioan 12, 24); coliva, preparată din grâu fiert, este simbolul credinţei în viaţa veşnică, după cum ne încredinţează Domnul nostru Iisus Hristos: „Adevăr, adevăr zic vouă: grăuntele de grâu, căzut pe pământ, de nu va muri, el singur rămâne, iar de va muri, el multe roade aduce”

În multe locuri coliva se făcea după un anumit ritual și anumite norme: grâul se alegea cu grijă, bob cu bob, și se spăla în nouă sau în 12 ape, numere care se găsesc des și în textele biblice. Se spăla grâul până când apa era limpede ca lacrima, iar coliva era în general făcută de o femeie în vârstă, respectată în comunitate sau faimoasă pentru modul în care pregătește acest preparat.

Ce poți greși când faci colivă? Deși pare o rețetă simplă, coliva poate fi „stricată” fie pentru că arpacașul nu este fiert suficient sau fie pentru că nu este destul de dulce sau de aromată. Mare atenție trebuie acordată proporției dintre cantitatea de apă și cea de arpacaș (unele rețete indică 4 la 1, altele 3 la 1).

Colivă erau numite și fructele pe care oamenii le duceau la biserică să fie sfințite: struguri, mere sau pere. Uneori se duceau faguri de miere, alteori, caș dulce. Există un termen mai special, „colivă de struguri”, nefiind vorba despre o colivă în care se pun struguri, ci despre boabele de struguri desprinse de pe chiorchine care primeau acest nume după ce erau duse la biserică pentru a fi sfințite.

Pomana este forma prin intermediul căreia cei de aici îşi exprimă respectul şi recunoştinţa faţă de cei plecaţi Dincolo,. În mentalitatea tradiţională românească, practica dăruirii ofrandelor pentru morţi devine obligatorie, orice abatere fiind condamnată de societate.

„Practica pomenii este strâns legată de noţiunea de datorie, de obligaţie morală (a celor vii faţă de cei morţi), dar poate fi inclusă şi in strategia de liniştire, de asigurare a unui răspuns favorabil din partea celor morţi, în cazul implinirii ei”, scrie Ofelia Văduva, citată în articolul semnat de Loredana-Maria Ilin-Grozoiu.

Expresii morbide despre colivă la români

Românii înjură mult, blestemă mult, au numeroase glume, vorbe de „duh” și multe vorbe „grele”. De multe ori obiectele bisericești sau alte tradiții religioase sunt folosite în combinații deloc măgulitoare. Nici coliva nu face excepție.

Dacă-i spui cuiva: „aș vrea să-ți mănânc coliva!”, îi spui că îi dorești moartea.

Dacă-i spui că-i „sună” sau că-i „bate coliva în piept” îi spui că este aproape de moarte. Același înțeles este și dacă-i spui cuiva că „miroase a colivă” sau că-i „joacă coliva în piept”.

„Colivar” i se spunea în unele regiuni unui „parazit” sau pomanagiu, unei persoane care se ducea la toate slujbele unde se dădea de pomană. Colivăreasă era femeia specializată în prepararea colivei.

Din când în când este folosită în presă sau în social media o expresie atribuită unui senator din anii 90: „Nasol moment, mișto colivă!”

În zona Prahovei era o vorbă „îți dau una de nu-ți mai trebuie nici sare-n colivă”, sensul fiind clar: îți dau una de nu mai știi de tine. Sarea are o legătură cu coliva, fiindcă se pune sare în colivă, la fel cum se pune la o mulțime de aluaturi pentru dulciuri. Sarea potențează aromele și gustul colivei este mai bun datorită sării.

Coliva definită de August Scriban în al său ”Dicționaru limbii românești” (1939)

colívă f., pl. ĭ (ngr. kólyva, d. vgr. kóllyba, colivă, și kóllybos, monetă mică, bănuț, [cuv. ebraic]; vsl. bg. rus. kólivo, colivă. V. călăvie). O mîncare dulce (făcută din grîu fert, nuci pisate, zahăr pisat, scorțișoară ș. a.) care se oferă maĭ ales „de sufletu morților” la înmormîntări și la zilele comemorative ale morților.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro